Într-un sat cald din Africa de Vest, acolo unde soarele e ca un dovleac auriu pe cer, trăia un bărbat pe nume Kofi. Kofi era bun și harnic. Când mergea, pașii lui făceau praf de lumină pe drum, iar râsul lui suna ca un clopoțel mic.
Într-o dimineață, Kofi a auzit două voci supărate. Vecinul Amadu spunea: „Capra ta mi-a mâncat frunzele!” Vecinul Binta spunea: „Ba nu! Găina ta mi-a scurmat grădina!” Și așa, cuvintele lor se loveau ca două tobe care nu cântau la fel.
Kofi s-a apropiat încet, ca o frunză care plutește. „Pace, pace,” a zis el. „Satul e un bol cu apă. Dacă îl scuturăm, se varsă.” Amadu a mormăit. Binta a oftat. Niciunul nu voia să cedeze.
Kofi s-a gândit. În sat se spunea că baobabul bătrân ascultă tot. Baobabul era ca un bunic uriaș, cu brațe groase spre cer. Kofi i-a chemat pe amândoi: „Haideți la baobab. El știe cântecul împăcării.”
Au mers împreună. Pe drum, vântul șoptea prin iarbă, iar păsările făceau „ciip-ciip”, ca și cum ar spune: „Încet, încet.”
Sub baobab, Kofi a pus pe pământ o calabash mică, cu apă. „Uitați,” a zis el, „apa e liniștită când e lăsată în pace.” Apoi a luat două bețe și a desenat un cerc în nisip. „Acesta e satul nostru. Mic, dar prețios.”
Kofi a zâmbit: „Amadu, arată-mi frunzele. Binta, arată-mi grădina.” Au mers, au privit. Da, erau frunze rupte. Da, era pământ răscolit. Dar nu era mult. Nu era un dezastru. Era doar un mic necaz, ca o zgârietură pe un dovleac.
„Eu nu sunt mare,” a spus Kofi, aplecându-se. „Dar pot ajuta. Îmi cer voie să reparăm împreună.” A luat frunze uscate și le-a pus ca mulci. A îndreptat pământul cu palma. A adunat un gard mic din crengi.
Apoi a zis: „Amadu, dă-i Bintei două frunze bune de manioc. Binta, dă-i lui Amadu două ouă. Schimbul nu e plată, e prietenie.”
Amadu a clipit. Binta a râs ușor. „Bine,” au spus amândoi.
La apus, satul mirosea a mâncare bună. Amadu și Binta au stat lângă Kofi și au împărțit un bol. Kofi a rostit încet, ca un griot: „Când te crezi mare, te lovești de ușă. Când ești smerit, ușa se deschide.” Și baobabul, tăcut, părea că zâmbește, iar noaptea a venit blândă, ca o pătură.
