Început: Cortul care miroase a popcorn
În mijlocul unui câmp verde, un cort uriaș cu dungi roșii și galbene clipocea în soare ca o bomboană. Dinăuntru venea un miros delicios de popcorn și vată de zahăr. Lumea râdea, copii alergau, iar baloanele făceau „poc!” când se loveau ușor unele de altele.
Mihai, un băiețel de 6 ani cu șapcă albastră și obraji rotunzi, ținea în mână un bilet de circ și o idee mare cât un elefant.
— Azi inventez un număr! a spus el hotărât.
— Un număr? a clipit mama lui. Tu ești în public, puiule.
— Publicul poate avea idei, a zis Mihai. Și ideile nu stau pe scaun, ele sar!
În spatele cortului era agitație: lăzi, frânghii, pene colorate, pălării strălucitoare. Mihai s-a strecurat pe lângă o cutie pe care scria „ATENȚIE: PORUMBEI CU PERSONALITATE” și a dat nas în nas cu un domn în frac, cu mustață lucioasă și un zâmbet cald.
Era Anunțătorul. Avea o voce atât de caldă, încât părea că îți pune pe umeri o pătură moale.
— Bună ziua, tinere explorator! a spus el. Îți pot oferi o replică sau o direcție?
— Eu… vreau să inventez un număr original, a zis Mihai. Un număr care să fie amuzant și… blând.
Anunțătorul a pus mâna la inimă.
— Blând? În circ, blândețea e cea mai frumoasă magie. Hai să vedem ce ai în minte.
Mihai a privit în jur. Un clovn își căuta nasul roșu.
— L-am pus aici, jur! Dar nasul meu face glume și se mută singur!
O acrobată își strângea panglicile roz.
— Ai grijă să nu te împiedici de ele, micuțule, sunt ca niște șerpi prietenoși, dar tot șerpi!
Mihai a râs și i-a venit ideea.
— Știu! Numărul meu se va numi… „Plapuma care face complimente”!
— Plapuma? a întrebat Anunțătorul, ridicând o sprânceană. Într-un circ plin de lei și lumini?
— Da! Pentru că uneori, când cineva e speriat, are nevoie de o plapumă și de un compliment. Și de un râs mic, ca o gâdilătură.
Anunțătorul a bătut ușor din palme.
— Original! Și foarte… omenesc. Să pregătim culisele!
În acel moment, un porumbel a ieșit din cutie și a aterizat pe șapca lui Mihai, ca și cum era locul lui de odihnă.
— Uite, am și un asistent, a chicotit Mihai. Cum te cheamă?
Porumbelul a scuturat o pană și a scos un „gru-gru” important.
— Clar, te cheamă Grugru, a decis Mihai. Bun venit în echipă!
Mijloc: Repetiția cu surprize și… o scrisoare
În culise, Mihai a găsit o plapumă moale, cu steluțe. Clovnul, care își găsise între timp nasul în buzunarul greșit, i-a întins-o.
— Ia-o. Plapuma asta a fost cândva cortina unei scene. A văzut multe emoții. Uneori plânsete, de cele mai multe ori râsete. Și o dată… o supă vărsată. Dar acum e curată!
— Perfect! a zis Mihai.
Planul era simplu: Mihai intra în ring cu plapuma, o punea pe umeri ca pe o pelerină, iar Grugru „lansa” bilețele cu complimente. Bilețelele aveau să fie aruncate ușor dintr-o pălărie, ca niște fulgi. Iar Mihai urma să le citească cu voce tare, făcând fețe caraghioase.
Anunțătorul a adus o pălărie mare, mov, cu o floare cât o farfurie.
— Aceasta este „Pălăria Politicoasă”, a spus el cu gravitate. Dacă pui în ea un compliment, nu îl uită niciodată.
— Și dacă pui în ea un biscuit? a întrebat Mihai.
— Îl ține minte și pe acela, a răspuns Anunțătorul. Dar îl caută mai târziu.
Mihai s-a așezat la o masă mică și a început să scrie bilețele. Literele lui erau mari, ca niște furnici grăbite.
„Ești curajos.”
„Ești un prieten bun.”
„Ai un zâmbet care luminează.”
„Îmi place cum încerci din nou.”
„Mulțumesc că ești blând.”
Apoi s-a oprit și a privit un carton gol.
— Acesta nu e pentru public, a șoptit el. E pentru… toți.
— Pentru toți? a întrebat acrobata, care trecea pe lângă el cu o roată de echilibru.
— Da. Vreau să scriu un mesaj de mulțumire. Unul adevărat.
Și a început o scrisoare:
„Dragă trupă de circ,
mulțumesc că faceți oamenii să râdă și să se simtă în siguranță. Mulțumesc pentru lumini, pentru pași, pentru muzică și pentru că aveți grijă unii de alții. Eu sunt mic, dar inima mea face tumbe.
Cu drag, Mihai.”
Când a terminat, a suflat ușor peste cerneală, ca să se usuce.
În clipa aceea, Grugru s-a apropiat și a ciugulit colțul scrisorii.
