Prima ninsoare de Crăciun
Într-o dimineață de decembrie, când razele soarelui luminau ca niște panglici aurii printre fulgii albi, trei copii se întâlniră la poarta casei lui Radu. Erau Radu, cu obrajii roșii ca mărul copt, Mara, cu ochii ca două mărgele albastre, și Daria, cu zâmbetul larg și glas cristalin. Aveau toți cinci ani, deși Mara avea să împlinească șase în curând.
În curtea lui Radu, zăpada era pufoasă și strălucitoare, ca o pătură uriașă din vată de zahăr. Pe sub poartă, o pisică tărcată își făcea loc cu grijă, lăsând urme mici ca niște ștampile pe covorul alb.
— Oau! Câtă zăpadă! a zis Mara, sărind în sus.
— Mama mi-a spus să mă ocup de trotuarul din fața casei, a spus Radu mândru, ținând în mâini o mătură de paie cu coada lungă.
— Te ajutăm și noi! a spus Daria, bătând din palme.
— Împreună, e mai ușor și mai vesel! a adăugat Mara.
Și așa începu aventura lor. Luna decembrie le dăruia un aer de poveste, iar zăpada scârțâia sub ghetuțele lor colorate.
Magia zăpezii
Radu a început să mătură zăpada cu grijă, iar Mara și Daria au luat fiecare câte o lopățică mică, găsite în magazia bunicii. Zgomotul măturii era ca un cântecel de iarnă: șșș-șșș, cronc-cronc. Fulgii dansau în aer și le gâdilau obrajii.
— Să facem o potecă largă, să poată merge Moș Crăciun pe aici! a râs Mara.
— Și spiridușii! a chicotit Daria.
Radu a desenat o linie mare în zăpadă cu mătură.
— Pe aici va trece Moșul cu sania! a spus el, cu ochii mari de bucurie.
Au măturat, au săpat și au făcut o cărare dreaptă din poartă până la ușă. Vântul adia ușor, aducând cu el miros de cozonac și scorțișoară. Deodată, Mara s-a oprit și a privit spre copacul din fața casei.
— Uitați! O vrăbiuță mititică a rămas fără mâncare, a spus ea, văzând o pasăre care sărea prin zăpadă.
Daria a găsit niște firmituri de pâine în buzunarul hainei, de la micul dejun.
— Hai să-i dăm și lui ceva bun, să nu-i fie foame de Crăciun!
Au lăsat firmiturile pe zăpadă, iar vrăbiuța a ciugulit vioaie, făcându-i să râdă cu poftă.
— Și ea se bucură de sărbători, ca noi! a zis Radu.
Surprize sub nămeți
Când au ajuns la marginea trotuarului, Daria a simțit ceva tare sub zăpadă.
— Ce-i aici? a întrebat ea curioasă.
Au săpat cu grijă și au găsit o steluță argintie, uitată probabil de cineva de la serbarea de anul trecut.
— E o stea magică! a spus Mara cu ochii strălucind. O punem pe calea Moșului, să-i lumineze drumul!
Au așezat steluța pe cărare, chiar lângă poartă.
— Poate Moșul ne va aduce și mai multe minuni! a șoptit Daria.
Apoi, au auzit dinspre capătul străzii un glas vesel: „Hei, copii, ce faceți acolo?”
Era domnul Mihai, vecinul lor bătrân, care mereu le zâmbea de după fereastră.
— Văd că ați măturat toată zăpada! Bravo, dragilor! a spus el, zâmbind larg.
— Vreți să vă ajutăm și la dumneavoastră? a întrebat Mara, voioasă.
Domnul Mihai a dat din cap, iar ochii i s-au umezit de emoție.
— Ce copii buni sunteți! Numai dacă vreți, dragilor.
Au muncit împreună, cântând colinde ușoare, și în curând trotuarul domnului Mihai era curat.
— Pentru voi, am niște mere dulci și coapte, le-a spus el, scoțând din buzunar trei mere roșii, lucioase.
Copiii au mulțumit bucuroși și au gustat din merele crocante, cu obrajii roșii de la frig.
O seară ca în povești
Zăpada s-a așternut din nou ușor, dar trotuarul era curat și drumul spre casă era deschis. Soarele apunea încet și cerul se colora în roz și mov, ca un tablou magic.
Radu, Mara și Daria s-au așezat pe banca din fața casei, privind spre luminițele care sclipesc la ferestre. Pisica tărcată s-a furișat lângă ei, torcând liniștită.
— Ce zi minunată! a spus Mara.
— Am ajutat la curățat, am hrănit vrăbiuța, am găsit o stea și am primit mere! a adăugat Daria.
— Și am făcut trotuarul să strălucească pentru Moș Crăciun! a spus Radu mândru.
Pe alee, mama lui Radu a ieșit cu o pătură caldă și i-a chemat în casă.
— Hai să bem un ceai cald, copii buni!
Dar, înainte de a intra, copiii s-au îmbrățișat tare, râzând și încălzindu-se unii pe alții. Era un fel de îmbrățișare magică, cu miros de scorțișoară, zăpadă și prietenie.
În seara aceea, fiecare a mers acasă cu sufletul plin, iar Moș Crăciun, privindu-i dintr-un colț de cer, zâmbea și el, știind că magia și bunătatea cresc în fiecare inimă de copil.
O stea a căzut încet pe cerul înstelat, iar zăpada a început să danseze din nou, ca o promisiune de bucurie și iubire. Iar acolo, în casa lui Radu, Mara, Daria și el s-au bucurat de cea mai caldă îmbrățișare, cu promisiunea că orice iarnă va fi mereu plină de magie și prietenie.
