Capitolul 1 – Primii muguri
Băieții stau pe băncuța din curtea școlii, la soare. Razele calde mângâie obrajii și îi gâdilă la nas. Matei își întinde brațele deasupra capului, respiră adânc și zâmbește către grupul lui: Vlad, Radu și Alex, care stă în scaunul său cu rotile, mereu cu o glumă pregătită.
— Uitați-vă la copacii ăștia, spune Matei cu ochii lucind. Parcă își spun „bine ai venit, primăvară!”.
Vlad râde și își lipește palma de trunchiul unui tei bătrân din curte.
— Să încercăm să-i ascultăm! Poate au ceva important de zis.
Radu își lipește și el urechea de scoarța copacului, închide ochii și șoptește serios:
— Aud ceva… Un foșnet mic, ca o poveste care se trezește.
Alex se apleacă spre un ram subțire plin de muguri și îl mângâie cu grijă.
— Uite, mugurii parcă chicotesc! Se pregătesc să devină frunze.
Copacii rămân tăcuți, dar băieții râd. Privesc împreună cum soarele luminează crenguțele. În aer miroase a pământ reavăn și a promisiuni noi.
— Ar trebui să plantăm și noi ceva! propune Matei, cu un zâmbet larg. Să fim și noi ca primăvara!
Toți sunt de acord. În buzunarul lui Radu se află o sămânță de floarea-soarelui pe care a păstrat-o din toamnă, „pentru noroc”. Hotărăsc să o planteze împreună, chiar în ziua aceea.
Capitolul 2 – Semințe de prietenie
Băieții intră veseli în sala de motricitate, unde îi așteaptă doamna Laura. Înăuntru miroase a lemn lăcuit și a saltele noi. Pe jos sunt desenate cu creta cercuri colorate, ca niște petale.
— Astăzi ne jucăm de-a anotimpurile! anunță doamna, cu voce caldă.
Vlad duce cu grijă ghiveciul cu pământ pe care l-au adus. Împreună, așează sămânța de floarea-soarelui în ghiveci. Alex apasă cu grijă pământul, iar Radu toarnă apă cu sticla mică, fără grabă.
— Sămânța asta va crește doar dacă avem grijă de ea, spune Matei, privind atent. Ca și prietenia noastră!
Doamna Laura îi invită la joc. Înnodându-și mâinile, formează un cerc mare și fiecare primește un rol: Alex este soarele, Matei este ploaia, Vlad este vântul, iar Radu este sămânța.
— Soarele încălzește, ploaia stropește, vântul adie, iar sămânța crește! strigă toți, dansând printre cercurile desenate.
Pe măsură ce se rotesc și râd, sala se umple de bucurie și de pași blânzi. Sămânța rămâne la locul ei, dar parcă, pentru o clipă, toți simt cum prinde viață sub ochii lor.
Capitolul 3 – Povestea copacilor
După joacă, băieții ies afară, purtând cu grijă ghiveciul cu sămânța. Se opresc sub teiul bătrân, acolo unde au stat și dimineață.
— Oare ce-ar zice copacii despre primăvară, dacă ar putea vorbi? întreabă Alex, sprijinindu-se de scaunul lui cu rotile.
Matei începe să imite o voce gravă, prefăcându-se că e teiul:
— „Primăvara e ca un cântec: fiecare frunză vibrează, fiecare floare e o notă!”
Vlad continuă, cu o voce subțire, ca a unui copăcel tânăr:
— „Eu mă întind spre lumină, să pot vedea norii și păsările care se întorc!”
Radu râde și bate de două ori în trunchi:
— „Și eu mă trezesc încet, ca o pisică leneșă, și aștept să mă mângâie vântul cald.”
Alex privește spre crengile pline de muguri, apoi șoptește:
— „Primăvara aduce speranță pentru toți. Și pentru oameni, și pentru copaci.”
În jurul lor, păsările ciripesc, iar o adiere blândă aduce miros de iarbă proaspătă. Băieții rămân un timp în liniște, ascultând „poveștile” copacilor.
Capitolul 4 – Jocurile anotimpurilor
În sala de motricitate, băieții găsesc un nou joc pregătit de doamna Laura: o ștafetă a anotimpurilor. Pe jos, sunt pictate frunze verzi, flori, fulgi de zăpadă și frunze ruginii.
Fiecare trebuie să parcurgă traseul în funcție de anotimp: să sară pe frunzele verzi (primăvara), să danseze printre flori (vara), să se ghemuiască pe frunzele ruginii (toamna) și să alunece printre fulgii de zăpadă (iarna).
Alex își împinge roțile cu hotărâre și râde când „alunecă” printre fulgi. Vlad îi ține de mână pe Radu și Matei când sar împreună pe frunzele verzi. Se ajută unul pe altul, dându-și mâna, ținându-se de umeri sau împingând ghiveciul cu sămânța pe care nu o lasă niciun moment singură.
Toți strigă, se încurajează și râd zgomotos. Când termină traseul, sunt obosiți, dar fericiți. Se așază pe podea, cu ghiveciul la mijloc, și privesc spre geamul pe care soarele primăverii bate ușor.
Capitolul 5 – Sămânța crește
A doua zi, băieții vin să vadă dacă s-a întâmplat ceva cu sămânța lor. Privesc atent ghiveciul, cu năsucurile lipite de marginea de ceramică. În mijlocul pământului, o mică dâră verde și fragilă a răsărit. Un mugure mic, abia vizibil.
— A crescut! exclamă Radu cu ochii mari.
— E prima noastră floare de primăvară! spune Vlad, emoționat.
Alex zâmbește larg și spune, vorbind ca un copac bătrân:
— „Bine ai venit, micuțule! Ești dovada că primăvara nu uită pe nimeni.”
Fiecare își pune degetele pe marginea ghiveciului, ca într-un pact tăcut. Știu că sămânța va crește doar dacă au grijă de ea împreună.
După ore, se strâng pe băncuță, la soare, cu ghiveciul între ei. Matei povestește glume, Radu povestește ce frumos miroase iarba udă, Vlad observă o buburuză care urcă pe tulpina firavă, iar Alex visează cu ochii deschiși la cum va arăta floarea lor peste câteva săptămâni.
Capitolul 6 – Îmbrățișarea primăverii
Spre seară, când soarele începe să apună și aerul devine mai răcoros, băieții se adună în curtea școlii pentru ultima oară pe ziua aceea. Ghiveciul cu sămânța stă între ei, ca un simbol al zilei pline de descoperiri.
Radu zice încet:
— Am avut o zi perfectă. Am plantat, am jucat, am ascultat povești de la copaci. Și am râs mult.
Vlad îi pune o mână pe umăr:
— Cel mai frumos e că am fost toți împreună. Asta contează, nu?
Alex îi privește pe fiecare în parte și își deschide brațele. Toți se apropie și se îmbrățișează strâns, cu răsuflarea caldă în aerul răcoros de primăvară. Ghiveciul rămâne în mijloc, iar micul mugure verde pare să zâmbească și el.
— Prietenia ajută să crești, ca și primăvara, șoptește Matei.
Sub cireșul înflorit, băieții rămân laolaltă, ascultând ciripitul păsărilor și foșnetul blând al copacilor. E liniște și bine, iar fiecare simte că primăvara a adus ceva nou nu doar în natură, ci și în inimile lor.
La finalul zilei, se despart cu promisiunea să aibă grijă împreună de sămânța lor, așa cum vor avea grijă mereu unul de celălalt. Și, cu fiecare zi, când privesc cum crește firul verde, știu că primăvara nu este doar afară, ci și în sufletele lor.
