Dimineața în grădină
Ana și Lili se treziră cu zorile. Soarele era ca o felie caldă de portocală pe fereastră. Fetițele aveau patru ani. Se îmbrăcară în haine comode și ieșiră afară, ținându-se de mână.
Grădina mirosea a iarbă udă și a pământ cald. Păsările cântau scurt și vesel. Ana atinse o frunză. Era rece și ușor umedă. Lili ridică un boboc de flori. „Uau, e moale,” zise ea. Ele se aplecară să vadă un furnicar. Furnicile lucraseră tot noaptea. Fetițele le priviră cu curiozitate.
„Să fim blânde cu grădina,” spuse Ana. „Să nu rupem florile.” Lili zâmbi: „Da, să le mulțumim că ne arată culori.” Amândouă repetară și țopăiră de fericire. Aerul era cald. O adiere le mângâia părul. Erau recunoscătoare pentru dimineața lină.
Caietul gesturilor ecologice
La masa mică din bucătărie, mămica le aduse hârtie, creioane și lipici. „Ce faceți azi?” întrebă ea. „Vrem să învățăm cum să ajutăm grădina și planeta,” spuse Lili. Ana aprinse ochii: „Să facem un caiet! Un caiet cu gesturi bune.”
Fetițele desenară. Puse prima pagină: un soare mare și un pahar cu apă. Scriseră cu litere mari: „Caietul gesturilor ecologice.” Îl numiră așa, notând fiecare idee mică. Pagina a doua avea un copac desenat. Sub copac, Ana pictă o mâna care plantează o sămânță. Lili scrise: „Plantăm.”
„Să adunăm jucăriile din curte,” zise Lili. A scris pe o pagină: „Strângem.” Ana desenă o cutie cu jucării. Amândouă știau că atunci când ordonezi, nu rămân gunoaie pe jos.
Pe o altă pagină pictară un robinet închis. „Economisim apă,” spuse Ana. „Să închidem robinetul când ne spălăm pe dinți.” Lili își imagina cum apa curge ca o apă vie. „Cât de bună-i apa! Mulțumim!” zise ea.
Puse și o pagină cu reciclare. O cutie pentru hârtie, una pentru plastic. „Punem sticlele în cutie, nu pe jos,” spusese mămica. Fetițele pictară culori vii și linii vesele. Simțiră că pot ajuta cu gesturi mici.
Ele adăugară și o pagină despre hrană. „Mâncăm ce rămâne?” întrebă Ana. Lili făcu o farfurie cu resturi mici, pictând o frunză de salată și un morcov. „Nu risipim,” spuse ea. „Mulțumim hranei.” Cu glas mic, amândouă repetară: „Mulțumim.”
Când se plimbau prin parc, notară și o idee: „Strângem frecvent biletele din buzunare și hârtia.” Scriseră: „Găsim, strângem, aruncăm corect.” Erau mândre de caiet. Caietul era mic, cald, ca o promisiune.
Seara și promisiunea curioasă
Pe seară, cerul era roz. Mirosul de flori se împletia cu aerul răcoros. Fetițele se așezară pe o pătură sub un stejar. Țineau caietul în brațe. „Ce gest facem mâine?” întrebă Ana.
„Să punem semințe în ghiveci,” zise Lili. „Să urmărim cum cresc.” Amândouă se uitară la stejar. „Sunt recunoscătoare pentru copaci,” murmură Ana. „Ei ne dau umbră și aer curat.” Lili făcu o figură de gânditor mic. „Și pentru păsări, și pentru flori. Le mulțumim.”
Mămica le chemă la spălat. Le spuse: „Sunt mândră de voi. Ați făcut un caiet frumos.” Mamei îi plăcu cum fetițele povestiseră despre gesturi simple. „Fiecare mic gest contează,” le zise blând. „Și curiozitatea voastră contează mult.”
În pat, Ana și Lili țineau caietul la lumina lămpii. Își ștampilaseră promisiunile cu inimioare desenate. „Vom rămâne curioase,” spuse Lili. „Vom întreba mereu.” „Vom mulțumi mereu,” adăugă Ana. Ele repetară în șoaptă: „Mulțumim pământului, mulțumim apei, mulțumim aerului.”
Înainte de culcare, priviră pe fereastră. Luna le zâmbea ca o banană luminoasă. Noaptea părea blândă și protectorie. Caietul stătea lângă perne ca un prieten mic. Fetițele adormiră liniștite, visând la flori mari și la copaci care le șoptesc povești.
A doua zi, se vor trezi curioase și gata să pună în practică un nou gest din caiet. Știau că fiecare gest mic e un semn de recunoștință. Și că a rămâne curioase înseamnă a învăța să iubești mai mult lumea.
