Capitolul 1: O rachetă, o pălărie și o pisică albastră
Într-o zi cu mult soare pe planeta Pufosium, o fată pe nume Lira stătea pe acoperișul casei sale, privind stelele care dansau pe cerul mov. Lira avea părul ca norul de zahăr, ochii ca două comete și purta mereu o pălărie mare, cu stele sclipitoare cusute de bunica ei. Lângă ea, torsona leneș o pisică albastră, pe nume Zbengu.
— Zbengu, crezi că există civilizații ascunse printre stele? întrebă Lira, mângâindu-i urechea ciufulită.
— Miau, sigur că da! răspunse Zbengu, pentru că, pe Pufosium, pisicile vorbesc de-a dreptul normal. Ba chiar cântă karaoke în nopțile cu două luni.
Lira își dorea să vadă lumea dincolo de planeta ei. Noroc că avea o rachetă în grădină, construită din cutii de biscuiți, role de hârtie igienică și puțină magie de la mătușa Vio, care era vrăjitoare cu diplomă de la Universitatea Galaxiei de Vest.
În acea seară, când stelele păreau mai aproape ca niciodată, Lira sări în rachetă cu Zbengu pe umăr. Apăsă butonul roșu care făcea „Pof!” și, cu un mic nor de sclipici roz, racheta porni spre necunoscut.
— Ține-te bine, Zbengu! strigă Lira, deși pisica deja se legănă fericită într-un hamac mic, special pentru pisici spațiale.
Racheta trecu pe lângă cometa cu coadă de curcubeu, saluți niște dinozauri cu ochelari de soare care zburau pe o planetă-portocală și, după câteva minute de râsete și chicoteli, ajunse într-un nor gros de ceață strălucitoare.
— Ce e asta? întreabă Lira, privind afară.
Din ceață se ivi o ușă uriașă, decorată cu beculețe și clopoței.
— Să batem? șopti Zbengu, deși îi tremura mustața.
Lira bătu de trei ori, iar ușa se deschise cu un scârțâit muzical. Înăuntru era... o altă lume!
Capitolul 2: Orașul plutitor și Consiliul Broaștelor Magice
Lira și Zbengu pășiră într-un oraș care plutea deasupra unui ocean de jeleu portocaliu. Casele erau globuri de cristal care levitau, iar străzile erau făcute din nori pufoși. Pe cer zburau biciclete cu aripi, iar la colț de stradă vindeau înghețată de stele.
— Aici e orașul Fluturașilor de Spațiu! exclamă un domn cu o pălărie și mai mare ca a Lirei, dar cu pene de păun.
O broască verde, cu o mantie mov și o baghetă de lemn, sări în fața lor.
— Sunteți la timp pentru Consiliul Broaștelor Magice! anunță broasca, făcând o reverență. Eu sunt Sir Croc, președintele Consiliului. Vă invit să ne urmați!
Lira și Zbengu, curioși, îl urmară pe Sir Croc până la o clădire în formă de pălărie uriașă. Înăuntru, broaște de toate culorile discutau aprins, unele pe scaune zburătoare, altele plutind în baloane de săpun.
— Avem o problemă! spuse Sir Croc solemn. Cineva a furat Sfera Magiei Spațiale! Fără ea, orașul va cădea în oceanul de jeleu și toți vom deveni lipicioși!
— Sfera era păzită de Robo-Cioară, adăugă o broască portocalie cu ochelari.
— Dar Robo-Cioara a adormit, pentru că cineva i-a citit o poveste plictisitoare, mormăi o broască albastră.
— Avem nevoie de ajutorul vostru, străini curajoși! izbucni Sir Croc. Lira, ai o pălărie magică și o pisică vorbitoare. Sunteți perfecți pentru această misiune!
Lira se simți mândră. Zbengu își îndreptă mustățile cu importanță.
— Acceptăm misiunea! spuse Lira.
Broaștele aplaudară, aruncând confetti.
— Aveți grijă, avertiză Sir Croc. Hoțul este probabil ascuns în Labirintul Hoinar, unde legile logicii nu se aplică. Acolo, susul poate fi jos, și dreapta e uneori stânga, iar uneori e o banană.
— O banană? întrebă Zbengu, lăsând să-i cadă o sprânceană imaginară.
— În Labirint, orice e posibil, zise Sir Croc misterios.
Lira luă o hartă care se schimba singură la fiecare cinci minute, o busolă care arăta mereu spre cel mai apropiat magazin cu înghețată și o umbrelă care ținea ploaia de confetti la distanță.
