Capitolul 1: Detectiva Mălina și dosarul uitat
Într-o dimineață luminoasă de sâmbătă, detectiva Mălina Rusu stătea la biroul ei plin de hârtii, într-un colț liniștit al orașului. Îi plăcea ceaiul cu lămâie, pe care îl sorbea încet, citind dosare vechi de cazuri nerezolvate. Într-o cutie de carton uitată pe raft, găsi un dosar prăfuit, cu litere înnegrite: „Misterul Camerei 12 – Hotelul Floarea-Soarelui, anul trecut”.
Mălina tresări. Își amintea perfect: cineva declarase dispariția unui colier prețios, fără urmă de hoț sau dovadă. Nimeni nu reușise să afle ce s-a întâmplat. „E timpul să rezolv acest mister!”, își zise ea hotărâtă.
Cu agenda și lupa pregătite, Mălina pornise spre Hotelul Floarea-Soarelui, locul faimos pentru micul său dejun cu clătite pufoase. Pe drum, s-a gândit: „Cine ar fi putut să fure colierul? Oaspetele ciudat cu mustață? Camerista? Sau poate... cineva la care nimeni nu s-a gândit?”
Capitolul 2: Primii pași printre indicii
Hotelul era animat, cu oameni care râdeau și își sorbeau sucurile proaspete. Recepcionera, domnișoara Irina, o întâmpină pe Mălina cu un zâmbet larg.
— Bună ziua, doamnă detectiv! Ce veste bună să vă avem aici! Cine știe, poate rezolvați misterul care ne bântuie de un an.
Mălina zâmbi:
— Sigur, domnișoară Irina. Vreau să încep cu Camera 12. E liberă?
Irina îi întinse cheia. Camera 12 avea pereți galbeni și o fereastră largă. Mălina căută cu lupa orice urmă suspectă. Pe noptieră, observa un mic fir auriu. Îl puse într-o pungă de probe.
Bătând la ușa vecină, din Camera 11, îl găsi pe domnul Tiberiu, fostul oaspete. Un bătrânel cu ochelari groși, citea un ziar și ronțăia biscuiți.
— Domnule Tiberiu, vă amintiți ce ați auzit sau văzut în seara dispariției colierului?
— Hmmm... am auzit niște pași pe hol, pe la miezul nopții, și un râset ciudat. Parcă era râsul doamnei cu șal roz, dar nu sunt sigur.
Mălina nota tot, gândindu-se: „Trebuie să aflu cine era acea doamnă cu șal roz.”
Capitolul 3: Dialoguri suspecte și un indiciu strălucitor
Mălina coborî în sala de mese. Acolo, la o masă, stătea doamna Anca, cunoscută pentru șalul ei roz și poveștile amuzante.
— Bună, Mălina! Am auzit că ai redeschis cazul. Vrei clătite?
— Poate mai târziu, zise Mălina zâmbind. Poți să-mi spui dacă ai trecut pe hol, în noaptea aceea?
Anca oftă:
— Sincer, am ieșit să iau apă, dar nu am văzut pe nimeni. Doar că pe jos era ceva lucios, dar credeam că e o monedă.
— Unde ai văzut acel obiect?
— Lângă scările care duc la spălătorie.
Mălina alergă la scări. Pe trepte, găsi un nasture auriu, cu o dantelă minusculă, prinsă de el. Îl analiză cu atenție. „Cine ar purta așa ceva?”, gândi ea, privind în jur.
Apoi, auzi glasul vesel al cameristei Lili, care gângurea cu o pisică portocalie:
— Bună dimineața, doamnă detectiv! Caut ceva?
Mălina îi arătă nasturele.
— Lili, ai văzut pe cineva cu un astfel de nasture?
Lili chicoti:
— Să știți că domnul Gică, bucătarul, are un șorț cu nasturi aurii. Dar... azi i-am văzut unul lipsă.
Mălina simți că e pe drumul cel bun.
Capitolul 4: Bucătarul și secretul din dulap
În bucătărie mirosea a plăcinte calde. Domnul Gică, un om rotofei cu șorț alb, amesteca energic într-o oală.
