Partea întâi
Mica Mara avea patru ani. Părul îi era ca o minge de soare. Ochii îi erau curioși ca două pisici mici. Într-o zi, Mara a mers la piața mare. Dar nu era o piață obișnuită. Era un souk de culori, plin de lucruri ciudate și vesele.
"Uau!" a spus Mara. "Ce multă culoare!"
Tentele erau roșii, verzi, albastre ca mătasea din vise. Vânzătorii nu vindeau doar legume. Vindeau râsete, șosete care cântă și pălării care fac pleoșnițe. Unii vindeau clopoței care spun povești. Unul avea borcane cu curcubee. Altul avea origami care zburau ca fluturii.
Mara bătea din palme. "Ce miroase?" a întrebat ea. Era miros de portocale zâmbitoare și de pâine care dansează. Fiecare pas scotea un sunet vesel, ca o batistă care bate timpanele.
Un comerciant mic, cu mustață subțire, i-a zâmbit. "Vrei să asculți o melodie?" a spus el.
Mara a dat din cap. Și-a suflat buzele. A bătut ușor ritmul cu degetele. A început să șuiere o melodie mică, simplă, ca "pi-pi, pa-pa". Melodia ei era ca o gâză care-și caută casă.
Partea a doua
Când Mara a început să șuiere, soukul a tresărit. Culorile au început să tresară. Roșul a făcut piruete. Verdele a început să râdă. Pălăriile au început să bată din margine ca niște palme prietenoase. Melodia ei se răspândea ca un parfum cald.
"Ce faci?" a întrebat un covor care se plia singur.
"Șuier," a spus Mara. "Așa."
Covorul a sărit într-un mic dans. Un borcan cu curcubeu a deschis capacul și a scos o notă muzicală. O notă mare și blândă. O notă mică și jucăușă. Toate notele s-au aliniat la rând, ca niște rațe colorate.
"Mai sus!" a strigat un balansoar din lemn. Mara a suflat iar. Melodia a crescut. Apoi un bivol mic din hârtie a început să cânte în armonie. Sunetele erau ca niște bomboane care se topesc în gură. Repetițiile erau prietene: "pi-pi, pa-pa; pi-pi, pa-pa." Toți râdeau.
Un bătrân vânzător i-a spus: "Melodia ta face culorile să se joace." Mara a zâmbit și a închis ochii. A simțit cum totul era blând și cald. Melodia ei a devenit o undă lentă. Culorile au început să se așeze ca niște pernuțe. Pălăriile au făcut o plecăciune ușoară.
"Oprește-te puțin," a spus o pălărie cu panglică. "Dar nu prea tare."
Mara a încetinit, a suflat mai încet. Sunetele s-au făcut pandantive de catifea, apoi s-au transformat în șoapte. Șoaptele au devenit povești mici pe care toți le-au ascultat. O pisică de jucărie a dormit pe un sac de făină cântătoare.
Dialogurile au fost multe, toate bune. "Încă o dată?" a întrebat un copil cu obrajii ca merele. "Poate puțin," a răspuns Mara. A suflat două note line, apoi trei, apoi una mică, ca o floare care se închide.
Partea a treia
Seara se apropia. Soarele s-a scuturat de praf și a căzut ca un prosop moale peste souk. Culorile s-au potolit una după alta. Muzica a alunecat pe vârfuri, ca o pisică obosită. Mara a făcut o ultimă melodie, foarte lină: "pi... pa..." Sunetele erau ca niște pași care se întorc acasă.
Toți au aplaudat în șoapte. "Mulțumim," au zis vânzătorii. "Mulțumim, micuța noastră cântăreață."
Mara a zâmbit obosită, fericită. S-a luat de mână cu o pălărie care se odihnea. "Noapte bună," a șoptit ea.
Soukul s-a stins ușor, ca o lampa care clipeste lent. Culorile s-au culcat. Sunetele s-au topit în catifea. Mara a plecat acasă cu inima caldă și cu melodia ei în buzunar. În drum spre casă, ea șuieră încet, tot mai încet, iar lumea întreagă oftează fericit.