— Nu, nu, nu! a exclamat Mihai, râzând și apărând hârtia. Nu e popcorn!
Porumbelul a făcut un pas înapoi, ofuscat, apoi s-a urcat pe o ladă și a întors capul într-o parte, ca un profesor supărat.
— Îți cer scuze, Grugru, a spus Mihai. Uite, am un bilețel pentru tine.
A scris repede: „Ești un porumbel foarte elegant.”
Grugru a privit hârtia și a făcut „gru!” de parcă ar fi spus: „În sfârșit, cineva observă!”
Repetiția a început. Mihai și-a pus plapuma pe umeri. Clovnul a adus o oglindă.
— Arăți ca un super-erou care salvează… emoțiile! a zis clovnul.
— Super-Eroul Plapumă! a strigat Mihai, ridicând o mână dramatic.
Acrobata a pus niște confetti într-un coș mic.
— Să pară că plouă cu bucurie.
Anunțătorul a încercat introducerea cu vocea lui caldă:
— Doamnelor, domnilor și copii cu ochi sclipitori… iată un număr nou-nouț, care nu mușcă și nu sperie! „Plapuma care face complimente”!
Mihai a făcut un pas și, exact atunci, plapuma i-a alunecat și i s-a înfășurat în jurul picioarelor ca un melc somnoros.
— Ups! a zis el, încercând să meargă. Cred că super-eroul meu a devenit… super-burrito!
Clovnul s-a prăbușit de râs.
— Super-Burrito Plapumă, salvatorul… siestei!
Mihai a încercat să se descurce, dar plapuma l-a prins ca o îmbrățișare prea entuziastă. S-a clătinat și a aterizat moale pe un balot de paie.
— Ești bine? a întrebat Anunțătorul, apropiindu-se.
— Sunt bine, a zis Mihai. E doar… plapuma mea foarte afectuoasă.
Grugru, în loc să ajute, a început să plimbe pălăria politicosă pe cap, ca și cum făcea el numărul.
— Hei! a râs Mihai. Grugru vrea să fie vedeta!
Și atunci a venit mini-rebondismentul: bilețelele cu complimente au zburat din pălărie înainte de vreme, ca niște fluturași. Unele au aterizat pe nasul clovnului, altele pe umărul acrobatei, iar unul s-a lipit fix pe fruntea Anunțătorului.
Anunțătorul l-a desprins încet și a citit.
— „Ai o voce care încălzește.” Oh! a spus el, emoționat și amuzat. Cine a scris asta?
Mihai și-a ridicat mâna timid.
— Eu. Pentru că… chiar așa e.
Anunțătorul a zâmbit larg.
— Atunci numărul deja funcționează. Complimentele au început din culise! Asta e magie adevărată.
Acrobata a citit și ea un bilețel.
— „Îmi place cum încerci din nou.” Uite, Mihai, asta e pentru tine. Repetăm. Dar de data asta… îți prindem plapuma cu o agrafă!
Clovnul a scos din buzunar o agrafă uriașă, ca o clemă de crocodil prietenos.
— Nu mușcă. Doar prinde.
Mihai a respirat adânc.
— Bine. Super-Burrito se transformă în Super-Eroul Plapumă, varianta cu agrafă!
Au mai repetat o dată. De data asta, plapuma a stat cuminte pe umeri, iar Mihai a pășit în ring ca un mic rege al bunătății. Grugru a primit rolul de „director de pălărie”: stătea lângă pălărie și făcea „gru-gru” de fiecare dată când un bilețel era scos, ca un gong.
— Perfect! a spus Anunțătorul. Ești gata pentru seara cea mare?
Mihai a strâns scrisoarea de mulțumire la piept.
— Da. Dar vreau să o citesc după număr. Pentru toți. Și… dacă îmi tremură vocea?
— Atunci o încălzim cu a mea, a spus Anunțătorul. În circ, nimeni nu tremură singur.
Sfârșit: Ringul, aplauzele și picnic-ul ușor
Seara, cortul era plin. Lumini colorate se roteau ca niște acadele în aer. Tobele făceau „bum-bum” ca o inimă veselă. Mihai stătea lângă cortină și își strângea plapuma cu steluțe.
Clovnul i-a șoptit:
— Dacă uiți ce ai de făcut, fă o față caraghioasă. Fețele caraghioase sunt ca butoanele de reset.
— Bun sfat! a zis Mihai.
Acrobata i-a îndreptat șapca.
— Și dacă te sperii, uită-te la primul copil care râde. Râsul e o scară.
Anunțătorul a pășit în ring. Vocea lui caldă a umplut cortul, ca o ciocolată fierbinte.
— Doamnelor, domnilor, dragi copii… în această seară, veți vedea un număr nou, inventat de un băiat curajos de șase ani! Un număr care face loc râsului și bunătății. Să îl primim pe… Mihai și „Plapuma care face complimente”!
Mihai a ieșit. Lumina l-a gâdilat pe nas. Publicul a aplaudat. Grugru a venit după el, foarte serios, cu un papion mic (nimeni nu știa de unde îl avea, dar îi stătea perfect).
