Partea I
Era o dimineață luminoasă când Mihai s-a trezit cu o dorință mare în suflet. Avea șase ani și ochii lui căutau mereu bucurii noi. Astăzi voia să numere arcele de corali. Își puse pălăria albastră, luă o mică lanternă și o pungă cu mere. Mama i-a zâmbit și i-a spus că marea e prietenoasă, dar că trebuie să fie atent. Mihai a încuviințat cu capul și a pornit spre plajă.
Valurile cântau cu glas blând. Pe nisip, pietre mici străluceau ca bijuteriile. Un pescăruș își întinse aripile și apoi dispăru spre cer. Mihai își făcu curaj. Știa că aventura începe când pașii devin liniștiți și inima rămâne deschisă. S-a aplecat, a luat o scoică și a privit marea. Apa era limpede ca sticla. În adânc, culorile se jucau: verde, portocaliu, violet. Arcurile coralilor pâlpâiau ușor.
Mihai înota primul metru. Apoi încă unul. Nu era frică, doar emoție. Când pătrunse puțin mai adânc, apare un peștișor galben care-l urmări. Peștișorul făcea cercuri vesele. Mihai număra în șoaptă: unu. Apoi încă o arcadă roșie. Doi. Lampele soarelui pătrundeau prin valuri și desenau drumuri de lumină. Mihai zâmbi.
Partea a II-a
Pe fundul mării, erau corali ca niște poduri mici. Unii formau arce elegante. Mihai înota printre ele. Atingea ușor frunze de mare ca niște panglici. Simțea cum respirația îi bate în suflet, calmă. Acolo, unde nisipul era moale, a găsit o stea de mare. A ținut-o în palme, apoi a lăsat-o pe o piatră. Steaua îi părea recunoscătoare. El număra: trei, patru, cinci.
Un curent mic îl împinse spre o peșteră luminată. La intrare, se juca o lumină azurie. Mihai își luă inima în dinți și intră. În peșteră era o femeie broască țestoasă bătrână, cu ochi blânzi. Țestoasa îl privi încet. Erau semne de înțelepciune pe carapace. Mihai îi spuse în gând: “Caut arcele.” Țestoasa făcu un mic semn cu capul, ca și cum l-ar fi încurajat.
Peștera era întunecată uneori. Mihai aprinse lanterna mică. Umbrele dansau. Un scoici mare tresări și scos un sunet blând. Mihai simți un fior de teamă. Inima îi bătea mai tare. Apoi își aminti de mama și de zâmbetul ei. S-a liniștit. Curajul nu înseamnă să nu fii speriat, spuse el în gând, ci să mergi mai departe.
Când ieși din peșteră, văzu un arc de coral mare ca o poartă. Era vopsit în portocaliu și roz. Pe el creșteau mici anemone care fluturau ca niște penițe. Mihai număra cu voce tare: șase. Lacrima de fericire i se prelingea pe obraz. Apoi un banc de pești argintii trecut ca un nor. Ei i-au făcut o mică paradă. Mihai aplaudă cu mâna prin apă. Simțea că lumea sub mare îl primește.
Partea a III-a
Drumul îl duse mai departe, peste o pădure de corali ieșind în valuri new. Acolo, sub o arcadă strâmbă, găsi un copil pe nume Luca, un băiat de la o insulă vecină. Luca se rătăcise. Era speriat și tremura. Mihai îl luă de mână. Vorbiră puțin. Nu multe cuvinte. Își dădură mâna unul altuia și înotară împreună.
Împreună sunt mai puternici. Mihai îi arătă lui Luca cum să numere arcele. Îi spuse: unul, doi, trei. Lui Luca îi plăcu jocul. Râsul lor se amesteca cu vuietul mării. Găsiră arce albastre, arce mici, arce ca niște susururi. Curiozitatea îi împinge mai departe.
Apare o mică problemă. Un covor de alge bloca drumul spre ultimul arc. Era lipicios și încetinea pașii. Mihai încercă să tragă algele, dar era greu. Luca deveni trist. Mihai își adună puterile. Respira adânc. Gasii o bucată de scoică mare și o folosi ca lopată. Cu răbdare, împreună cu Luca, curătă drumul. Efortul i-a făcut obosiți, dar inimile le erau pline de curaj. Au continuat să numere. Zece, unsprezece. Când ajunseră la arcada cea mai mare, se opriră.
Arcada finală era o minune. Era formată din corali albi ca laptele și steluțe sclipitoare. Un curcubeu subacvatic juca pe suprafață. Mihai numeră ultimul arc: doisprezece. O bucurie caldă le umplu pieptul. Luca îmbrățișă prietenul nou cu un gest timid. Marea le mulțumi cu un vals lin de valuri.
Se făcuse seară. Lumina soarelui se strecura ca o pătură de aur. Peță se vedea țărmul. Mihai și Luca înotară ușor spre zgârie-nisip. La mal, părinții lui Luca îl așteptau cu ochii umezi și cu brațele deschise. Îmbrățișările curăță orice teamă.
Mihai se întoarse la locul lui preferat pe o piatră caldă. Luă busola mică pe care o purtase la gât. O privi. Simțea că aventura l-a învățat ceva: curajul, prietenia și speranța pot deschide orice arcadă.
La sfârșit, a pus o busolă strălucitoare pe piatra caldă.
