Partea 1: O misiune curajoasă
Într-o mică așezare așezată pe marginea unei lagune strălucitoare, trăia Mara, o exploratoare blândă și curajoasă. Mara avea ochii verzi ca smaraldul și părul prins mereu în coadă, ca să nu îi intre în ochi atunci când explora. Toți locuitorii o cunoșteau și o respectau, pentru că Mara îi ajuta mereu cu orice nevoie.
Dar laguna din apropiere era un mister. Nimeni nu știa cum să treacă de ea pentru a ajunge la pădurea cu fructe dulci și flori parfumate. Cei mici priveau apa limpede și auzeau poveștile bătrânilor despre creaturi jucăușe care locuiesc acolo. Cu toate acestea, toți se temeau să nu se rătăcească sau să intre în zonele cu apă adâncă și nămol.
Într-o dimineață cu soare, Mara a adunat oamenii satului. — Dragii mei, a spus ea cu blândețe, haideți să găsim un drum sigur prin lagună, ca să putem ajunge cu toții la pădure!
Copiii au bătut din palme. Bătrânii și-au dat seama că numai cineva atât de atent, curajos și bun ca Mara ar putea găsi o cale.
— Ai grijă, Mara! a strigat micuța Ilinca. Laguna poate fi năzdrăvană!
Mara a zâmbit liniștită, și-a luat rucsacul cu apă, o frânghie și o hartă desenată chiar de ea, și a pornit la drum, cu inima plină de curaj.
Partea 2: Primele încercări
Mara a pășit cu grijă pe puntea veche de lemn. Sub ea, apa era limpede, iar peștii colorați străluceau ca niște pietre prețioase. A ascultat vântul și ciripitul păsărilor care îi șopteau să fie atentă.
La capătul punții, vegetația devenea deasă. Stuful era înalt, iar unele ramuri erau încâlcite ca niște panglici verzi. Mara și-a croit drum cu băgare de seamă. Uneori, auzea broaște orăcăind în depărtare, iar uneori i se părea că aude o voce subțire:
— Cine ești tu care treci pe aici?
Mara s-a uitat în jur. Într-o apă mică, pe o frunză, o libelulă albastră o privea curioasă.
— Sunt Mara. Caut un loc sigur pentru oamenii mei, i-a spus ea încet.
Libelula a dansat în aer, apoi a arătat cu aripile spre o insuliță cu stânci netede: — Pe acolo ai șanse bune!
Mara a mulțumit, și-a adunat toate puterile și a pornit mai departe. Pe insuliță, a descoperit pietre lucioase, dar între ele era o groapă cu noroi. S-a oprit și a privit atent.
— Dacă pășesc pe aici, mă pot afunda, a gândit Mara.
Atunci și-a adus aminte de frânghia din rucsac. A legat un capăt de un copac și a trecut cu grijă peste groapa cu noroi, ținându-se bine.
Partea 3: Misterul labirintului de stuf
Laguna nu era simplă. În curând, stuful s-a înghesuit de jur-împrejur. Lumina soarelui pătrundea numai pe ici-colo, ca niște dungi aurii. Mara simțea că e ca într-un labirint verde.
A închis ochii puțin și a ascultat. Vântul șuiera printre stuf, iar undeva, în depărtare, se auzea un clinchet misterios.
— Nu mi-e frică, a spus Mara în șoaptă. Mă voi descurca!
A început să caute indicii. A observat că unele fire de stuf erau rupte. Le-a urmărit cu răbdare. A ajuns într-un loc unde apa era puțin mai adâncă, dar mai liniștită. Aici, pe mal, un broscoi bătrân o privea cu ochii mari.
— Te-ai rătăcit, Mara? a întrebat el.
— Nu, domnule Broscoi, doar caut o cale sigură pentru toți, a spus Mara, cu voce liniștită.
Broscoiul a sărit și i-a arătat un pod natural făcut din crengi și stuf. Mara a zâmbit recunoscătoare și a trecut cu grijă pe pod, cu inima bătându-i tare de emoție.
Partea 4: Descoperirea și întoarcerea acasă
Soarele era deja sus pe cer când Mara a ajuns într-un loc deschis. În fața ei, stuful se despărțea și se vedea un drum îngust, sigur, flancat de două sălcii bătrâne.
A privit cu bucurie. Dincolo de sălcii, se vedea pădurea mult dorită. Fructele sclipitoare și florile parfumate dansau în adierea vântului.
Mara a desenat pe hartă noul drum și s-a întors repede către sat, trecând cu atenție pe același pod de stuf, peste groapa cu noroi și puntea veche. Când a ajuns înapoi, copiii au alergat spre ea și i-au sărit în brațe.
— Ai reușit! au strigat toți bucuroși.
Mara le-a arătat drumul și le-a povestit aventura. A doua zi, toți au pornit împreună peste lagună, pe drumul sigur descoperit de Mara. Au ajuns cu bine la pădure, unde au cules fructe zemoase și au mirosit florile.
Locuitorii satului au sărbătorit și i-au mulțumit Marei. Ea le-a spus zâmbind:
— Oricât de greu ar fi drumul, cu răbdare, curaj și bunătate, putem găsi mereu o cale.
De atunci, laguna nu a mai părut atât de misterioasă, iar copiii au știut că împreună pot învinge orice teamă, dacă au inima deschisă și sunt curajoși ca Mara.
