Capitolul 1: Cazul ceasului dispărut
Era o dimineață însorită în orășelul Plopiș. Detectivul Andrei își plimba pălăria maro pe strada principală, când un băiat cu ochii mari și curioși, Luca, l-a oprit grăbit:
— Domnule detectiv, trebuie să veniți repede la muzeu! Ceasul cel vechi a dispărut din sala mare!
Andrei a zâmbit și a pornit împreună cu Luca. Ajunși în sala rece, cu vitralii colorate, au găsit-o pe directoarea muzeului, doamna Rita, agitându-și mâinile:
— Când am venit de dimineață, ceasul nu mai era! Era chiar aici, pe soclu!
Andrei s-a apropiat, a scos o lupă mică și a examinat locul. Pe soclu a găsit un fir albastru, subțire, și o urmă ciudată de praf gri.
— Avem primele indicii, a spus el cu voce joasă, iar Luca a scos un carnet să le noteze.
— Cine a mai intrat pe aici? a întrebat detectivul.
— Doar eu, paznicul și femeia de serviciu, a răspuns directoarea.
— Atunci să vedem ce ne spun urmele.
Capitolul 2: Urmele din sala de expoziție
Detectivul Andrei s-a aplecat și a observat pe podea niște amprente de pantofi mici, cu vârful murdar de noroi.
— Văd că cineva a venit de afară, a spus. Era noroi la intrare?
— Nu, totul era curat azi-dimineață, a răspuns Luca.
Andrei și Luca au mers la intrare. Acolo, în fața ușii, era o pată mică de noroi proaspăt, iar lângă ea un nasture mic, albastru.
— Nasturele acesta seamănă cu firul găsit pe soclu, a observat Andrei.
— Poate hoțul a pierdut nasturele când a luat ceasul, a spus Luca, entuziasmat.
Detectivul a privit sala cu atenție. Pe o bancă, pe care nu o observaseră înainte, era așezată geanta femeii de serviciu.
— Să întrebăm pe fiecare ce a făcut azi-dimineață, a decis Andrei.
Capitolul 3: Interogatoriul neașteptat
Primul a venit paznicul, domnul Grigore.
— Eu am stat la poartă. Am văzut-o pe Maria, femeia de serviciu, intrând cu mătura. Pe doamna Rita am văzut-o doar după ce a sunat alarma.
— Ați observat pe cineva cu haine albastre? a întrebat Andrei.
— Nu, doar Maria are uniforma albastră.
Maria a intrat timidă, cu ochii în pământ.
— Maria, ai pierdut un nasture?
Maria s-a uitat la mâneca hainei.
— Chiar am pierdut azi-dimineață unul... Dar n-am văzut ceasul! Am curățat doar podeaua, apoi am ieșit afară să scap de praf.
Andrei a privit-o cu atenție. Încerca să-și amintească dacă văzuse ceva ciudat.
— Ce ai făcut când ai ieșit afară?
— M-am întâlnit cu cineva, dar nu am stat mult.
Luca a notat: "Maria - uniformă albastră - a pierdut nasture - a ieșit afară."
Detectivul simțea că îi lipsește un detaliu important.
Capitolul 4: Prietenul cu blană și gestul misterios
Andrei a ieșit pe hol să-și limpezească gândurile. Deodată, din colț, a apărut un prieten vechi: Motanul Mitză, cel mai curios motan din oraș.
Mitză s-a furișat până la Andrei, s-a oprit și a dat din lăbuță spre un colț de covor.
— Ce vrei să-mi arăți, Mitză?
Andrei s-a aplecat și a găsit acolo un bilet mototolit. Pe bilet scria: "Ne vedem la 9, lângă ceas."
Luca a venit alergând, curios de ce face detectivul.
— Uite, un bilet! spuse Luca. Poate e pentru Maria?
Andrei s-a întors în sala mare. Toți ceilalți erau acolo, dar Maria a avut un gest bizar: și-a strâns geanta la piept și a roșit.
— Să vedem ce ascunde geanta ta, Maria, a spus Andrei blând.
Maria și-a deschis geanta, iar din ea, cu un clinchet, a căzut cheița ceasului.
— Nu am furat ceasul! Cineva m-a rugat să-i păstrez cheița! a exclamat ea.
— Cine?
— Sora mea, Ana, a venit azi și mi-a spus să nu spun nimic. Avea nevoie de cheiță pentru proiectul de la școală, dar n-am știut că e a ceasului de la muzeu!
Capitolul 5: Adevărul dezvăluit
Detectivul Andrei a privit cu grijă la fiecare. A cerut să o vadă pe Ana. Când a sosit, Ana a recunoscut:
— Eu am vrut doar să arăt la ora de tehnologie cum funcționează un ceas vechi. Am crezut că nimeni nu o să observe că iau cheița.
— Dar ceasul nu poate funcționa fără ea, a spus Andrei calm.
— Îmi pare rău! O aduc înapoi!
Luca a fost curios:
— Dar cine a lăsat urmele de noroi?
Ana a zâmbit rușinată:
— Eu, când am intrat pe furiș dimineața, m-am murdărit la pantofi. Am pierdut și nasturele de la haina Mariei, pe care am îmbrăcat-o ca să nu mă recunoască paznicul.
Toată lumea a răsuflat ușurată și a început să zâmbească discret. Andrei a adunat toate indiciile, a arătat cât de important este să colaborăm și să fim onești.
— În anchete, adevărul iese mereu la suprafață dacă suntem atenți și lucrăm împreună, a concluzionat el, privind cu îngăduință spre Ana și Maria.
Mitză a tors mulțumit, iar zâmbetele discrete au rămas pe chipul tuturor, semn că misterul fusese rezolvat cu succes.
