Capitolul 1: Steaua Poznașă
Era o seară caldă de primăvară, iar cerul era presărat cu stele care sclipeau ca niște confetti argintii. Luna, frumoasă și rotundă, veghea asupra orașului, iar pe străduța liniștită de la marginea parcului trăiau două prietene nedespărțite: Dalia și Nour. Amândouă aveau aproape șapte ani și erau renumite pentru veselia lor și pentru năzbâtiile pe care le puneau la cale împreună.
În acea seară, fetele stăteau pe bancă în curtea Daliei, savurând aerul parfumat și așteptând cu nerăbdare să înceapă Ramadanul. — Să știi, spuse Nour cu ochii mari și curioși, că bunica mi-a zis că în noaptea asta, dacă te uiți atent la stele, poți vedea una care-ți face cu ochiul! — Ha! O fi vreo stea poznașă, a glumit Dalia, chicotind. Cred că a învățat asta de la noi!
Tocmai atunci, o stea strălucitoare, altfel decât toate celelalte, a început să scânteieze vesel chiar deasupra lor. S-a învârtit de trei ori, apoi a coborât încet, ca o acadea legănată de vânt, până aproape de gardul Daliei. Fetele și-au ținut respirația. — Ai văzut și tu? a șoptit Nour, ciupindu-se ușor de braț. — Da, și nu cred că am visat!
Steaua părea să se joace cu ele, făcând mici salturi și luminițe colorate. Fetele s-au apropiat tiptil-tiptil. Dintr-odată, steaua a sărit direct pe nasul lui Dalia, făcând-o să strănute cu zgomot: — Hapciu! — Hahahaha! râse Nour, iar steaua se cuibări apoi pe umărul ei, lăsând în urmă sclipici auriu. — E clar, steaua asta vrea să se joace cu noi! — Sau poate vrea să ne arate ceva special, spuse Dalia, încercând să-și șteargă nasul plin de sclipici.
Atunci, steaua a început să danseze în aer, lăsând în urmă dâre de lumină, iar la un moment dat a desenat în aer o ușă rotundă, ca o portocală gigantică. — Ce crezi că e acolo? întrebă Nour, cu ochii cât cepele. — Hai să vedem! spuse Dalia, ținând-o pe prietenă de mână. Și, pas cu pas, au trecut prin ușa magică, cu inima bubuind de emoție.
Capitolul 2: Aventura În Orașul Sclipirii
Dincolo de ușă, fetele au descoperit un loc minunat: un oraș construit din luminițe, felinare și covoare zburătoare. Casele sclipeau colorat, iar la fiecare fereastră atârna câte o lanternă micuță. Poveștile pluteau prin aer la fel ca baloanele de săpun pe care le făcea Dalia în fiecare sâmbătă.
Steaua le făcu semn să o urmeze. — Uau, ce miros delicios! spuse Nour, adulmecând parfumul de pâine caldă și prăjituri cu miere. — Parcă mi-a crescut burta de poftă, zise Dalia cu râsul ei cristalin. Peste tot erau oameni de toate vârstele care pregăteau mese mari, cu fructe, sucuri de portocale și tot felul de bunătăți. Iar copiii alergau, jucându-se cu mingi colorate și zmeie de hârtie.
Un băiețel cu turban portocaliu le făcu cu mâna: — Veniți să jucați cu noi? — Sigur! răspunseră fetele și imediat au început să sară coarda. Nici nu știau când trecuse timpul, dar râsul lor zburda printre stele, iar Dalia a făcut chiar și o mică tumba, spre încântarea tuturor. — Ai grijă la zmeu! strigă Nour, dar era prea târziu: zmeul Daliei s-a prins în urechea unui iepuraș de pluș uriaș care stătea pe margine. Iepurașul s-a ridicat în două lăbuțe și a început să fugă, cu zmeul fluturând după el, spre amuzamentul tuturor. — Hai după el, să nu fugă cu toată petrecerea! strigă Nour.
Au alergat, s-au rostogolit pe covorul moale de iarbă și, după ce au scos zmeul din urechea iepurașului, acesta le-a oferit o bomboană pentru fiecare. — Dacă bomboanele ar fi stele, aș avea un cer plin în buzunar! spuse Dalia. — Și eu aș avea buzunarele pline de lumină, zise Nour, încercând să nu râdă cu bomboana în gură.
Steaua poznașă tot dansa deasupra lor. La un moment dat, s-a așezat între ele pe o bancă și le-a spus, cu vocea ei subțirică: — Fetițelor, aici fiecare seară de Ramadan e o bucurie pentru că toți își amintesc să fie buni, să se joace și să împartă cu prietenii. — Păi și noi facem asta mereu, a spus Dalia mândră. — Dar, a completat Nour, n-am avut niciodată o stea în echipă!
