Capitolul 1: O zi nouă la grădiniță
Maria s-a trezit dimineața cu raze de soare pe obraji. S-a ridicat din pat cu ursulețul ei moale în brațe și a zâmbit către mama. Astăzi era o zi obișnuită, o zi de mers la grădiniță. Maria se bucura de obicei de zilele la grădiniță. Îi plăcea să deseneze cu creioanele colorate, să asculte poveștile educatoarei și să se joace cu prietenii ei în curte.
Dar de data asta, ceva nu era la fel. În burtică simțea un ghem mic și strâns, ca și cum cineva a strâns o pătură moale prea tare. Maria era puțin speriată. Știa de ce: la grădiniță era un băiat care uneori vorbea tare și o speria. Câteodată, el trăgea de jucării și râdea de ceilalți copii. Maria nu îi plăcea când el era supărat sau când o intimida.
S-a îmbrăcat încet, uitându-se la mami. Ar fi vrut să îi spună ce simte, dar nu știa cum. S-a gândit: "Dacă îi spun, poate râde de mine sau spune că trebuie să fiu curajoasă. Poate nu înțelege. Dar dacă păstrez în mine, frica rămâne." Așa că a tăcut și a plecat spre grădiniță cu pasul mic și moale, ținând de mână cu mama.
Capitolul 2: În sala de joacă
Grădinița mirosea a creioane, a cărți colorate și a lapte cald. Maria și-a agățat gentuța în cuier și a intrat în sala de joacă. Prietena ei, Ilinca, o aștepta lângă masa cu cuburi colorate. Ilinca avea părul strâns în două codițe și o bluză cu fluturi roz.
— Maria, hai să construim un turn înalt! a zis Ilinca.
Maria a zâmbit și s-a așezat lângă Ilinca. Au început să construiască un turn mare, din cuburi albastre, verzi și galbene. Au râs împreună, bucurându-se de fiecare cub pus. Dar dintr-odată, băiatul care o speria pe Maria a venit la masa lor. Se numea Vlad.
— Vreau și eu să mă joc aici! a spus Vlad tare, luând un cub din turnul lor.
Turnul s-a clătinat și a căzut. Cuburile s-au împrăștiat pe podea. Vlad a râs și a plecat, lăsându-le pe fete triste. Maria a simțit din nou acel ghem în burtică. Ochii au început să îi lăcrimeze, dar a încercat să nu plângă. Ilinca a privit-o cu blândețe.
— Nu-i nimic, Maria. Putem să facem alt turn, a spus Ilinca liniștită.
Dar Mariei nu îi venea să se joace. S-a așezat pe un scăunel și a privit pe geam. Îi era frică să mai construiască ceva, de teamă că Vlad va veni din nou. Voia să spună cuiva cum se simte, dar încă nu găsea cuvintele.
Capitolul 3: Discuția cu doamna educatoare
După ce s-au jucat, a sunat clopoțelul pentru gustare. Toți copiii s-au strâns la masă. Maria s-a așezat lângă Ilinca, dar nu a mâncat prea mult. Se gândea mereu la Vlad, la cuburi, la frica din burtică.
Doamna educatoare, doamna Ana, a observat că Maria era tăcută. S-a apropiat de ea cu voce blândă.
— Maria, te simți bine? a întrebat ea.
Maria a dat din cap că da, dar doamna Ana s-a așezat lângă ea.
— Poți să îmi spui orice, draga mea. Eu sunt aici să te ajut, i-a spus cu zâmbet cald.
Maria a privit-o pe doamna Ana. Ochii îi erau moi, ca două perne pufoase. Încet, Maria a șoptit:
— Mi-e frică de Vlad. El strigă tare și ne strică turnurile. Mă face să mă simt tristă și speriată.
Doamna Ana i-a atins mâna cu blândețe.
— Îți mulțumesc că mi-ai spus, Maria. Este important să vorbim despre ce ne sperie. Și eu, când eram mică, aveam frici. Este normal. Vlad probabil nu știe că te sperie. O să vorbesc cu el și cu ceilalți copii. Să știi că aici suntem o echipă. Ne ajutăm și ne ascultăm. Dacă te mai sperii, poți oricând să vii să vorbești cu mine sau cu prietenii tăi.
Maria a simțit cum ghemul din burtă începe să se topească, puțin câte puțin. O să fie bine, s-a gândit ea. Nu mai era singură cu frica ei.
Capitolul 4: Împreună cu prietenii
După discuția cu doamna Ana, Maria s-a simțit mai curajoasă. La masa de cuburi, Ilinca a venit și a luat-o de mână.
— Vrei să facem iar un turn? îl facem împreună! a spus Ilinca veselă.
— Da! Dar dacă vine Vlad? a întrebat Maria.
— Suntem împreună! Dacă vine, îi spunem că turnul e al nostru și că vrem să păstrăm jocul frumos. Și, dacă nu ascultă, mergem la doamna Ana, a spus Ilinca zâmbind.
Au început să construiască din nou. Turnul creștea, cub după cub. Vlad s-a apropiat, dar doamna Ana era aproape și l-a privit blând.
— Vlad, la grădiniță ne jucăm frumos. Dacă vrei să te alături, poți cere frumos, a spus doamna Ana.
Vlad s-a uitat la fete, apoi a spus:
— Pot să pun și eu un cub?
— Sigur! Vrei să ne ajuți? a întrebat Maria, de data asta cu o voce mai curajoasă.
Au construit împreună toți trei. Turnul a fost cel mai mare de până atunci! Au râs, au aplaudat și s-au simțit bine. Maria nu mai avea ghemul în burtă. Acum știa: dacă spune ce o sperie, ceilalți o pot ajuta. Prietenii și oamenii mari sunt acolo să o asculte și să o sprijine.
Maria a plecat acasă fericită. În drum spre casă, i-a spus mamei:
— Azi am avut un pic de frică, dar am spus și mi-a trecut! Mami, să știi că, dacă îți spui frica, nu te mai simți singur!
Mama a zâmbit și a luat-o în brațe. Maria a adormit seara cu ursulețul în brațe, liniștită și împăcată. Știa că orice frică poate fi mai mică dacă e spusă cuiva drag. Și că prietenii și adulții sunt acolo să ajute, oricând ai nevoie.
