Ana are doi ani. Azi vrea o aventură. În bucătărie e lumină. Pe masă stă o cană roșie. Lângă ea, o linguriță mică. „Hop!”, spune Ana și urcă pe scăunel.
„Mami, merg în expediție!”, zice Ana.
„Bine, pui mic. Eu sunt aici”, spune mami.
Ana ia lingurița. „Cling-cling!” face ea pe cană. E ca un clopoțel. Apoi vede firimituri pe masă. Firimiturile sunt ca niște pietre mici. Ana le adună cu degetul. „Poc-poc”, face firimitura în palmă.
Pe podea e un covoraș. Pare o insulă moale. Ana pune un picior. „Pas, pas.” Apoi încă unul. „Hop!” Ajunge pe insulă. Râde.
Deodată, roata de la căruciorul păpușii se blochează. „Of!”, zice Ana. Nu e nimic grav. Ana se uită atent. Vede o ață mică prinsă. „Aha!” Ea trage ușor. „Țup!” Ața iese. Roata merge. „Brrr-brrr!”, face căruciorul când îl împinge.
Ana vrea să ducă păpușa la „castel”. Castelul e sub masă, lângă scaun. E un loc liniștit. Ana pune o pătură mică. „Fâș-fâș.” Pune și perna. „Puf!” Păpușa stă comod.
Apoi Ana găsește un șirag de cuburi. Le face drum. „Tac-tac.” Un cub cade. „Ploc!” Ana îl pune la loc. Încercă iar. „Hop-hop!” Drumul e gata.
Mami bate ușor în masă. „Toc-toc. Exploratoareo, vrei apă?”
„Da!”, răspunde Ana. Bea din cana roșie. „Glu-glu.”
Seara vine. Ana se cuibărește lângă mami. „Aventură mare”, șoptește ea. Mami o pupă. „Noapte bună.”
Morala: Când te uiți cu atenție și ceri ajutor, orice lucru mic devine o aventură frumoasă.