— Salut, domnule Gică! Îți lipsesc nasturi de la șorț, nu-i așa?
El roși.
— Da, aseară, unul s-a desprins. Dar nu am avut timp să caut.
Mălina scoase nasturele găsit.
— E acesta al tău?
Gică îl luă mirat.
— Da, chiar este! L-am căutat peste tot.
Mălina întrebă atentă:
— Dar de ce ar fi ajuns lângă scări, aproape de spălătorie?
Gică se fâstâci:
— Să vă spun. În seara dispariției, am ieșit să duc niște rufe la spălătorie, căci ajut uneori personalul. Am trecut pe lângă Camera 12, dar nu m-am oprit.
Detectiva îl privi în ochi.
— Atunci poate ai văzut ceva suspect? Poate cineva a intrat în cameră?
Gică încuviință:
— M-am întâlnit cu cineva pe hol, pe domnul Petre, administratorul. Purta un palton lung și căra o geantă mare. Dar nu am dat importanță...
Capitolul 5: Adevărul iese la lumină
Mălina știa că domnul Petre era mereu preocupat și grăbit. L-a găsit în biroul lui, verificând facturi.
— Bună ziua, domnule Petre. Aș vrea să discutăm despre noaptea colierului dispărut.
Petre, surprins, își drese glasul:
— Nu știu ce pot spune... Era multă agitație atunci.
— Am aflat că ați fost văzut cu o geantă mare, lângă Camera 12, în acea seară.
Petre lăsă geanta jos, privind în pământ.
— Da, e adevărat. Am dus niște lenjerii la spălătorie. Dar nu am intrat în camera 12.
Mălina scoase firul auriu găsit pe noptieră.
— Vă aparține? Sau știți cine ar putea folosi ață aurie?
Petre clătină din cap, dar Mălina observă că pe manșeta paltonului avea ceva... o ruptură mică, din care ieșea un fir asemănător.
— Pot să văd paltonul? întrebă ea politicos.
Petre i-l înmână. Pe buzunarul interior era cusut ceva grosolan, cu ață aurie. O mică etichetă cu litera „A”.
Mălina gândi repede: „A – ca Anca! Poate că nu Petre era vinovatul...”
Alergă la Anca. Aceasta părea neliniștită.
— Anca, ai pierdut ceva în ultimele zile? Poate o etichetă?
Anca se înroși.
— Vai, da! De la șalul meu s-a desprins o etichetă cu inițiala numelui meu, dar nu știam unde s-a rătăcit.
Mălina zâmbi.
— Deci, ai trecut pe acolo, dar nu ai văzut colierul?
Anca dădu din cap supărată.
— Nu, chiar nu. Dar pot să ajut să-l găsim!
Toți trei porniră spre spălătorie, Mălina, Anca și Petre. Într-un colț, sub teancuri de cearceafuri, Mălina descoperi... o cutie mică, prăfuită.
Au deschis-o. Înăuntru, colierul prețios strălucea!
Capitolul 6: Misterul dezlegat și lecția prieteniei
Toți s-au strâns în sala de mese, emoționați. Mălina a explicat:
— Colierul a fost pierdut din greșeală, căzut probabil când cineva a trecut pe hol cu un braț de rufe. Nasturele lui Gică și eticheta Ancăi ne-au ajutat să refacem traseul exact al fiecarei persoane. Nimeni nu a furat nimic!
Toată lumea a răsuflat ușurată. Anca a râs:
— Uite cum o etichetă cu „A” și un nasture ne-au dus pe urmele colierului!
Bucătarul Gică a adus clătite pentru toți.
— Mălina, ce-ar fi să devii detectivul oficial al hotelului? Avem mereu nevoie de mintea ta isteață!
Mălina a acceptat cu bucurie și le-a mulțumit tuturor că au spus adevărul și au colaborat.
Iar tu, micule cititor, dacă ai fi fost în locul Mălinei, la ce detaliu te-ai fi uitat cel mai atent? Nu uita, misterele se dezleagă întotdeauna cu răbdare, curaj și… multă, multă curiozitate!
