Capitolul 1
Ana era o tânără exploratoare. Ea lucra pe o navă mică, rotundă, care zbura printre stele. Naveta se numea Sofie. Sofie avea geamuri mari și hublouri calde. Ana iubea liniștea dimineților stelare. Aerul era curat. Mirosul era ușor de metal și de flori artificiale.
Ana avea o hartă mică. Harta era goală. Misiunea ei era simplă: să facă o cartografie. Să scrie locurile pe care le vede. Să noteze culori, pietre, sunete blânde. "Vom fi atenți", spuse ea echipajului. "Vom lua doar câte trebuie." Toți zâmbiră. Valoarea sobrietății era clară: nu lua nimic în plus. Lăsa totul așa cum era.
Ana îmbrăcă costumul subtire. Costumul era albastru ca marea. Îi încălzi mâinile. Apoi porni scanerul. Scanerul clipi cu lumină verde. "Scanez", spuse ea. Scannerul făcu un sunet mic, prietenos. Ana nota pe tableta ei: stâncă rotundă, praf argintiu, lumină blândă.
Capitolul 2
Naveta ateriză pe o planetă mică cu flori care pâlpâiau. Totul era curat și simplu. Ana coborî pe solul moale. Pașii ei făceau un sunet ca de clopoței. Vedea roci care scânteiau ușor. Vedea pământ care mirosea a ploaie. Fiecare loc primea un rând pe hartă.
Ea întâlni o pasăre mică de metal. Pasărea făcu "piu". Ana râse. "Bună", spuse ea. Pasărea se așeză pe umărul ei. Ana nu lua pasărea cu ea. O lăsă să zboare. Apoi continuă să măsoare. Își aranja datele în cutii ordonate. Procedura era clară: măsurăm, notăm, lăsăm curat.
Pe cer apăru o bandă de lumină. Era o navă prietenoasă care trecea departe. Ana privi și spuse: "Salut!" Echipajul îi trimise un semn lumină. Totul era calm. Cartografia mergea bine. Ana simțea că face ceva bun pentru toți. A fi sobru și atent însemna că planeta rămânea curată.
Capitolul 3
Seara se lăsă. Stelele străluceau ca ochi prietenoși. Ana verifică ultima dată harta. Totul era clar. Peste tot era ordine. Își puse tableta în buzunarul costumul și spuse: "Am terminat." Inima ei era liniștită. Munca fusese simplă, dar importantă.
Pe drumul spre navă, Ana opri și privi pământul. Mâinile ei atinse o floare care pâlpâia. A zâmbit. Apoi făcu o plimbare lină spre dómul navei. Dómul era ca o grădină în interior, cu iarbă moale și lumini calde. Acolo se întâlni cu echipajul. Toți stăteau laolaltă, împărțeau ce au mâncat și povesteau încet.
"E o hartă frumoasă", spuse unul. "Ai fost atentă", adăugă altul. Ana simți că este acasă. Se așeză pe o bancă, luă o supă caldă și privi stele prin dóm. Afară, planeta își păstra frumusețea. Inauntru, oamenii păstrau simplitatea. Somnul veni ușor. Înainte de a închide ochii, Ana șopti: "Noi protejăm, noi împărțim." Și toată kamera respiră în ritm bun. Totul era bine.
