Capitolul 1: Dimineața cu Surprize
Era o dimineață de decembrie, iar fulgii dansau leneși pe ferestrele casei. În camera lor, Maria și fratele ei, Andrei, s-au trezit cu zâmbetul pe buze, visând la mirosul de cozonac și la bradul împodobit. Dar când au deschis ușa sufrageriei, au rămas cu gura căscată.
Globurile atârnau în șir indian pe clanța ușii, beteala era înfășurată în jurul scaunelor, iar steaua din vârful bradului stătea acum, cu tot cu sclipici, pe televizor. O ghirlandă de hârtie colorată se legăna sub masa din bucătărie, iar Moș Crăciun din ceramică… era pitit în pantoful lui Andrei!
Maria a început să râdă:
— Andrei, cred că bradul nostru a plecat la plimbare noaptea asta!
Andrei și-a scărpinat capul, încercând să înțeleagă:
— Sau poate... a venit un lutin năzdrăvan?
Dintr-o dată, au auzit un chicotit subțire, ca o adiere de vânt. S-au uitat unul la altul, apoi au început să caute prin casă. Sub perna de pe canapea, au găsit un bilețel scris cu creion verde:
„Cine a mutat globulețele? Cine a furat steaua? E-un lutin poznaș, cu chef de joacă. Dacă vreți să aflați cine sunt, urmați indiciile mele, pas cu pas!”
Maria a sărit în sus de bucurie:
— Avem un lutin farceur în casă!
Andrei a dat din cap, încercând să pară serios, dar îi sclipeau ochii:
— Să-l prindem, Maria! Dar fără să stricăm nimic, da?
— Promit! a zis Maria, și-au pornit amândoi în căutarea primului indiciu.
Capitolul 2: Urmărirea Indiciilor Magice
Primul indiciu era chiar pe bilețel: „Căutați acolo unde e cald și miroase a scorțișoară.”
— Bucătăria! au strigat amândoi deodată.
Au dat buzna în bucătărie și au găsit borcanul cu turtă dulce deschis și pe blat un alt bilețel, lângă o păpușă de zahăr:
„Bravo, copii isteți! Dar lutinul nu se lasă prins ușor. Următorul indiciu e ascuns unde stau șosetele, dar numai cele cu dungi verzi și roșii.”
Maria a râs cu poftă:
— Ăsta sigur e lutinul, doar el ar pune șosete verzi și roșii laolaltă!
Andrei a început să caute prin sertarul cu șosete. Printre ciorapi, a găsit o șosetă uriașă, plină cu bomboane și... încă un bilețel.
Pe bilețel scria:
„Căutați acolo unde se păstrează dorințele, pentru că lutinul iubește visele împlinite.”
Maria și Andrei s-au uitat unul la altul.
— Unde păstrăm noi dorințele?
— La brad! a zis Andrei. Acolo agățăm bilețelele cu dorințe!
Au alergat la brad, unde, printre crenguțe, au găsit o cutiuță cu capac sclipitor. Când au deschis-o, au găsit un bilețel și o steluță de hârtie:
„Felicitări, micii mei detectivi! Dacă vreți să mă cunoașteți, veniți la fereastră și spuneți de trei ori: ‘Lutine, arată-te!' Dar atenție, lutinul nu vine decât dacă râdeți cu poftă!”
Andrei și Maria s-au așezat la fereastră, au început să râdă din toată inima, ba chiar s-au gâdilat unul pe altul, până au izbucnit în hohote.
— Lutine, arată-te! Lutine, arată-te! Lutine, arată-te! au spus ei, chicotind.
Din spatele unei perdele, a sărit un ghemotoc mic, cu căciulă roșie și urechi ascuțite, care făcea tumbe pe pervaz.
— Ho, ho, ho! Eu sunt Lutinul Farceur! a spus el, făcând o reverență stângace și scăpând un clopoțel pe jos.
Capitolul 3: Pozne și Surprize de Crăciun
Lutinul Farceur era cât o jucărie, cu obraji ca merele și ochi sclipitori.
— De ce ai mutat globurile? a întrebat Maria râzând.
