Capitolul 1: O seară cu parfum de dovleac
Într-o pădure colorată de frunzele toamnei, se pregătea o mare sărbătoare. Era Halloweenul! Din fiecare scorbură și cuib ieșeau mirosuri dulci de mere coapte și turtă dulce, iar bufnița Mașa, cunoscută în pădure pentru ideile ei trăsnite, avea emoții mari: voia să agățe cele mai frumoase ghirlande din toată pădurea.
Mașa era rotunjoară, cu niște ochelari mari și cu penajul pufos. Purta o eșarfă portocalie, pe care o învârtea mereu când era agitată. „Oare ghirlandele să fie cu fantome zâmbitoare sau cu dovlecei veseli? Ori, poate, cu lilieci care fac cu ochiul?” se întrebă ea, bâțâindu-se încet pe o creangă groasă de stejar.
Prietenul ei cel mai bun, ariciul Marcel, tocmai sosise, târând după el o cutie plină de panglici. „Mașa, m-am gândit să punem și sclipici! Să strălucească toată pădurea, chiar și pe întuneric!” zise Marcel, cu nasul lui umed mirosind curiozitatea.
Mașa își umflă pieptul și spuse hotărâtă: „Haide! E timpul să începem! O să fie cea mai strălucitoare noapte de Halloween!” Și cu o aripă își potrivi eșarfa, pregătită de lucru.
Capitolul 2: Bâlbe, râsete și o steluță rătăcită
Curând, întreaga poiană vuia de glasuri. Mașa și Marcel s-au apucat de treabă. Dar, la primul pas, au izbucnit râsetele! Ghirlandele cu lilieci, pe care Mașa le agăța, se încâlceau una cu alta. Un dovlecel de hârtie căzu direct pe capul lui Marcel.
„Hei, dovlecel cu căciulă, vezi că-mi strici frizura!” chicoti Marcel, scuturându-se de hârtia portocalie.
Mașa încerca să pară serioasă, dar nu rezistă și zâmbi larg: „Ești cel mai stilat arici din pădure, să știi! Hai să încercăm altă creangă, poate aici nu avem spirite jucăușe.”
În timp ce aranjau ghirlandele, au auzit o chițăială. Veverița Lili, curioasă din fire, se cățăra pe crengile cele mai înalte. „Pot să vă ajut? Am văzut o steluță care voia să fugă de pe ghirlandă!” țipă ea, cam prea tare.
Mașa îi făcu semn cu aripa: „Sigur că poți, Lili. Dar te rog, nu speria steluțele, sunt sensibile! Ai grijă să nu le gâdili prea tare.”
Lili sări sprintenă de pe o creangă pe alta, dar... „Ups!” Câteva steluțe zglobii se rostogoliră direct în coșul de nuci al unei broaște țestoase care dormea la marginea poienii.
„Nu-i nimic!” râse Mașa, „Noaptea de Halloween e plină de surprize!” Și toți s-au grăbit să recupereze steluțele, vorbind în șoaptă ca să nu deranjeze țestoasa adormită.
Capitolul 3: O mică spaimă și o mare veselie
Ghirlandele erau aproape gata, iar toată lumea era fericită. Dar, pe neașteptate, o rafală de vânt mai năzdrăvană zburătăci câteva fantome de hârtie direct printre arbuști.
Veverița Lili se sperie și chițăi: „Cine a stins lumina?!” Toți râseră, căci fantomele nu erau deloc înspăimântătoare, ci aveau ochi mari și zâmbete largi, desenate cu cariocă de Mașa.
„Nu-ți face griji, Lili”, spuse Marcel cu blândețe, „astea-s fantomele bune. Dacă le spui o glumă, îți răspund cu o grimasă haioasă!”
Mașa coborî încet printre crengi și ridică una dintre fantome. „Auzi, fantomiță, de ce bufnițele nu-și fac niciodată temele la timp?” întrebă ea.
Fantomița, desigur, nu răspunse, dar Mașa țipă glumeț: „Pentru că nu le-a trecut prin cap!” Toți izbucniră în râs, inclusiv Lili, care se liniști.
Apoi, spre surpriza lor, un liliac tăcut sosi lângă ghirlande. „Pot să vă ajut? Eu zbor foarte bine pe întuneric,” zise el cu o voce subțire.
Mașa i-a mulțumit zâmbind larg: „Sigur că da, Vlad! Cu aripile tale, o să așezăm ghirlandele chiar și pe crengile cele mai înalte!”
Așa, cu ajutorul lui Vlad și al tuturor celorlalți prieteni, fiecare dovleac, fantomă și steluță și-a găsit locul pe ghirlandă.
Capitolul 4: Petrecerea din toiul nopții
Când soarele a apus de tot, poiana a strălucit în lumina lunii. Ghirlandele atârnau vesele peste tot, iar frunzele foșneau în pașii animalelor venite la petrecere. Toți aduseseră ceva bun: turta dulce a castorului, merele crocante ale iepurelui, ceaiul aromat al vulpiței.
Mașa a dat startul petrecerii: „Să înceapă dansul de Halloween! Cine știe să danseze ca un dovleac fericit?” Ariciul Marcel făcu o piruetă care-l rostogoli de tot, iar veverița Lili chicoti, sărind ca un pop-corn deasupra frunzelor.
Copacii răsunau de voie bună, iar ghirlandele păreau să danseze odată cu ei. Vlad, liliacul, făcea bucle prin aer și sufla ușor ca să învârtă fantomele de hârtie. Chiar și țestoasa leneșă s-a trezit și a vrut să guste din plăcinta cu dovleac.
„Eu cred că petrecerea asta e cea mai grozavă!” spuse Lili cu ochii mari.
Mașa zâmbi, mulțumită. „Pentru că am pregătit-o împreună. Și, dacă împărțim, totul e și mai frumos.”
Capitolul 5: O noapte calmă și vise frumoase
Pe măsură ce noaptea se lăsa tot mai adânc, cântecele și râsetele se linișteau ușor. Un vânt blând legăna ghirlandele, iar stelele adevărate licăreau printre cele de hârtie. Fiecare animal și-a găsit un loc comod: iepurele s-a cuibărit lângă Marcel, Lili a adormit agățată de o ghirlandă, iar Vlad s-a atârnat de o creangă, privind la lună.
Mașa, cu aripile încă parfumate de turtă dulce, privi peste poiană. Toți erau liniștiți, iar ghirlandele atârnau fericite. Apoi, cu o ultimă privire spre cer, Mașa șopti: „Ce frumos e când toată lumea se ajută și petrecem împreună!”
Noaptea era calmă și plină de vise frumoase. Vântul șoptea povești vesele, iar pădurea, odihnită, aștepta deja următoarea mare sărbătoare.
Și totul era bine în lumea animalelor, unde prietenia și darul de a împărți bucurii făceau ca orice noapte, chiar și cea mai misterioasă, să devină caldă și liniștitoare.
