Maria se trezește dimineața devreme, plină de energie și cu zâmbetul pe buze. Ea este jucătoare de fotbal. Îi place foarte mult să joace fotbal cu prietenii ei. Își pune treningul verde, își leagă șireturile la ghetele lucioase și iese pe teren.
Soarele încă este somnoros, iar iarba miroase a proaspăt. Maria atinge mingea cu piciorul. Mingea sare. Maria râde și spune: „Astăzi, vom juca împreună!”.
La marginea terenului stau Daria și Luca, prietenii ei cei mici. Ei o privesc cu ochi mari și curioși. Daria întreabă: „Maria, cum e să fii jucătoare de fotbal?”. Maria face cu ochiul. „Este foarte frumos. Mă antrenez în fiecare zi, alerg, fac exerciții și învăț să dau pase și să trag la poartă.”
Luca sare și spune: „Vreau și eu să dau cu piciorul în minge!”. Maria zâmbește larg. „Hai, Luca! Hai, Daria! Să ne jucăm împreună.” Toți trei aleargă după minge. Maria le arată cum să bată mingea cu piciorul, ușor, ca să nu zboare prea departe. „Bravo, Daria! Bravo, Luca!”.
După puțin timp, apare și bunica Mariei, cu o sticlă de apă rece. „Maria, să nu uiți să bei apă după ce alergi! Jucătorii de fotbal beau multă apă.” Maria ia o gură mare de apă și îi întinde și Dariei. „Mulțumesc, bunico!” spune Maria cu glas vesel.
După ce se hidratează, Maria le arată copiilor cum să paseze mingea unul altuia. „Fotbalul este despre echipă. Trebuie să fim prieteni și să lucrăm împreună. Uite, Daria, dă-mi mingea!”. Daria pasează. Maria primește mingea și îi mulțumește. „Ce bine ai dat!”
Luca râde și încearcă și el. Mingea merge într-o parte, dar Maria spune vesel: „Este foarte bine, Luca! Fiecare antrenament ne ajută să fim mai buni.” Copiii râd și se simt fericiți.
După ce se joacă de-a pasele, Maria le spune povești din timpul meciurilor. „Uneori, jucăm pe ploaie. Ne udăm, dar râdem mult. Uneori, jucăm la soare, și e cald, dar nu ne oprim niciodată. Cel mai important este să ne bucurăm și să ne ajutăm unii pe alții.”
Daria întreabă: „Maria, nu te dor picioarele când alergi mult?” Maria râde. „Uneori mă dor, dar mă odihnesc, fac exerciții și mă joc din nou. Jucătorii de fotbal au nevoie de odihnă, mâncare bună și somn.”
Bunica le aduce mere și sandvișuri. „Pentru jucători, gustarea este importantă!”, spune ea. Toți mușcă din mere și zâmbesc. Maria le spune: „Fotbalul este bucurie, dar și grijă de corpul nostru.”
După pauză, Maria îi învață cum să tragă la poartă. Ea pune două pietricele pe iarbă. „Aici este poarta noastră. Cine înscrie primul gol?” Copiii râd și aleargă după minge. Daria dă primul gol, apoi și Luca. Maria bate mingea tare și mingea trece printre pietricele. „Gol! Bravo, Maria!”, strigă copiii.
La final, Maria îi strânge pe toți în brațe. „Mie îmi place să fiu jucătoare de fotbal pentru că pot să joc cu prietenii mei, să râd, să alerg și să mă distrez. Dar cel mai mult îmi place să fiu împreună cu voi.”
Soarele se ridică mai sus pe cer. Terenul este plin de râsete și pași veseli. Maria, Daria, Luca și bunica se așază pe iarbă și privesc mingea. Maria șoptește: „Un jucător de fotbal este mereu curajos, prietenos și vesel. Și știe că dacă vrea să fie bun, trebuie să se antreneze, să aibă grijă de el și să nu uite să se joace cu prietenii.”
Daria zâmbește. „Când o să fiu mare, vreau să fiu ca tine, Maria!” Maria îi mângâie pe păr. „Și tu poți fi orice vrei, dacă ai inima deschisă și nu renunți. Să jucăm fotbal mereu cu bucurie!”
Toți se îmbrățișează. Vântul adie ușor. Mingea stă liniștită pe iarbă. Ziua se încheie cu râsete, cu prietenie și cu promisiunea că mâine se vor juca din nou. Totul este frumos, iar Maria știe că este fericită să fie jucătoare de fotbal și prietenă bună.
