Capitolul 1: Competiția nebună începe!
Într-o dimineață de vară, când soarele își trimitea razele printre frunzele copacilor, în vizuina familiei Lupescu era mai multă forfotă decât de obicei. Vlad, cel mai mare dintre frați, tocmai își lustruia blana în fața oglinzii din coajă de nuc, când surioara lui, Luna, s-a strecurat pe lângă el cu pași mici și tăcuți, ca o umbră visătoare.
— Vlad, hai să facem un concurs de farse! a șoptit Luna cu ochii mari și lucioși.
Vlad s-a uitat la ea cu un zâmbet șmecheresc. El era maestru la glume! De când era pui, nicio zi nu trecea fără să-i pună o broască pe pernă bunicii sau să-și ascundă frații în grădina de morcovi. Dar Luna nu era nici pe departe expertă. Ea visa la nori de frișcă, la curcubeie și la povești cu zâne, nu la șotii.
— Un concurs? Să vedem cine e mai isteț la farse? a întrebat Vlad, încercând să își ascundă râsul.
— Da! Cine pierde, trebuie să-i servească celuilalt micul dejun la pat, trei zile la rând!
Asta era o miză serioasă. Vlad și-a strâns coada și a bătut din lăbuță:
— Accept! Dar nu te supăra dacă pierzi, surioară!
Luna a zâmbit larg, fericită că, în sfârșit, Vlad se juca cu ea după regulile ei. Avea deja o grămadă de idei năstrușnice pe care le visase cu o seară înainte!
Capitolul 2: Farsa cu plăcintă și pantofii dansatori
În ziua următoare, Vlad a hotărât să înceapă concursul cu o farsă clasică. A luat o plăcintă mare cu fructe de pădure, a pus-o pe pervazul ferestrei, apoi a chemat-o pe Luna:
— Luna, vino repede! O pasăre a lăsat ceva pe pervaz!
Luna, curioasă, a alergat și… poc! Vlad a împins ușor plăcinta, care a aterizat fix pe capul Lunei, stropindu-i blana cu afine și zmeură. Vlad râdea de se prăpădea.
— Vlad! Acum semăn cu un ursuleț din jeleu! Dar ai grijă, urmezi tu!
Luna s-a șters de plăcintă și a dispărut tăcută. În aceeași după-amiază, Vlad și-a căutat papucii preferați, dar când i-a încălțat, papucii au început să danseze singuri! Luna, din spatele ușii, ținea un fir de lână și trăgea de el, făcând papucii să sară în sus și-n jos de parcă labele lui Vlad s-ar fi transformat în mingi de sărit.
— Hei! striga Vlad, încercând să-și țină echilibrul, dar Luna râdea cu lacrimi în ochi. Era prima ei farsă reușită și se simțea tare mândră.
Părinții, văzându-i, au dat și ei câte un zâmbet pe furiș. Erau obișnuiți cu șotiile copiilor lor, dar mereu se minunau de câtă imaginație aveau.
— Vlad, cine râde la urmă, râde mai bine, i-a spus Luna, ștergându-și nasul de afine.
Capitolul 3: Cascada de jeleu și balonul fantomă
Concursul a continuat. Vlad nu voia să piardă și a pus la cale o altă glumă grozavă. Într-o zi, când Luna se întorcea de la joacă, Vlad a întins un fir subțire de-a lungul ușii de la vizuină. Deasupra, a agățat o pungă plină cu jeleu de căpșuni. Când Luna a deschis ușa, punga s-a spart și o cascadă roz a curs peste blănița ei pufoasă.
— Vlad! Acum sunt o gălușcă dulce! exclamă Luna, dar apoi a râs și ea, gustând din jeleul lipit pe urechi.
În noaptea următoare, Luna a scos din dulap cel mai mare balon pe care-l găsise. L-a umflat până când era aproape cât ea și l-a legat cu grijă de coada lui Vlad cât acesta dormea. Când Vlad s-a trezit, balonul plutea deasupra lui, iar el nu înțelegea ce se întâmplă.
