Partea 1: Cercul de pietre strălucitoare
Într-o seară blândă, când stelele abia începeau să licărească pe cer, trei copii veseli s-au adunat într-un cerc de pietre strălucitoare. Erau Iulia, Andrei și Maria. Fiecare copil purta pijamale pufoase, iar zâmbetele lor erau moi, luminoase, ca un somn liniștit.
Pietrele de sub ei sclipeau în lumina lunii, de parcă ascundeau mici licurici înăuntru. Copiii s-au așezat în mijlocul cercului, cu picioarele încrucișate, ca într-un cuib cald și sigur.
— Ce bine mă simt aici, a șoptit Iulia, mângâindu-și genunchii. Mă simt în siguranță.
Andrei a zâmbit și el, larg și liniștit, privind la prietenii lui.
— Hai să facem yoga de seară! a spus Maria cu un glas blând. Ca să avem vise frumoase.
Și toți trei s-au ridicat ușor, cu pași moi, și au început să facă postura copacului: au pus un picior pe genunchiul celălalt și și-au ridicat brațele ca ramurile. S-au balansat ușor, ca niște copăcei în vânt. Au râs încet, au respirat adânc și au simțit cum grijile pleacă departe.
— Sunt un copac puternic, a șoptit Andrei. Vântul mă ajută să cresc.
— Sunt un copac liniștit, a șoptit Maria. Ramurile mele îmbrățișează cerul.
— Eu sunt un copac vesel, a zis Iulia. Frunzele mele dansează sub stele.
Toți trei s-au simțit bine, întăriți de joaca lor liniștită, iar pietrele de sub ei păreau și mai calde.
Partea 2: Norul care șoptește
Dintr-odată, prin aerul moale al serii, a apărut un nor micuț, alb ca laptele. Norul plutea aproape de cercul de pietre și zâmbea, chiar dacă nu avea gură. S-a așezat lângă copii, iar ei au simțit căldura lui pufoasă.
— Bună seara, copii! a șoptit norul încet, ca o adiere. Sunt Norul de Noapte. Eu aduc povești dulci și cuvinte blânde.
Copiii l-au privit mirați și fericiți. Zâmbetul lor s-a făcut și mai moale, și mai sigur.
— Ce cuvinte blânde știi? a întrebat Maria.
Norul a început să șoptească: „Ești în siguranță. Ești iubit. Ești curajos și bun. Ești liniștit, aici, în cercul tău magic.”
Copiii au închis ochii și au ascultat. Fiecare cuvânt era ca o mângâiere.
— Poți să ne ajuți să dormim? a întrebat Andrei.
— Pot, a răspuns Norul. Vreți să vă învăț postura fluturelui?
— Da! au spus copiii, râzând încetișor.
S-au așezat pe podeaua pietrelor, au lipit tălpile unul de altul, și-au prins gleznele cu mâinile și au bătut ușor genunchii, ca niște aripi de fluture.
— Sunt un fluture liniștit. Zbor spre vis, a șoptit Iulia.
Norul a plutit în jurul lor, lăsând o urmă strălucitoare, ca o ceață de poveste.
Partea 3: Cartea luminii și visul care începe
Deodată, în mijlocul cercului a apărut o carte micuță, cu pagini aurii. Se numea Cartea Luminii și se deschidea singură, pagină cu pagină, scriindu-și povestea cu litere lucitoare.
Copiii au privit cartea cu ochii mari și calzi.
— Ce frumoasă e! a spus Maria, atingând ușor coperta. Ce scrie oare?
Pe fiecare pagină erau desene colorate cu copii care zâmbeau, copaci care dansau, nori care șopteau și fluturi din lumină. Cuvintele erau simple și dulci:
„Ascultă-ți inima. Fii blând cu tine. Fii blând cu ceilalți. Fii tu însuți mereu.”
Copiii au repetat cu voce moale:
— Fii blând cu tine. Fii blând cu ceilalți. Fii tu însuți mereu.
Când au terminat, au făcut postura pisicii: s-au pus în palme și genunchi, au arcuit spatele ca o pisică somnoroasă, apoi au coborât spatele, ca să fie lung și relaxat.
— Sunt o pisică liniștită. Mă pregătesc de somn, a spus Andrei, și ceilalți i-au urmat mișcarea.
În jurul lor, cercul de pietre sclipea și mai tare, iar liniștea era ca o pătură moale.
Partea 4: Răsăritul visului blând
Când ochii le-au devenit grei de somn, Norul de Noapte le-a șoptit iar:
— Acum, lăsați-vă gândurile să devină vise dulci. Eu vă voi veghea.
Cu zâmbete line și în siguranță, copiii s-au așezat pe spate, cu mâinile pe burtică, respirând adânc și liniștit. Au închis ochii, iar gândurile lor au devenit ușoare, ca niște baloane colorate.
Un vis începea încet, încet, ca o poveste care crește în lumină. În vis, copiii zburau deasupra cercului de pietre, se țineau de mână și râdeau cu glasuri cristaline. Norul îi însoțea, șoptindu-le mereu cuvinte frumoase.
— Suntem bine. Suntem în siguranță. Suntem fericiți.
Au trecut pe lângă copaci dansatori, fluturi luminoși și o mare de stele care le făcea cu ochiul. S-au simțit ușori, liberi și iubiți.
Când visul s-a terminat, Cartea Luminii s-a închis încet, iar copiii dormeau deja, cu zâmbetul lor blând și sigur.
Noaptea era calmă, iar norul stătea deasupra cercului, vegheat ca un paznic blând.
Așa, visele au preluat încet încet povestea, iar copiii au dormit liniștiți până dimineață, știind că sunt mereu iubiți, valoroși și în siguranță.
Și, în fiecare seară, când începeau să se așeze în cercul de pietre strălucitoare, zâmbetul lor le spunea că totul va fi bine, mereu, mereu.
