Capitolul 1
Maria se joacă în curte cu mămica ei. Soarele strălucește și iarba e moale sub picioare. Maria râde și alergă după o minge roșie.
– Mami, mingea a mers sub tufă! spune Maria. Poți să o iei tu, te rog?
Mămica se apropie de tufă și vede mingea.
– Poate vrei să încerci tu, Maria? Este chiar acolo, uite!
Maria se uită la tufă și vede o furnică. Furnica este mică, dar Maria se teme.
– Îmi e frică de furnică, mami. Furnicile mușcă? întreabă Maria cu voce mică.
Mămica zâmbește blând.
– Uneori furnicile vor să se apere, dar dacă le lăsăm în pace, ele merg mai departe. Uite cât este de mică! Nu vrea decât să-și caute mâncare.
Maria se uită la furnică. Furnica merge încet pe o frunză.
– Îmi e frică… Nu vreau să mă apropii, spune Maria, strângând pumnii.
Mămica o ia de mânuță.
– Sunt aici cu tine, Maria. Vrei să încercăm împreună?
Maria dă din cap. Mămica merge cu ea încet spre tufă.
– Uite, furnica merge departe acum, spune mami. Putem lua mingea!
Maria o vede pe furnică plecând. Maria întinde mâna și ia mingea.
– Am reușit! zâmbește Maria.
– Bravo, draga mea! Ai fost curajoasă! spune mămica și o îmbrățișează.
Capitolul 2
A doua zi, Maria se joacă iar în curte. Îi place să adune pietricele. Deodată vede o buburuză pe o piatră.
– Mami, uite, o buburuză! Dar… îmi e puțin frică. Dacă mă mușcă?
Mămica vine lângă ea.
– Buburuzele nu mușcă, iubito. Ele merg încet pe flori și pe iarbă. Vrei să o privești cu mine?
Maria se uită la buburuză. Are aripioare roșii cu buline negre.
– Este frumoasă… Totuși, îmi bate inima repede, spune Maria.
– E normal să simți așa când ești puțin speriată. Vrei să ne așezăm lângă ea și să o privim? Eu sunt cu tine, promit să nu te las singură.
Maria se așază lângă mămica. Buburuza merge încet.
– Uite cum se plimbă! Nu mă doare, nu mă sperie acum, spune Maria încet.
Mămica zâmbește și îi ține mânuța.
– Ești foarte curajoasă, Maria. Ai vorbit despre frica ta, ai privit buburuza, ai stat cu mine. Fricile pot să fie mici dacă le povestim și le privim împreună.
Maria zâmbește larg.
– Mami, pot să spun mereu când mi-e frică?
– Poți să-mi spui oricând, iubita mea. Eu sunt aici să te ascult și să te ajut.
Capitolul 3
După-amiaza, Maria se joacă la marginea curții. Vede o pisică mică și gri.
– Mami, pisica asta nu este a noastră. Îmi e puțin frică. Dacă se supără?
Mămica vine încet și se apleacă lângă Maria.
– Pisica pare curioasă. Nu te oblig să mergi la ea. Poți doar să o observi.
Maria privește pisica. Pisica o privește și ea și miaună încet.
– Uite, mami, pisica nu face nimic rău. Nu mă sperie acum, spune Maria ușurată.
– Ai văzut? De multe ori, frica pleacă dacă stăm liniștiți și privim. Tu ai fost curajoasă azi cu furnica, cu buburuza și cu pisica.
Maria râde și dă din cap.
– Când îmi e frică, spun, mă uit, vorbesc cu tine și frica pleacă.
Mămica o ia în brațe și îi spune:
– Frica este ca un norișor. Dacă stăm împreună, norii pleacă și apare soarele.
Maria râde și se simte în siguranță, știind că nu este niciodată singură cu fricile ei.