Steaua a râs, iar din părul ei s-au scuturat niște scântei ce s-au transformat numaidecât în baloane de săpun uriașe. Fetele au sărit și au pocnit baloanele, care s-au spart în râsete și mici melodii de clopoței. — Asta chiar că e magie de Ramadan! a concluzionat Nour. — Și nu ne-am săturat încă de joacă, a completat Dalia, privind în jur.
Deodată, s-au auzit niște voci cunoscute. Era bunica Daliei și mama lui Nour, care veniseră să le caute. S-au speriat puțin, dar steaua le-a făcut cu ochiul și le-a șoptit: — Nu vă temeți, aici toți adulții sunt la fel de jucăuși ca voi pe timpul Ramadanului!
Bunica intra într-un dans amuzant, mișcându-și șalul ca pe un șarpe magic. Mama lui Nour încerca să prindă o felie de pepene aruncată de un motan portocaliu, dar, evident, a prins-o direct cu fruntea! Fetele au râs atât de tare încât le-au lăcrimat ochii. — Dacă așa e Ramadanul în Orașul Sclipirii, eu nu mai vreau să plec acasă! strigă Dalia.
Capitolul 3: Lecția Secretă a Stelei
Spre seară, luminile din oraș s-au făcut tot mai blânde. Fetele s-au așezat la o masă lungă, plină de prieteni noi și vechi. Toți împărțeau mici gustări, povești și zâmbete. — Chiar dacă suntem diferiți, toți avem ceva bun de dat, spuse bunica, și fiecare zi de Ramadan e o șansă să ne arătăm bunătatea.
Dalia a împărțit o porție de prăjitură cu un băiețel timid, iar Nour a ajutat o fetiță mai mică să-și adune mingea de sub masă. Toți râdeau împreună. La un moment dat, steaua a venit lângă ele, purtând pe cap o pălărie caraghioasă. — Ați învățat magia adevărată a Ramadanului? — Da! să fii bun, să împarți și să te bucuri cu toți prietenii! — Și să nu-ți pierzi zmeul în urechile iepurașilor! adăugă Dalia, făcându-i pe toți să chicotească.
Deodată, steaua a devenit foarte luminoasă. — E timpul să vă întoarceți acasă! Dar nu uitați, magia poate fi oriunde, dacă o cauți cu inima deschisă și cu un zâmbet larg. Fetele și-au luat rămas bun de la noii prieteni și au trecut din nou prin ușa portocalie. S-au trezit iar în curtea Daliei, sub cerul în care steaua poznașă sclipea vesel deasupra lor.
Capitolul 4: Ramadanul Început Acasă
A doua zi, Dalia și Nour s-au trezit devreme și au alergat la bucătărie. — Azi vreau să ajut la pregătit masa de seară, spuse Dalia. — Și eu vreau să decorez ferestrele cu felinare colorate, zise Nour. Împreună cu bunica și mama, au gătit, au copt turte, au desenat steluțe pe geamuri cu carioci și s-au jucat cu pisica cea pufoasă, care — ce surpriză! — semăna foarte tare cu motanul portocaliu din Orașul Sclipirii.
Au invitat vecinii la masă și au râs, povestind despre visul ciudat cu steaua năzdrăvană, iepurașul uriaș și zmeul pierdut. — Cred că totul a fost un vis magic, spuse Dalia, dar când a scos din buzunar o bomboană aurie, toți au rămas cu gura căscată. — Să vezi ce magie se poate întâmpla când ești bun! i-a șoptit Nour, iar bunica a zâmbit cu drag.
Seara, după ce au împărțit prăjituri și au spus povești la lumina lanternelor, fetele au ieșit pe balcon și au privit iar cerul plin de stele. — Uite, steaua noastră poznașă e tot acolo! — Da, și dacă o privim cu atenție, poate ne mai invită și la alte aventuri!
S-au îmbrățișat, mulțumite și fericite. Au înțeles că magia adevărată a Ramadanului nu stă doar în stele sau în orașe sclipitoare, ci în bunătatea, prietenia și bucuria de a împărți totul cu cei dragi. Iar aventura lor abia începea, căci fiecare zi venea cu o nouă șansă de a fi mai buni, a râde și a dansa sub stele.
Iar dacă vei privi și tu cerul într-o seară de Ramadan, poate vei zări o stea poznașă care să te invite la joacă. Cine știe? Poate chiar azi!
