Capitolul 1
„Bună dimineața, mami,” spuse Ionuț, dând din aripi mici și verzi. „Astăzi aș vrea să mă joc în grădină, dar mi-e un pic frică să alerg. Mă tem că o să cad.”
Mama zâmbi blând și-l mângâie pe capul lui pufos. „Știu că îți e frică, puiule. Dar eu sunt aici cu tine. Dacă vrei, mergem împreună. Nu trebuie să alergi dacă nu vrei.”
Ionuț se uita la mama și oftă ușor. „Dar, mami, ieri am văzut un băiețel care a căzut și a plâns. Nu vreau să pățesc la fel.”
Mama se aplecă și îl îmbrățișă. „Și eu, când eram mică, am căzut. M-am ridicat și am mers mai departe. Este normal să cazi uneori. Împreună putem încerca, pas cu pas.”
Ionuț dădu din aripioare, simțindu-se mai curajos. „Bine, mami. Putem să mergem încet?”
„Sigur, puiule. Facem pași mici, unul câte unul.”
Capitolul 2
Ionuț și mama ieșiră în grădină. Soarele era cald, iar iarba moale sub tălpi.
„Uite, Ionuț, cum pășesc eu. Ridic un picior, apoi celălalt. Încercă și tu!” spuse mama.
Ionuț ridică piciorușul, apoi încă unul. Se clătină puțin, dar mama îl ținu de mână. „Vezi? Nu ai căzut, ești foarte curajos!”
„Mami, dacă alerg un pic, mă ții de mânuță?” întrebă Ionuț.
„Sigur, puiule. Sunt lângă tine.”
Ionuț făcu un pas mai repede. Apoi încă unul. Mama îl ținea strâns. „Uite, mami! Am alergat puțin! Nu am căzut!”
„Bravo, Ionuț! Ești tare curajos! Dacă mai vrei, poți încerca singur. Eu voi fi aici, aproape de tine.”
Ionuț zâmbi larg. „Vreau să încerc. Doar puțin.”
Se desprinse încet din mâna mamei. Făcu doi pași, apoi trei. Se opri, privi în jur, apoi alergă încet către mama.
„Nu am căzut, mami! Nu mă mai tem așa de tare!”
Mama îl cuprinse în brațe. „Ai văzut? Când încerci, frica începe să dispară. Poți să încerci de câte ori vrei. Eu sunt mereu aici.”
Capitolul 3
După ce s-au jucat, Ionuț se uită la mama. „Mami, dacă mai mi-e frică altă dată, pot să vin la tine?”
Mama îi sărută fruntea. „Sigur, puiule. Poți să vii la mine oricând. Împreună putem să trecem peste orice frică.”
Ionuț chicoti fericit. „Acum știu: dacă încerc încet și nu sunt singur, pot să fiu curajos. Și dacă mai cad, mă ridic iar.”
Mama îl strânse în brațe. „Așa este, dragul meu. Ești curajos și iubit!”
Ionuț închise ochii și simți că inima lui e plină de bucurie. Știa că, pas cu pas, fricile devin tot mai mici, iar el devine tot mai curajos.
