Capitolul 1: Seara începe cu miros de plăcinte
În camera luminată de becurile galbene, Sami stă pe vârful degetelor, privind pe furiș spre bucătărie. Dinspre aragaz venea un miros atât de bun, încât stomacul îi cânta de parcă era la concert. Plăcintele cu cartofi aburinde, supele calde și salata cu roșii zemoase așteptau să fie puse pe masă.
Sami se uita la ceasul mare de pe perete: mai avea doar trei minute până la ora mesei de iftar. Sora lui mai mică, Dalia, se juca lângă el cu un cub de lemn, dar părea la fel de nerăbdătoare. Tata deschidea ușa frigiderului căutând iaurtul, iar mama punea ultimele felii de lămâie în ceaiul cu mentă.
– Sami, hai să pui farfuriile pe masă, îl strigă mama.
– Dar dacă sparg una, se râse Sami, încercând să fie serios.
– Și cine va strânge cioburile? întreba tata glumind. Dalia, tu mergi după linguri.
Dalia își băgă degetul în nas, gânditoare.
– Și dacă lingurile nu vor să vină? le întreabă ea.
– Le chemăm cu cântec, spuse Sami și începu să cânte inventat: „Linguri, linguri, ieșiți la plimbare, pe masa cea mare, să nu vă-ncurcați sub farfurii și să nu faceți gălăgie!”
Toată lumea râse, iar timpul păru că trece puțin mai repede. În sfârșit, tata spuse încet:
– Gata. Putem începe.
Sami simți cum toate mirosurile și culorile din farfurii se transformă în cel mai mare dar: masa cu familia, după o zi întreagă de așteptare.
Capitolul 2: Cutia misterioasă de sub masă
Când toți erau ocupați să taie din plăcintă și să-și pună supă în boluri, Sami zări ceva ciudat sub masă. Era o cutie mică, legată cu o fundiță verde, care nu fusese acolo mai devreme. Ridică sprânceana, apoi se aplecă repede să o ia.
– Ce ai găsit acolo, detectivule? îl întreabă mama, văzându-l cum cotrobăie.
– O cutie! Nu era aici înainte! spuse Sami, ridicându-se cu trofeul în mână.
Tata se opri din mestecat.
– Vrei să spui că masa noastră ascunde comori?
– Poate e o cutie cu surprize! râse Dalia, aruncându-i o privire curioasă.
Sami desfăcu ușor fundița și ridică capacul. Toți se aplecară peste cutie. Înăuntru era o scrisoare scrisă cu litere mari și colorate: „Cine are răbdare primește o aventură! Urmează indiciile și găsește comoara magică a Ramadanului!”
Ochii lui Sami sclipiră.
– O vânătoare de comori! strigă el.
– Să o facem împreună, propuse mama, iar toți dădură din cap veseli.
Primul indiciu era scris chiar pe o hârtie mică: „Găsește locul unde fularul stă la căldurică și luna se vede cel mai bine.”
Sami se uită la tata.
– Asta-i ușor! Pe balcon, în cutia cu fulare, putem privi luna de acolo.
Dalia sări de pe scaun.
– Hai! Să mergem cu toții!
Au dat fuga pe balcon, printre ghivece și scăunele, până au găsit cutia cu fulare. Acolo, între două eșarfe, era o altă hârtie.
Capitolul 3: Lecția răbdării printre indicii
Pe hârtia a doua scria: „Dacă ai răbdare să numeri trei stele pe cer, vei primi o surpriză.” Sami se încruntă.
– O să dureze mult? Aș vrea să văd ce e la capătul jocului!
Tata râse.
– Uneori, comorile cele mai frumoase vin celor care știu să aștepte.
Sami privi cerul. Norii dansau leneși, dar printre ei, apăru deodată o stea mică și sclipitoare.
– Una! strigă Sami.
Dalia, cu ochii ei mari, găsi imediat a doua.
– Două! Uite acolo!
A treia stea se lăsă așteptată. Sami începu să bată ritmul cu piciorul. Mama îl atinse pe umăr.
– Hai să spunem între timp o poveste despre Ramadan, vrei să auzi una magică?
Sami dădu din cap. Mama începu să povestească despre luna care își trimite razele să mângâie casele celor răbdători și despre felinarele care luminează nopțile cu speranță.
Când povestea se termina, Dalia țipă:
– Uite, a apărut și a treia stea!
Tata deschise ușa și îi pofti la următorul indiciu, ascuns în frigider: „Solidaritatea se găsește acolo unde mâncarea e împărțită cu zâmbetul.”
– Ha! Asta e despre bucătărie, acolo unde împărțim toate bunătățile, spuse Sami.
Au găsit acolo o mică pungă cu brioșe și o etichetă: „Dar din dar se face Rai. Ia o brioșă și du-o vecinei noastre, doamna Ionescu.”
Sami luă brioșa cu multă grijă și plecă împreună cu Dalia și tata la ușa bătrânei din vecini. Doamna Ionescu îi întâmpină cu un zâmbet larg, iar Dalia îi dărui brioșa.
– Ce copii minunați! Să aveți o seară dulce ca mierea, le spuse doamna, iar Sami simți că inima îi sare din piept de bucurie.
Capitolul 4: Comoara magică și bucuria împărtășită
Când s-au întors acasă, pe masă îi aștepta o ultimă cutiuță, cu o stea desenată pe capac. Sami o deschise cu mâinile tremurânde de nerăbdare. Înăuntru era o bilă mică de sticlă care sclipea în toate culorile curcubeului.
– Uau, ce bijuterie frumoasă! șopti Dalia.
Pe un bilețel lângă bilă scria: „Aceasta este comoara răbdării și solidarității. De fiecare dată când cineva din familie e bun sau are răbdare, bila va străluci mai tare!”
Sami râse.
– O să fie mereu strălucitoare atunci, nu-i așa, Dalia?
Dalia dădu din cap, cu ochii mari.
– Dar dacă nu am răbdare la teme?
Tata o mângâie pe creștet.
– Atunci bila ne va aminti că răbdarea se învață încet-încet, cu glume, cu joacă și cu ajutorul celor dragi.
Seara se încheie cu râsete și îmbrățișări, iar luna plină privea peste ferestre. Sami puse bila magică pe raftul de la geam, să vegheze asupra lor.
În acea noapte, Sami visă că bila strălucea atât de tare, încât toți oamenii din bloc își împărțeau prăjituri și povești, iar răbdarea și bunătatea umpleau cartierul ca o plapumă caldă.
A doua zi dimineață, Sami știa că adevărata comoară a Ramadanului era chiar acolo, în inimile celor care așteptau, ajutau și râdeau împreună. Și bila mică, de sticlă, stătea cuminte la geam, pregătită să strălucească și mai tare la următoarea faptă bună.