— Să pornim, Zbengu! Și dacă găsim și niște înghețată de stele, nu mă supăr! chicoti Lira.
Capitolul 3: Labirintul Hoinar și misterul Sferelor Magice
Labirintul Hoinar era exact așa cum îl descrisese Sir Croc: ciudat, colorat și complet absurd. Zidurile erau făcute din prăjituri cu jeleu, iar podeaua era un covor de baloane care scârțâiau la fiecare pas.
— Să nu calci pe balonul verde, șopti Zbengu. Am auzit că transformă oamenii în broaște timp de cinci minute.
Lira făcu un salt grațios peste balonul verde și ateriză pe unul roz, care scoase un sunet de trompetă.
— Măcar nu m-am transformat în broască, râse Lira.
Labirintul nu avea reguli. La un colț, o ușă îi întrebă politicos dacă vor să intre sau să iasă. La alt colț, o scară urca spre nicăieri, iar un lift cobora direct într-o piscină cu frișcă.
— Cum găsim Sfera? întrebă Lira, privind harta. Aceasta se răsuci și arătă spre o cutie poștală cu picioare.
— Poate întrebăm cutia poștală? sugeră Zbengu.
Cutia poștală făcu un dans și scoase o scrisoare parfumată.
— „Dragi căutători de Sferă, dacă vreți să găsiți ce căutați, mergeți pe scara care coboară în sus și întrebați-l pe domnul Cap de Biscuit. Succes!”
— Coboară în sus? repetă Lira, dar nu mai zise nimic, pentru că deja scara se răsucise și urca spre tavan.
Urcară scara și ajunseră într-o cameră plină de biscuiți dansatori. În mijloc, domnul Cap de Biscuit, cu o pălărie de frișcă, îi aștepta.
— Bună ziua, călători spațiali! Vă pot ajuta doar dacă răspundeți la o ghicitoare:
„Ce nu poate fi văzut, dar luminează mereu,
E mai rapid decât raza, dar nu are viteză?”
— E magia! răspunse Lira, fără să clipească.
Domnul Cap de Biscuit aplaudă și, dintr-o dată, podeaua se deschise. Lira și Zbengu căzură într-o cameră cu oglinzi care reflectau stele și planete.
În mijlocul camerei, Sfera Magiei Spațiale plutea, dar era înconjurată de un norișor pufos care sforăia.
— Ăsta e hoțul? întrebă Zbengu.
— Nu, e doar norul de somnolență. Cineva a vrut să ascundă Sfera, dar a adormit înainte să plece! râse Lira.
Cu grijă, Lira își scoase pălăria și cu o vrajă simplă de pe Pufosium, alungă norul adormit. Sfera se trezi și începu să cânte un cântec vesel.
— Am găsit-o! exclamă Lira.
Ieșiră din Labirint, urmând busola spre cel mai apropiat magazin de înghețată (care era, evident, la ieșirea din labirint). Broaștele îi așteptau cu pancarte și baloane.
Capitolul 4: Sărbătoarea stelelor și o promisiune pentru viitor
Înapoi în orașul plutitor, Lira și Zbengu fură întâmpinați ca niște eroi adevărați. Broaștele cântau, bicicletele cu aripi făceau acrobații, iar Sfera Magiei Spațiale strălucea mai tare ca oricând.
Sir Croc le oferi o medalie din jeleu (Zbengu o molfăi imediat) și o invitație să revină oricând.
— Ați salvat orașul, iar magia și tehnologia pot trăi din nou în armonie! spuse Sir Croc solemn.
— A fost o aventură minunată! zise Lira, privind stelele.
— Și încă nu am gustat înghețata de stele! adăugă Zbengu, lingându-și botul.
Așa că au mers la magazinul de înghețată, unde au primit câte un cornet uriaș, cu arome de galaxii și comete caramelizate. Lira a râs, Zbengu a tors, iar broaștele au dansat până la miezul nopții.
Când racheta era gata de plecare, Sir Croc le făcu cu ochiul:
— Oricând aveți chef de o nouă aventură, doar bateți la ușa cu beculețe!
Lira și Zbengu s-au întors acasă pe Pufosium, cu inimile pline de bucurie și buzunarele pline de praf de stele.
Și, din acea zi, Lira știa că, undeva printre stele, se ascund orașe plutitoare, broaște magice și prieteni de neuitat. Iar când avea chef de o nouă aventură, nu trebuia decât să-și pună pălăria cu stele, să-l ia pe Zbengu și să pornească, din nou, spre necunoscut.
Pentru că, în spațiu, magia și râsul nu se termină niciodată.
