Capitolul 1: Prietenul meu drag
Era o zi frumoasă de primăvară. Soarele strălucea pe cer și florile începuseră să înflorească. Andrei, un băiețel de șase ani, se juca în parc cu prietenul lui cel mai bun, Luca. Zâmbetele lor erau mari și ochii lor străluceau de bucurie.
„Uite, Andrei! Hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea!” a spus Luca, alergând spre un copac mare.
„Da! Eu mă ascund, iar tu trebuie să mă găsești!” a răspuns Andrei, râzând.
În acea zi, băieții s-au distrat foarte mult. Au alergat, au sărit și au râs. Dar, când Andrei s-a întors acasă, a simțit că ceva nu era în regulă. Mama lui stătea cu o față îngrijorată.
„Andrei, trebuie să vorbim,” a spus ea, cu vocea blândă.
„Despre ce, mama?” a întrebat Andrei, simțind o neliniște în stomac.
„Luca a avut un accident. A plecat într-un loc special, departe de noi,” a răspuns mama, cu lacrimi în ochi.
Capitolul 2: Inima tristă
Andrei nu înțelegea. „Ce înseamnă că a plecat?” a întrebat el, confuz.
Mama l-a îmbrățișat strâns. „Înseamnă că Luca nu mai este aici. A murit, Andrei. Este în ceruri acum.”
Cuvântul „moarte” era nou pentru Andrei. Oare ce înseamnă? De ce Luca nu mai putea să vină să se joace? Andrei s-a simțit trist și singur.
„Dar eu vreau să-l văd pe Luca! Îmi este dor de el!” a spus Andrei, cu vocea tremurândă.
Mama l-a mângâiat pe spate. „Știu, dragul meu. Este normal să te simți trist. Este bine să plângi și să vorbești despre ce simți.”
Andrei a plâns, iar mama lui a stat lângă el, spunându-i cât de mult îl iubește.
Capitolul 3: Amintirile lui Luca
Zilele au trecut, dar Andrei se simțea tot mai trist. A început să se gândească la toate momentele frumoase petrecute cu Luca. Își amintea cum se jucau împreună, cum râdeau și cum își împărtășeau jucăriile.
„Mama, pot să-i scriu o scrisoare lui Luca?” a întrebat Andrei într-o zi.
„Sigur că poți, Andrei. Este o idee minunată,” a spus mama, încurajându-l.
Andrei a luat o foaie de hârtie și un creion. A început să scrie:
„Dragă Luca, îmi este foarte dor de tine. Mi-ar plăcea să ne jucăm din nou. Te voi păstra în inima mea mereu. Andrei.”
După ce a terminat, Andrei a pus scrisoarea într-un balon și a ieșit afară. „Voi lăsa acest balon să zboare la cer pentru tine, Luca!” a spus el.
Apoi, a eliberat balonul în aer, privindu-l cum se îndepărtează. Simțea că Luca îl ascultă.
Capitolul 4: Zâmbete printre lacrimi
În săptămânile care au urmat, Andrei a început să vorbească despre Luca cu prietenii lui. „Luca era cel mai bun prieten. Îmi plăcea să mă joc cu el,” le spunea el.
Prietenii lui l-au ascultat și au împărtășit și ei amintiri frumoase. „Și eu îmi amintesc când a zburat cu avionul de hârtie!” a spus o fetiță.
Andrei a realizat că, deși Luca nu mai era fizic lângă el, amintirile lor erau vii. A început să zâmbească din nou.
„Cred că Luca este fericit acolo sus,” a spus Andrei într-o zi. Mama lui a zâmbit. „Da, dragul meu. Și el te iubește foarte mult. Tot ce trebuie să faci este să îți amintești de el cu bucurie.”
Așa că Andrei a început să deseneze și să scrie povești despre aventurile lor. A creat un album plin de amintiri frumoase.
Într-o zi, a decis să organizeze o mică ceremonie în parc, unde se juca el și Luca. A invitat toți prietenii să vină. „Veniți să ne amintim de Luca și să ne bucurăm de amintirile noastre!” le-a spus el.
La ceremonia, fiecare a spus câte ceva despre Luca. Andrei a spus: „Luca a fost cel mai bun prieten. Îmi va lipsi, dar îl voi păstra mereu în inimă.”
După ceremonie, Andrei s-a simțit mai ușurat.
„Știu că Luca mă va însoți mereu, chiar dacă nu-l pot vedea,” a spus el cu un zâmbet.
A învățat că este în regulă să simtă tristețe, dar și că iubirea și amintirile pot aduce zâmbete.
Andrei a găsit puterea de a merge mai departe, purtându-l pe Luca în inima lui.
