Ema are patru ani. Locuiește într-un oraș mare din viitor. Orașul strălucește. Clădirile sunt lucioase ca niște mere și au ferestre colorate. Străzile sunt line și calme. Pe cer zboară poduri luminoase și mici baloane care duc oameni și pachete. Totul este prietenos.
Astăzi, Ema poartă o rochiță albastră și pantofi moi. Ea are o cutie mică cu lucruri. În cutie sunt banderole tactile, bile moi și o panglică cu textură de catifea. Mami îi spune: „Vom pune repere tactile. Așa vei găsi drumul ușor.” Ema zâmbește. Îi place să atingă lucruri.
Au ieșit din bloc. La intrare, sunt trepte netede. Mama pune o banderolă portocalie pe balustradă. Ema pune o bilă moale pe prima treaptă. Ea simte bila cu degetul. „Urmărește bilele,” spune mama. „Ele te duc acasă.” Ema repetă cu bucurie: „Urmează bilele!”
Străzile sunt pline de lumini blânde. Unele clădiri au ghivece care fredonează. Un robot mic udă florile și zâmbește cu ochi de lumină. Un tramvai plutitor face susur ca un râu. Totul pare prietenos și curios.
Pe trotuar, mama pune o panglică catifelată pe un stâlp mic. Ema o atinge. Panglica e caldă. „Panglica e prietenă,” spune Ema. „Panglica mă conduce.” Ele merg mai departe. La parcul înalt, lângă copacii metalici care au frunze de sticlă, mama pune o banderolă verde pe o bancă. Ema adaugă o bilă verde lângă bandă. Ea lovește bila ușor și ascultă sunetul moale.
Uneori, orașul schimbă lumina. Azi e o lumină roz. Copiii se joacă în piață cu mingi care plutesc puțin. Ema își urmărește bilele. Uneori se oprește să vadă o fereastră care proiectează povești pe pavaj. Poveștile arată animale care dansează printre stele. Ema râde. Râsul ei e mic și cald.
La o răscruce, un zgomot scurt face ca o ușă să scânteie. Ema se uită la panglică. Mama îi spune: „Atunci când simți panglica și bilele, ești în siguranță. Le simți cu mâna și te ghidează.” Ema pune palma pe panglică. Totul e bine.
Când soarele artificial se lasă blând, orașul devine ca o lampă mare. Luminile se aprind pe jos ca niște flori. Mama și Ema se îndreaptă spre casă. Pe drumul de acasă, Ema pune ultima bilă pe prag. Ea știe unde e ușa.
În casă e cald. Robotul de bucătărie le oferă ceai cu miros de vanilie. Mama strânge panglicile și banderolele. „Mâine le vom folosi iar,” spune ea. Ema își freacă ochii obosiți și zâmbește. Ea a avut o zi plină de lumini și atingeri. Ema adoarme ușor, liniștită, știind că orașul cel luminos o va găsi mereu.