Mihai și-a pus plapuma pe umeri și a ridicat pălăria politicosă.
— Bună! a spus el. Plapuma mea e un pic timidă, dar face complimente. Dacă vedeți că se ascunde, să nu râdeți prea tare… râdeți blând!
Copiii au râs, blând, exact cum ceruse.
Mihai a scos primul bilețel.
— „Ești curajos.” Acesta e pentru… băiatul de acolo, cu tricoul verde, care ține strâns mâna tatălui. Curajul poate fi și mic. Ca o furnică. Dar furnicile sunt puternice!
Băiatul cu tricoul verde a zâmbit și și-a lăsat umerii mai jos, ca și cum se simțea mai ușor.
Grugru a făcut „gru!” ca un clopoțel.
Mihai a scos alt bilețel.
— „Ai un zâmbet care luminează.” Pentru doamna cu ochelari, care râde cu ochii!
Doamna a râs și mai tare.
Clovnul, ascuns după un stâlp, a șoptit:
— Merge! Merge ca un pantof cu roți!
Mihai a scos încă unul.
— „Mulțumesc că ești blând.” Ăsta e pentru toată lumea. Pentru că ați ascultat. Și pentru că… în circ, nimeni nu trebuie să fie speriat.
A urmat un moment mic de liniște. Apoi, din spate, acrobata a aruncat confetti. A plouat cu bucățele colorate, ca niște flori de hârtie. Copiii au întins mâinile. Un confetti s-a lipit pe nasul lui Mihai. El a făcut o față caraghioasă, de parcă nasul lui devenise un fluture.
Publicul a izbucnit în râs.
Și atunci s-a întâmplat încă un mic rebondisment: Grugru a văzut confetti-ul și a crezut că sunt firimituri. A început să alerge după ele, făcând slalom printre picioarele lui Mihai.
— Grugru, nu mâncăm curcubeul! a spus Mihai, încercând să nu râdă.
Porumbelul s-a oprit, a clipit, apoi a ridicat un confetti în cioc și l-a pus în pălărie, ca un trofeu.
— Bravo, a zis Mihai. Ai inventat „confetti-ul de colecție”.
Anunțătorul a intrat un pas în ring și a întrebat cu vocea lui caldă:
— Și acum, Mihai, ai ceva de spus?
Mihai și-a amintit de scrisoare. A scos-o din buzunar. Hârtia a foșnit ca frunzele.
— Am scris un mesaj de mulțumire, a spus el. Pentru că… am văzut culisele. Și în culise, oamenii se ajută. Chiar și când plapuma te transformă în burrito.
Publicul a chicotit.
Mihai a citit scrisoarea, rar, cu grijă. Când vocea lui a tremurat puțin, Anunțătorul a spus încet, ca un sprijin:
— Ești bine. Continuă.
Mihai a terminat. Apoi a făcut o plecăciune adâncă. Plapuma s-a mișcat ca o stea căzătoare, dar agrafa a ținut-o la loc.
Aplauzele au fost mari, ca o ploaie de vară. Mihai a simțit că pieptul i se umple de căldură. Nu de mândrie zgomotoasă, ci de o bucurie liniștită.
După spectacol, toți s-au strâns afară, lângă rulotă, pe o pătură întinsă pe iarbă. Era un picnic ușor: felii de măr, biscuiți, sandvișuri mici și limonadă cu felii de lămâie care pluteau ca niște bărci.
Clovnul a mușcat dintr-un biscuit și a zis:
— Biscuitul ăsta e atât de bun, că aproape îmi găsește nasul înapoi!
Acrobata a ciocnit un pahar cu Mihai.
— Pentru Super-Eroul Plapumă.
Anunțătorul și-a pus mâna pe umărul lui Mihai.
— Pentru bunătate, a spus el. Ai arătat că un număr de circ nu e doar despre trucuri. E și despre inimă.
Mihai a privit spre Grugru. Porumbelul stătea lângă pălăria politicosă, foarte atent, cu un confetti pe cap ca o coroniță.
— Grugru, vrei un măr? a întrebat Mihai.
Grugru a făcut „gru-gru” și a ciugulit delicat o bucățică.
— Uite ce blând mănâncă, a spus Mihai. Și el a învățat.
Clovnul a ridicat un bilețel rămas pe pătură și l-a citit.
— „Îmi place cum încerci din nou.” Hei, ăsta e perfect pentru toți! Pentru că mâine, eu sigur o să-mi pierd iar nasul!
Au râs cu toții. Luminile cortului sclipeau în depărtare, iar cerul se făcea mov, ca pălăria politicoasă.
Mihai s-a învelit cu plapuma cu steluțe, doar puțin, cât să simtă căldura. Nu ca să se ascundă, ci ca să împartă.
— Dacă cineva are nevoie, plapuma mea face loc, a spus el.
Și nimeni nu s-a simțit singur, nici măcar pentru o secundă, în seara aceea de circ.