— Ca să văd dacă sunteți atenți! a spus lutinul, făcând o piruetă pe pervaz. Și ca să nu vă plictisiți înainte de Crăciun!
— Dar steaua pe televizor?
— Am vrut să vadă Moș Crăciun emisiunea voastră preferată! a chicotit lutinul.
Andrei a întrebat cu seriozitate:
— Tu faci mereu farse de Crăciun?
— Doar cele care aduc zâmbete, a spus lutinul, și niciodată nu stric nimic. Eu doar adaug un pic de magie și veselie!
Maria a întrebat, curioasă:
— De ce ai venit la noi acasă?
Lutinul a făcut o săritură pe covor și a șoptit:
— Pentru că am văzut că aici e multă iubire, dar v-am simțit un pic obosiți de pregătirile pentru Crăciun. Așa că am decis să vă dau un strop de joacă și să vă arăt că magia e peste tot, dacă știți să priviți!
Apoi, lutinul le-a dat fiecăruia câte o steluță de hârtie.
— Puneți-le în brad. Cine găsește steluța primește un gând bun și noroc pentru tot anul!
Copiii au alergat la brad și au ascuns steluțele printre crenguțe, râzând:
— Mulțumim, Lutine!
— Să nu pleci, Lutine! a zis Maria.
Lutinul a zâmbit poznaș:
— Dacă promiteți că nu o să vă supărați când descoperiți o bombonică ascunsă în papuci sau o ghirlandă sub pernă, promit să mai stau!
Andrei a bătut din palme:
— Promitem!
Apoi au început să decoreze din nou casa, de data asta cu lutinul ajutor. El făcea ca lucrurile să se miște singure: globurile să se rotească, beteala să strălucească și clopoțeii să cânte singuri.
La un moment dat, lutinul a adus o cutie plină de nasuri roșii din hârtie.
— Cine se transformă în ren? a întrebat el, și Maria și Andrei s-au trezit cu nasurile roșii, râzând în oglindă.
— Acum suntem și noi reni veseli! a zis Maria.
— Și cine vrea să fie Moș Crăciun? s-a băgat lutinul în seamă, punându-și o barbă din vată.
Au jucat toți piesa de teatru „Moș Crăciun la Polul Nord”, cu lutinul în rol de regizor și cu multă veselie. La final, lutinul a aruncat confetti peste toată lumea:
— Așa arată un Crăciun vesel, cu râsete și prietenie!
Capitolul 4: Secretul Lutinului și Promisiunea de Crăciun
Spre seară, când luminile din brad s-au aprins și toată casa mirosea a turtă dulce, Maria și Andrei s-au așezat pe canapea, obosiți dar fericiți. Lutinul Farceur s-a așezat între ei, cu ochii strălucind.
— Lutine, tu nu ai familie? a întrebat Andrei.
— Familia mea sunt toți copiii care cred în magie, a spus lutinul. Cât timp există râsete și Crăciun, eu sunt acasă!
Maria l-a luat de mână:
— Poți să stai cu noi și la anul?
— Dacă lăsați mereu un loc liber sub brad pentru o poznașă, sigur că da!
Apoi, lutinul a scos o punguță cu praf sclipitor și a suflat peste brad. Toate globurile au început să strălucească și mai tare, iar casa părea că râde odată cu ei.
— Vă mulțumesc că m-ați primit, a zis lutinul. Și nu uitați: Crăciunul nu înseamnă doar cadouri, ci și joacă, zâmbete și timp împreună!
Andrei a dat din cap:
— Promitem să râdem în fiecare zi de Crăciun!
— Și să mai facem pozne bune, a adăugat Maria.
Lutinul a făcut o plecăciune caraghioasă și a dispărut într-un nor de sclipici, dar copiii știau că el va rămâne mereu cu ei, ori de câte ori vor avea nevoie de un strop de magie și de o porție bună de râs.
Iar în acea seară, casa a fost plină de lumină, veselie și de promisiunea că magia Crăciunului nu se termină niciodată, atâta timp cât crezi în povești și în lutini poznași!
