Capitolul 1: Operațiunea Ursulețul Roz
În casa familiei Bobocea era mereu gălăgie, pentru că unde-s trei copii – e și distracție, și scandal. Clara, care avea nouă ani și era cea mai mare, se credea șefa. Rareș, cu un cap mai mic decât ea și doi ani mai puțin, compensa cu gălăgiosenia. Iar Maria, mezina de cinci ani, era dulceața cu ochi mari și jucăuși, dar și micuța iscată de necazuri.
Într-o după-amiază toridă, când soarele bătea în geam ca o minge prea zglobie, Clara a intrat ca o vijelie în camera lor, strângând la piept ursulețul roz. Ursulețul era jucăria lor preferată, pentru că avea o papion verde fosforescent și mirosea a gumă de mestecat, nu știe nimeni de ce.
— Ce cauți cu ursulețul meu? s-a răstit Rareș, sărind pe pat cu picioarele murdare de iarbă.
— Nu e al tău, e al nostru! a strigat Maria, care apărea pe ușă cu o păpușă fără cap ținută strâns la subsuoară.
— L-am găsit EU! a declarat Clara, ridicând ursulețul ca pe o comoară.
— Ba l-am pus eu ieri la perete! s-a înfoiat Rareș.
De nicăieri, în sufragerie s-a auzit vocea mamei:
— Fetiți, vă rog, nu vă certați! Dar fără să le vadă mama, copiii și-au făcut cu ochiul.
Clara a băgat repede ursulețul sub tricou, făcându-și o burtică mare și caraghioasă. Rareș și Maria au început să râdă, dar râsul s-a transformat rapid în urmărire. Astfel a început marea dispută a zilei.
Capitolul 2: Planuri Năstrușnice și Capcane de Jucărie
— O să-i facem o capcană, a șoptit Rareș complice, atunci când Clara s-a ascuns în dulap.
— Ce capcană? a întrebat Maria, plină de emoție.
— O să îi punem perne pe jos, apoi o speriem să sară și zdup! Ursulețul sare din ascunzătoare.
Au pus la cale totul. Rareș a luat pernele, Maria a adunat toate jucăriile care scot zgomote, iar între timp Clara, cu ursulețul ascuns sub tricou, încerca să nu râdă.
Numai că dulapul era strâmt, iar jucăria începea să-i gadile pielea. Clara a strănutat și, automat, a râs. Capul i-a ieșit din haine și a făcut „Buf!” de peretele dulapului.
— Te-am prins, Clara! a sărit Rareș, deschizând ușa dulapului cât poate el de tare.
— Nu mă predau fără luptă! a țipat Clara și a fugit pe hol, cu Maria și Rareș după ea ca doi motani după minge.
În goana lor, Rareș a alunecat pe o șosetă uitată (a cui, nimeni nu știe), le-a luat pe toți val-vârtej și s-au rostogolit pe covor, chicotind și râzând. Ursulețul a zburat din tricoul Clarei direct în capul Mariei, care a sărit în sus:
— Ursuleeet, vin la tine! Și l-a prins cu bucurie, de parcă ar fi găsit comoara piraților.
— Hai să facem o regulă! Cine îl ține cel mai mult fără să fie prins, câștigă. Ursulețul Roz e premiul, a propus Clara.
— Și o prăjitură pe post de trofeu, a adăugat Rareș, cu ochii măriți.
— Și să nu uităm: fără mușcat și fără tras de păr! a declarat Maria, serioasă.
Așa a început cel mai haios joc din istoria casei lor: „Cursa Ursulețului Roz”.
Capitolul 3: Cursa Nebună prin Casă
Primul care a fugit cu ursulețul a fost Maria. L-a îndesat în buzunarul de la spatele salopetei și a pornit pe vârfuri, ca o șoricică sfioasă. Clara și Rareș se țineau după ea, mergând ciudat, ca niște detectivi din desene animate.
— Unde e ursulețul? am întrebat eu, umblând prin cameră, prefăcându-se nedumirită, zise Clara, dar ochii îi străluceau de râs.
Maria s-a pitit sub masă. Rareș s-a băgat după ea, dar, ca orice băiat de șapte ani, s-a împiedicat de picioarele scaunului și s-a trezit cu nasul în fața unei șosete roz (nu, nu era a Mariei, Clara uitase să-și strângă hainele).
Clara a râs atât de tare încât a făcut baloane de salivă!
Maria, profitând de învălmășeală, a trecut rapid pe sub masă și a ieșit pe hol.
— Prindeți-o, altfel rămânem fără prăjitură! a strigat Rareș, și toți trei s-au pornit în urmărire prin casă.
Au alergat în cerc până i-a apucat sughițul de la râs. La un moment dat, Maria s-a ascuns după perdeluță, dar picioarele i-au rămas la vedere. Rareș a observat primul:
— Măi, tu crezi că nu te vedem? Perdeluța nu e invizibilă!
Maria a sărit în sus râzând, dar când a vrut să o ia la fugă, a scăpat ursulețul pe jos. Clara s-a repezit, l-a prins și a fugit spre bucătărie, unde mama făcea clătite.
— Ce faceți aici? a întrebat mama, cu o sprânceană ridicată.
