Capitolul 1: Un început neobișnuit de zi
Era o dimineață obișnuită de marți, iar Mara, o fetiță de zece ani cu ochii verzi ca iarba proaspătă, se trezi cu un zâmbet larg. Și-a făcut patul repede, și-a pus o bluză cu dungi albastre și a fugit în bucătărie. Mama îi pregătea micul dejun, iar mirosul de clătite plutea deja în aer.
— Bună dimineața, Mara! spuse mama veselă. Astăzi ai ceva special la școală?
— Nu cred... Doar ora de desen la final, răspunse Mara, sorbind din cana cu lapte.
În drum spre școală, Mara se întâlni cu prietenele ei: Ioana, care avea mereu idei trăsnite, și Daria, cea care știa să râdă din orice. Toate trei mergeau împreună, cu ghiozdanele săltându-le în spate.
— Hei, Mara! Vrei să vedem după școală dacă găsim păpădii pentru coroniță? întreabă Ioana, entuziasmată.
— Sigur! Dar știți ceva? Parcă am un sentiment ciudat azi, ca și cum urmează să se întâmple ceva ce nu a mai fost niciodată, spuse Mara, clipind surprinsă de propriile cuvinte.
— O fi din cauza clătitelor cu ciocolată, râse Daria.
Fetele râdeau toate, dar, în sufletul Marei, încolțise o emoție ciudată: surpriza. Nu știa de ce, dar simțea că ziua aceasta va fi diferită.
Capitolul 2: Cutia misterioasă
La școală, ora de desen era preferata fetelor. Azi, doamna profesoară a venit cu o cutie mare, colorată, pe care a pus-o pe catedră.
— Astăzi vom avea un concurs special, anunță ea, privind clasa cu un zâmbet șugubăț. În această cutie sunt trei bilețele cu provocări artistice. Cine va fi curajos să tragă primul?
Întreaga clasă a început să murmure. Mara, Ioana și Daria s-au privit, cu ochii mari de curiozitate. Până la urmă, Mara a ridicat mâna.
— Eu vreau!
A venit la catedră, cu inima bătându-i tare. Și-a băgat mâna în cutie și a tras un bilet. L-a desfăcut încet și a citit cu voce tare:
— Desenează cea mai surprinzătoare zi din viața ta.
— Uau! Surprinzătoare? Ce înseamnă asta pentru tine, Mara? întreabă doamna profesoară.
Mara a zâmbit stingherită, uitându-se spre prietenele ei.
— Cred că o zi în care se întâmplă ceva la care nu mă aștept... ca azi, de exemplu, răspunse Mara, în timp ce clasa râdea.
— Să vedem ce imaginație aveți, copii! Aveți o oră să desenați.
Capitolul 3: Emoția care crește
Fetele s-au așezat împreună, fiecare cu foaia ei. Mara se gândea la ce ar putea să deseneze. Oare să deseneze când a căzut prima dată din copac și a găsit un arici? Sau momentul când a primit un cățel de Crăciun? Niciuna nu părea destul de surprinzătoare pentru ceea ce simțea acum.
— Mara, ce ai de gând să desenezi? întrebă Ioana, privindu-i foaia goală.
— Nu știu... Parcă aș vrea să desenez ziua de azi, dar încă nu s-a terminat. Am un sentiment ciudat, de parcă urmează să se întâmple ceva minunat, dar nu știu ce!
— Poate surpriza e chiar faptul că nu știi, spuse Daria, zâmbind șiret.
Mara râse. A început să deseneze o fetiță cu ochii mari, privind pe fereastră, iar afară, cerul era plin de baloane colorate și păsări care zburau în forme ciudate.
— Uite, pe foaia mea, surpriza e peste tot! zise Mara.
Pe măsură ce desena, simțea cum inima i se umple de emoție. Fiecare culoare pe care o alegea, fiecare linie trasată, îi aducea aminte că viața e plină de surprize, chiar și atunci când nu știm la ce să ne așteptăm.
Capitolul 4: O după-amiază de neuitat
După școală, fetele au ieșit în parc. În timp ce căutau păpădii, Daria a scos o pungă mică din ghiozdan.
— Ghiciți ce am aici! spuse ea misterios.
— O bombonică? Un bilet la film? încercă Ioana.
Daria deschise punga și scoase trei baloane colorate.
— Azi am cumpărat baloane cu heliu! Și m-am gândit să le lăsăm să zboare cu dorințe scrise pe ele.
Fetele au scris dorințe pe bilețele mici: „Să păstrăm mereu prietenia”, „Să avem parte de multe surprize frumoase”, „Să învățăm să ne bucurăm de fiecare zi”. Au legat bilețelele de baloane și le-au dat drumul spre cer.
— Parcă și inima mea zboară cu baloanele, spuse Mara, privind cum se ridică spre nori.
— Și acum, totul pare o surpriză, nu-i așa? adăugă Ioana.
Fetele au râs și s-au jucat, alergând printre păpădii și inventând povești despre unde vor ajunge dorințele lor.
Capitolul 5: Înțelegerea surprizei
Pe drumul spre casă, Mara se gândea la ziua care tocmai se încheia. Își amintea de nerăbdarea din dimineață, de emoția când a tras biletul, de râsetele cu prietenele și de baloanele care încă pluteau undeva sus.
— Azi am simțit că totul e o surpriză, spuse Mara, privind spre Ioana și Daria. La început eram puțin speriată, dar acum îmi dau seama că e frumos să nu știi mereu ce urmează. E ca și cum fiecare zi ar fi un cadou.
— Da, și cred că atunci când împărtășești ce simți cu prietenii, totul devine mai ușor, zise Ioana, dându-i Marei un cot amical.
— Sau mai amuzant! adăugă Daria, făcând o grimasă.
Fetele au râs iar, și Mara simțea că, deși ziua a fost plină de surprize, niciuna nu a fost atât de mare ca bucuria de a fi împreună.
Capitolul 6: O zi ca un balon colorat
Seara, Mara scrise în jurnalul ei despre ziua aceasta.
„Azi am descoperit că surpriza nu e doar atunci când primești un cadou sau când cineva îți face o farsă. E și atunci când nu știi ce urmează și lași viața să te surprindă frumos. M-am bucurat de fiecare moment, chiar dacă la început m-am simțit puțin ciudat. Și am învățat că, dacă vorbesc cu prietenele mele despre ce simt, totul devine mai clar și mai vesel.”
Mara adormi cu zâmbetul pe buze, visând la baloane, păpădii și la următoarea zi plină de... surprize.
Așa a învățat Mara că, uneori, emoția de a fi surprins nu trebuie să sperie, ci să bucure. Pentru că viața e plină de mistere frumoase, iar atunci când le împarți cu cei dragi, devin amintiri de neuitat.
