Capitolul 1: Ursulețul Matei și seara care vine
Matei era un ursuleț pufos și vesel, cu blănița maro și ochi mari, rotunzi. Îi plăcea să se joace în fiecare zi în pădure, împreună cu prietenii lui. Ziua, Matei se simțea curajos și fericit. Alearga printre copaci, culegea flori și râdea cu iepurașul Dodo și vulpița Lili.
Când soarele apunea și se lăsa seara, Matei începea să simtă un fior în lăbuțe. — E aproape noapte, șoptea el, uitându-se la cerul care devenea albastru-închis.
Mama lui Matei, o ursoaică blândă, îl chema în vizuină: — Hai acasă, puiule! E timpul să ne pregătim pentru somn!
Matei intra în vizuină, dar inima îi bătea repede. Știa că, în curând, mama urma să stingă lumina. Știa că urma să vină întunericul. Și lui nu-i plăcea deloc întunericul. Matei își strângea păturica aproape și își spunea: — Nu vreau să fie întuneric. Mi-e frică de întuneric.
Mama îl vedea că se frământă și îl lua în brațe. — Ești în siguranță aici, puiule, îi spunea ea încet, mângâindu-l pe cap. — Întunericul nu e periculos. Este prietenul nostru care ne ajută să ne odihnim.
Dar Matei nu era convins. Își dorea să fie mereu lumină, mereu cald și vesel, ca ziua.
Capitolul 2: O idee luminoasă
Într-o seară, înainte să stingă lumina, mama i-a dat lui Matei o lanternă micuță. — Uite, Matei, aceasta este lanterna ta magică. Când te simți speriat, apasă pe buton și vei vedea cât de prietenoasă poate fi noaptea.
Matei a ținut lanterna în lăbuțe. O aprindea și o stingea, aprindea și stingea. Luminița galbenă lumina pereții vizuinii, făcând umbre care dansau și se jucau.
— Ce frumos e cu lumina asta! a spus Matei, uimit. — Pot să văd totul!
— Da, puiule, poți să vezi totul, a spus mama, zâmbind. — Și poți să vezi că nimic rău nu se ascunde în întuneric. Totul e la fel ca ziua, doar că mai liniștit.
În fiecare seară, Matei apăsa pe lanterna lui magică. Se uita sub pătură, la colțurile camerei, la jucării. Totul era acolo, nimic nu dispăruse. Încet-încet, începea să se simtă mai liniștit.
Într-o seară, mama i-a arătat o altă comoară: o mică veioză în formă de stea. — Steaua ta te va veghea mereu, chiar și când dormi, i-a spus ea.
Veioza răspândea o lumină blândă, albastră și caldă. Matei se cuibărea în pat și privea steaua care strălucea ușor. Luminile mici îl făceau să se simtă în siguranță.
— Nu mi-e așa de frică, a spus el încet, cu ochii pe jumătate închiși.
Capitolul 3: Descoperirea nopții
Într-o noapte, Matei s-a trezit. Afară era liniște. Se uita la veioza lui în formă de stea și la umbrele de pe pereți. Apoi, a auzit un sunet nou: ciripitul unui greiere.
— Cine cântă? a șoptit Matei, ridicându-se încet.
S-a apropiat de fereastră și a văzut că afară era întuneric, dar cerul era plin de stele mici, sclipitoare. Luna era mare și rotundă. Matei și-a amintit de lanterna lui și a aprins-o. Cu lumina ei, a văzut totul clar: copacii, iarba, pietrele.
— Uite ce frumoasă e noaptea! a exclamat el. — Stelele strălucesc ca veioza mea! Luna e ca o minge mare de brânză!
Greierii cântau, bufnița hohotea liniștită, iar noaptea nu părea deloc înfricoșătoare. Matei a zâmbit și a respirat adânc. — Noaptea are sunete și lumini doar ale ei. Noaptea nu e rea. Noaptea e doar diferită.
Dimineața, când s-a trezit, i-a povestit mamei tot ce a văzut și a auzit.
— Sunt curajos! a spus Matei. — Am văzut stelele și am ascultat cântecul greierilor. Nu mi-a mai fost frică!
Mama l-a îmbrățișat cu drag. — Sunt mândră de tine, puiule! Ai descoperit frumusețea nopții. Totul este mai puțin înfricoșător când cunoști lucrurile.
Capitolul 4: Prieten cu noaptea
De atunci, seara, Matei nu mai aștepta cu teamă întunericul. Avea lanterna și veioza lui, dar avea și curajul din suflet. În fiecare seară, se uita pe fereastră la stele și la lună.
— Bună seara, noapte! spunea el vesel. — Bună, stele! Bună, greieri!
Uneori, îi povestea mamei ce a observat: — Noaptea e liniștită. Noaptea e ca o pătură mare care ne cuprinde pe toți. Noaptea are stele și sunete care mă fac să zâmbesc.
Dacă se simțea uneori un pic speriat, aprindea lanterna. Se uita în jur, vedea că totul era la locul lui și își amintea: — Sunt în siguranță. Sunt acasă. Noaptea nu mă poate speria.
În curând, Matei nu mai avea nevoie să aprindă lanterna în fiecare seară. Se simțea din ce în ce mai sigur pe el. Știa că mama e aproape, știa că steaua lui îl veghează, știa că întunericul nu ascunde nimic rău.
Prietenii lui, Dodo și Lili, au venit într-o zi la el și i-au spus că și lor le este uneori frică de întuneric. Matei le-a arătat veioza și lanterna și le-a povestit despre stele și sunetele nopții.
— Împreună suntem curajoși! a spus Matei. — Noaptea e frumoasă când nu suntem singuri.
Toți s-au îmbrățișat și au privit cerul împreună, acoperiți cu o pătură mare și pufoasă.
Și așa, Matei, ursulețul curajos, a învățat că frica de întuneric poate fi micșorată cu o lanternă, cu o veioză, cu o mângâiere, cu o poveste și cu prieteni buni. Și, cel mai important, a învățat că noaptea nu e un dușman, ci un prieten blând care aduce stele, visuri și odihnă pentru o nouă zi plină de aventuri.
De atunci, Matei a dormit liniștit, mereu cu zâmbetul pe buze, știind că noaptea e bună și el este în siguranță.
