Capitolul 1
Luni dimineața, în poienița din pădure, iepurașul Luca se trezi cu inima bătând mai repede. Astăzi era antrenament de baschet. Luca iubea mingea rotundă care sărea vioaie, dar uneori îi era și frică. Îi tremurau urechile când trebuia să arunce sau să treacă mingea. Se întreba dacă o să greșească iar.
Pe terenul mic, sub copaci, erau și ceilalți animale: veverița Mira, broscuța Tavi, căprioara Ana și broasca țestoasă domnule Țoți, care era antrenor. Mingea lucioasă strălucea în soare. Coșul era făcut din crenguțe împletite, dar avea o plasă colorată.
„Bună, Luca!” spuse Mira săltând. „Hai să jucăm!”
Luca zâmbi, dar îi era ceva în gât. „Eu... poate. Nu sunt foarte bun la pase.”
Domnule Țoți se apropie încet. Avea glas blând. „Toți încep de la început. Pasul cel mai important e să crezi că poți încerca. Azi vom învăța pase rapide.”
Luca își dădu seama că inima lui încă îi bătea tare. Se așeză pe un ciot pentru a respira adânc. Privi cum prieteni lui râdeau și făceau exerciții. Mira îi dădu o mână de ajutor — îi arătă un zâmbet.
„Hai, Luca, nu e o cursă. E un joc,” spuse Mira. „Îți arăt eu.”
Luca se ridică încet. Simțea că poate să încerce încă o dată.
Capitolul 2
Domnule Țoți începu lecția. „Pasele rapide sunt ca bătăile inimii voastre. Trebuie să fie scurte, clare și prietenoase. Mai întâi, pase la piept. Apoi, pase cu săritură.”
Tavi, broscuța, făcea săltări vesele. „Uite, Luca! Așa!” spuse el, aruncând mingea la pieptul Anei. Mingea se duse drept, ca o mică stea.
Luca încercă prima dată și mingea alunecă pe labe și căzu jos. Simți iar frică. „Am greșit,” oftează el.
Ana veni imediat la el. „Nu-i nimic. Eu vin după tine. Te ajut.” Îi puse o labă pe umăr. „Hai, repetăm de două ori. Pas la piept. O privire la prieten. Și dă cu blândețe.”
Luca inspiră. Ține mingea cu ambele lăbuțe, își aduse mingea la piept și împinse ușor. Mingea zbură drept. Mira o prinde cu coadă zburdalnică. Toți aplaudă: „Bravo, Luca!” Inima i se liniști puțin. Zâmbi timid.
Apoi domnule Țoți le arătă o pasă cu săritură: „Uneori, mingea trebuie să sară o dată înainte, ca să o prinzi mai bine. E util când cineva are mulți jucători în jur.”
Mira și Tavi formară un mic joc. Luca se uita. Văzutul prietenilor îi dădea curaj. Domnule Țoți îi spuse încet: „Când te simți stresat, gândește-te la respirație. Inspiră trei secunde, expiră trei secunde. Apoi privește și pasează.”
Într-un moment, o frunză căzu pe teren. Luca se sperie și propria teamă păru mai mare. Simți că îi vine să plece. Atunci Ana spuse: „Ne ajutăm între noi. Nu pleci singur.”
Prietenii se adunară în cerc. Fiecare zise câte un lucru frumos: „Poți!” „Ești curajos!” „Încercăm împreună!” Luca simți cum frica se transformă încet în curiozitate. Vroia să fi parte din joc.
Domnule Țoți pregăti un mic exercițiu de cooperare. „Vom face pase rapide în perechi. Când unul ratează, ceilalți îl încurajează. Asta înseamnă că suntem o echipă.”
Luca fu în pereche cu Mira. La început, pasele lor erau moi. Dar pe măsură ce repetau, mișcările deveneau mai clare. Mingea zbură între ei ca o mică lumină. Luca învăță să privească prietenul înainte să arunce. Apoi, apăru un mic obstacol: Tavi se împiedică și mingea sări în altă parte. Fulgerător, Ana o prinde și o întoarse la Luca cu un zâmbet.
„E în regulă,” spuse Ana. „Am prins-o noi.”
Luca simți că nu era singur. Prietenii lui îl susțineau la fiecare pas.
Capitolul 3
La sfârșitul antrenamentului, domnule Țoți propuse un meci mic. Două echipe: roșii și albastre. Luca fu pe echipa albastră. Inima lui bătea din nou, dar acum era mai liniștită.
„Amintește-ți pasele rapide,” îi șopti Mira. „Gândește, respiră, pasează.”
Meciul începu. Mingea fu aruncată și echipele alergară jucăuș. Fiecare pasă trebuia făcut repede, ca să nu prindă adversarul. Luca primi mingea. Simți fiori, dar privi la Mira, apoi la Ana care făcea semn. Inspiră. Împinse mingea. Pasă la piept, precisă. Mira o prinse și făcu o săritură. Jocul curgea.
Pe jumătate de teren, echipa adversă apăru hotărâtă. Tavi fu blocat pentru câteva secunde. Mingea se pierde. Luca simți că inima-i vrea să tresară. Dar auzi vocea prietenilor: „Hai, Luca! Încă o dată!”
El alergă. Îl văzu pe Mira cu coada întinsă, gata să primească. Luca se gândi la tot ce învățase. Ridică mingea, ochii lui se liniștiră. Dădu o pasă rapidă, cu încredere. Mingea zbură și ajunse la Mira. Ea o prinsese și aruncă spre coș. Mingea atinse cercul și căzu în plasă! Echipa lui strigă de bucurie.
Luca simți un val cald. Mai târziu, Tavi făcu o pasă grea și nova echipă adversă reuși un punct. Luca simți un mic fior de tristețe. Se temea că echipa lui nu va câștiga. Dar Ana îi puse din nou laba pe umăr și zise: „Orice se întâmplă, noi am încercat. Am fost împreună. Asta e important.”
Meciul se termină. Nu contează cine câștigă. Toți alergară la centru, se îmbrățișară cu lăbuțe și cozi. Domnule Țoți le zâmbi: „Astăzi ați învățat mai mult decât pase. Ați învățat să vă ajutați. Ați învățat că greșelile ne fac mai buni.”
Luca se uită la prietenii lui. Inima încă pulsa, dar altfel. Era mândru că nu plecase când ar fi vrut. Era mândru că dădu pasul. Simțea că era puțin mai puternic.
Seara, în culcușul său de iarbă moale, Luca își aminti mișcările: cum ținea mingea la piept, cum privea prietenul și cum dădea pasă cu blândețe. Își amintea și de vocile prietenoase când tremura. Închise ochii și rosti cu glas mic: „Mulțumesc, prieteni.”
În vis, mingea zbură ca o stea prietenoasă. Luca alerga, dădea pase, râdea. Se trezi cu un zâmbet. Știa că mâine va juca din nou. Știa că poate să greșească și să învețe. Știa că prietenii îl vor ajuta.
Și așa, iepurașul Luca adormi liniștit, cu inima caldă, simțind că, pas cu pas și pasă după pasă, devenea puțin mai puternic.