— Cursa Ursulețului Roz! a răspuns Clara, roșie la față din cauza alergăturii.
Mama a râs.
— Să nu vă loviți și... să nu intrați în borcanul cu dulceață!
— Nu promitem nimic! zice Rareș și toți au hohotit.
Capitolul 4: Înfruntarea Finală și Râsul General
În bucătărie, liniștea nu a ținut mult. Clara s-a pitit după frigider, Rareș a încercat să o prindă, dar s-a împiedicat de covoraș, iar Maria a făcut piruete ca să-l amețească pe Rareș.
— Urmează super-ataaaacul! a strigat Rareș, sărind peste o scaună și încercând să-i prindă pe amândouă deodată.
Numai că scaunul a fugit la rândul lui (sau poate Rareș era prea grăbit), și toți au căzut într-un morman de râsete pe jos, chiar în mijlocul bucătăriei.
Clara s-a ridicat prima, ursulețul roz lipit de față.
— Cred că am câștigat, că n-ați reușit să mă prindeți!
— Ba nu, eu am pus mâna pe piciorul tău! a protestat Maria.
— Dar eu i-am făcut gâdilici, deci am câștigat! s-a bosumflat Rareș.
Mama a venit să vadă ce se întâmplă, dar când i-a văzut pe toți trei, cu părul răvășit, plini de urme de făină și cu ursulețul roz călare pe capul Clarei, n-a putut să nu râdă și ea.
— Bine, campionilor, cred că merităm cu toții o porție de clătite! Dar cu o condiție: să mâncați fără să vă certați.
— Promitem! au zis toți trei în cor, dar s-au descotorosit repede de promisiuni când Rareș a încercat să ia prima clătită.
— Eu am câștigat concursul! a strigat Rareș.
— Ba nu, eu! a râs Maria.
Clara s-a așezat, privind la gemul de căpșuni de pe nasul fratelui ei și la făina de pe obrajii Mariei.
— Știți ceva? E mai amuzant să ne certăm și să râdem împreună, decât să stăm supărați!
Toți au dat din cap, cu gura plină de clătite. Ursulețul roz, uitat pe masă, zâmbea parcă la fel de fericit ca și ei.
Capitolul 5: Seara Povestitorilor Vesele
După ce au mâncat, Rareș și Maria au vrut să-i povestească tatei despre aventura lor. Tata s-a așezat pe canapea, cu o carte și o ceașcă de ceai, dar când copiii au început să povestească despre „Cursa Ursulețului Roz”, s-a trezit că râde de lacrimi.
— Și să vedeți, tata, când a fugit Rareș după mine, a alunecat pe șoseta Clarei și a făcut două tumbe ca un căluț, a spus Maria, imitându-l.
— Apoi, eu am vrut să sar peste scaun și... știți ce s-a întâmplat, tata? Scaunul a fugit și el! a completat Rareș, făcând ochii mari și rotunzi.
Tata s-a prefăcut speriat.
— Cum adică, a fugit scaunul? Eu cred că scaunul v-a văzut cât sunteți de zbughioși și a vrut să scape!
Clara s-a băgat între ei, cu fața serioasă:
— Tata, știi care e secretul? De fapt, ursulețul roz e magic! Cine râde cel mai tare, îl primește în grijă până mâine.
Tata a pufnit:
— Ei, atunci, uite! Hahaha! Și a început să râdă, imitând râsul Mariei, al Rareșului și al Clarei pe rând. Curând toți râdeau de se zvârcoleau și mama a venit cu o tavă de mere tăiate, zicând:
— Văd că ați descoperit secretul fericirii în familie: râsul!
— Da, mami, cel mai bine e să fim gălăgioși și veseli, a declarat Maria solemnă.
— Dar să nu uităm să strângem jucăriile! a zis mama, făcând ochii mari.
Toți au început să adune pernele, șosetele, ursulețul și chiar și capul de păpușă al Mariei, dar tot râzând și chicotind, făcând totul o competiție veselă.
La final, tata a spus:
— Voi sunteți o echipă haioasă! Datorită vouă, nimeni nu se plictisește pe aici!
Capitolul 6: Lecția Ursulețului Roz
Seara, când erau deja pregătiți de culcare, Clara s-a uitat la frații ei adormiți. Maria își cuprindea păpușa fără cap, iar Rareș, cu nasul pe jumătate sub pernă, ținea strâns în brațe ursulețul roz. Clara a zâmbit larg.
S-a gândit la toată ziua: la cât s-au certat, la cât au râs, la cât au alergat și cât s-au îmbrățișat fără să-și dea seama. S-a apropiat de pat și a îmbrățișat amândoi frații pe rând.
— Noapte bună, nebunaticilor! a șoptit ea.
Iar ursulețul roz, de sub brațul lui Rareș, părea că le face tuturor cu ochiul: „Oricâte certuri, râsul le rezolvă pe toate.”
Și așa, într-o casă unde gălăgia și hohotele de râs nu lipseau niciodată, o simplă ceartă pe un ursuleț roz a devenit cea mai veselă amintire de frățietate.
Iar a doua zi, când soarele a intrat în cameră, trio-ul vesel era gata să o ia de la capăt — cu noi planuri, noi farse și cu același râs molipsitor, care făcea casa să tresară de bucurie.
