Capitolul 1: Zăpada care scârțâie și miros de cozonac
Matei avea cinci ani și obrajii roșii ca merele iarna. În Ajunul Crăciunului, a ieșit afară, cu fularul galben legat strâns la gât și mănușile albastre, să vadă dacă Moșul a început să umble pe uliță. Zăpada scârțâia sub pașii lui mici, iar din case ieșeau mirosuri dulci de cozonac și scorțișoară.
În curtea lui, lângă bradul împodobit cu globuri de hârtie colorată, Matei a zărit o veveriță cu coada stufoasă. Veverița părea grăbită, căuta ceva printre crenguțe.
— Bună, veveriță! Ce faci acolo? a întrebat Matei.
Veverița s-a oprit și l-a privit cu ochișorii ei sclipitori.
— Caut o nucă pe care am ascuns-o pentru iarnă, dar nu mai știu unde am pus-o, a spus ea, suspinând.
Matei era gata să dea un sfat, dar și-a amintit ce i-a spus bunica: „Ascultă cu toată inima înainte să răspunzi.” Așa că a tăcut și a zâmbit, lăsând-o pe veveriță să-și spună gândurile.
— Poate mă poți ajuta, dar mai întâi să-ți povestesc despre nuca mea preferată, spuse veverița, iar Matei a ascultat cu atenție cum îi povestea despre nuca lucioasă, mică, care mirosea a iarnă și aventură.
Capitolul 2: O dorință și o prăjitură fermecată
Când povestea s-a terminat, Matei a privit în jur, printre fulgii de zăpadă care dansau ușor. A văzut ceva lucind lângă o rădăcină. S-a aplecat și a găsit nuca veveriței.
— Uite, cred că e a ta! a spus Matei vesel.
Veverița a sărit de bucurie și i-a oferit, în schimb, o prăjiturică fermecată, mică și rotundă, cu zahăr pudră deasupra.
— Mulțumesc, Matei! Dacă o mănânci, poți pune o dorință de Crăciun!
Matei a ținut prăjitura în palme, gândindu-se la ce să-și dorească. Tocmai atunci, a auzit un foșnet din tufișuri. Era Iepurașul cel alb, cu urechile lungi ca două cornete de vată.
— Matei, știi unde pot găsi morcovi dulci? a întrebat iepurașul.
Matei a vrut să-l trimită la grădina bunicii, dar și-a amintit din nou să asculte mai întâi. Iepurașul i-a povestit că mama lui e răcită și ar vrea să-i ducă cel mai bun morcov.
— Uite, iepurașule, ia prăjitura mea fermecată! Poate dorința ta se va împlini, a spus Matei, oferindu-i cu bucurie prăjitura primită de la veveriță.
Iepurașul a mulțumit politicos, iar pe loc, ca prin magie, a apărut un coșuleț cu morcovi portocalii și dulci.
— Mulțumesc, Matei! Crăciun fericit! i-a urat iepurașul, sărind voios prin zăpadă.
Capitolul 3: Steaua și dorința lui Matei
Matei a rămas singur lângă brad, privind cerul. Fulgi mari coborau încet, iar o stea strălucitoare a apărut chiar deasupra lui. S-a gândit la dorința lui: să fie toți cei dragi sănătoși și fericiți.
Pe drum spre casă, a întâlnit-o pe bunica. Ea i-a luat mâna în mâna ei caldă, iar Matei i-a povestit despre veveriță și iepuraș și cum a ascultat înainte să răspundă.
Bunica l-a mângâiat pe cap și i-a spus:
— Ești un băiețel tare bun, Matei. Să știi că atunci când asculți cu inima, faci lumea mai frumoasă.
Au intrat în casă, unde mirosea a cozonac cald și scorțișoară. Mama și tata îl așteptau cu zâmbet larg. Sub brad, sclipind, era un glob nou, cu o stea desenată pe el. Matei a simțit că dorința lui s-a împlinit deja: familia lui era acolo, toți împreună, în căldura Crăciunului.
Au mâncat cozonac, au cântat colinde și au râs. Afară, zăpada continua să cadă, acoperind lumea cu o pătură moale, ca o promisiune de bucurie și bunătate.
În seara aceea, Matei a adormit cu zâmbetul pe buze și cu inima plină de lumină, știind că cel mai frumos dar de Crăciun este să fii alături de cei dragi și să asculți cu răbdare și iubire.