— Ajutor! O fantomă mă urmărește! a țipat el, fugind prin casă și încercând să scape de balon.
Luna și părinții au râs cu lacrimi. Vlad s-a prins repede din cine era șotia.
— Asta da farsă, recunosc, surioară! a spus el, frecându-și capul.
A doua zi, Luna și-a găsit păpușa preferată cu o mustață desenată cu cărbune și cu o pălărie dintr-o coajă de nucă.
— Vlad, nu e corect! a protestat ea, dar apoi s-a pus și ea pe râs. Păpușa părea acum un domn profesor serios.
Zi după zi, farsele și provocările se tot schimbau între cei doi, fiecare încercând să fie mai ingenios decât celălalt.
Capitolul 4: Marea provocare – Cursa cu obstacole din curte
După o săptămână de glume și râsete, Vlad a venit cu o idee nemaipomenită.
— Luna, hai să facem o cursă cu obstacole în curte! Cine termină primul, primește titlul de Campionul Farselor!
Luna a topăit bucuroasă.
— Dar facem regulile împreună, da?
Au început să construiască un traseu complicat. Au pus găleți cu apă sărate, crenguțe săltărețe, oale cu făină care, dacă nu erai atent, se răsturnau pe cap, și chiar o groapă plină cu frunze și mingi de puf.
— Gata? a întrebat Vlad, dând startul.
Au alergat amândoi printre obstacole, au sărit peste găleți, s-au dat peste cap prin frunze și s-au tăvălit prin făină. Vlad, mai mare și mai iute, a câștigat primul tur, dar Luna, cu pașii ei mici și ingenioși, a reușit să câștige al doilea, folosind o scurtătură pe care doar ea o știa.
— Nu e corect! a protestat Vlad, făcându-și ochii mari cât două prune.
— Cine a spus că nu e voie să fii isteț? a răspuns Luna, râzând cu gura până la urechi.
S-au așezat amândoi pe o buturugă, gâfâind și plini de făină, arătând ca doi lupi de turtă dulce.
— Frate, tu ești cel mai bun la farse, dar eu sunt cea mai bună la vise! a spus Luna, lăsând capul pe umărul lui.
— Și eu fără visele tale nu aș avea cu cine să râd, recunoscu Vlad, în timp ce îi ștergea făina de pe nas.
Capitolul 5: Seara poveștilor și micul dejun la pat
Seara, când stelele au început să răsară pe cer, familia Lupescu s-a adunat în jurul focului mic din vizuină. Vlad și Luna au povestit toate farsele, fiecare exagerând cât putea, de parcă papucii săltăreți chiar ar fi zburat sau balonul fantomă ar fi făcut tumbe.
— Vlad, cred că amândoi am câștigat concursul! a spus Luna, cu ochii strălucind.
— Da, surioară, cred că ai dreptate. Dar pentru că ai fost atât de curajoasă, meriți tu micul dejun la pat, trei zile la rând.
Luna a aplaudat fericită. În dimineața următoare, Vlad s-a trezit devreme, i-a pregătit surioarei lui o tavă cu toate bunătățile: lapte cald cu miere, biscuiți cu nuci și câteva afine de la plăcinta de ieri.
— Pentru cea mai isteață și visătoare surioară! i-a spus el, aplecându-se ca un majordom.
Luna a gustat cu poftă și l-a privit pe Vlad cu ochi luminoși.
— Vlad, știi ce? Cele mai bune farse sunt cele făcute împreună! Ce-ar fi să facem una părinților?
La auzul acestor vorbe, Vlad a râs și a bătut palma cu ea.
— Asta da idee genială, Luna! Hai să plănuim!
Și-au petrecut toată ziua punând la cale următoarea lor mare aventură, printre râsete, șoapte și multe, multe farse... dar de data asta, împreună.
Cei doi frați lupi nu s-au mai certat niciodată care e mai bun la farse sau la vise. Au învățat că cele mai hazlii și frumoase amintiri nu se nasc dintr-o competiție, ci din bucuria de a fi împreună, de a râde și de a transforma orice zi obișnuită într-o poveste de neuitat.
