Capitolul 1: Ultima Caz
Era o dimineață tipică în biroul detectivului Maria Popescu. Rafturile erau pline de dosare, unele rezolvate, altele încă așteptând să fie deslușite. Cu o cafea fierbinte în mână, Maria privea pe fereastra biroului său, gândindu-se la cum ar fi să se pensioneze și să se bucure de liniștea lecturilor și de plimbările lungi prin parc. Dar, înainte ca aceste gânduri să prindă cu adevărat contur, ușa biroului s-a deschis cu un scârțâit ușor.
Intra un domn cu o pălărie mare, cu mustața bine îngrijită și cu o privire preocupată. "Bună dimineața, doamna Popescu", zise el, scoțându-și pălăria și zâmbind timid.
"Bună dimineața", răspunse Maria, punând cana de cafea pe masă și gesticulându-i să ia loc. "Cu ce vă pot ajuta?"
"Am nevoie de ajutorul dumneavoastră", spuse bărbatul, privind în jur ca și cum s-ar fi temut că cineva ar putea trage cu urechea. "Este vorba despre o bijuterie de familie care a dispărut. Este un caz mai neobișnuit, iar poliția nu pare să-i dea de capăt."
Maria zâmbi, iar ochii i se luminau de o nouă provocare. "Vă ascult."
Capitolul 2: Bijuteria Pierdută
Domnul care se prezentase drept domnul Vasile Ionescu a povestit cum, în urma unei cine de familie, colierul de smarald al bunicii sale dispăruse fără urmă. Toți membrii familiei au fost prezenți, iar toți susțin că nu au văzut nimic suspect.
"Bineînțeles, toți sunt membrii familiei, dar întotdeauna există acel sentiment ciudat că nu poți avea încredere totală", mărturisi el, înfruntând privirea analitică a Mariei.
"Înțeleg", zise Maria, luând notițe rapide în carnetul său. "Mă întreb dacă ați putea să-mi dați numele tuturor celor prezenți la cină."
Domnul Ionescu începu să enumere: "Sora mea Ana și soțul ei, verișoara mea Raluca, fratele meu mai mic Mihai și, bineînțeles, părinții noștri."
Maria își ridică privirea din carnet. "Există ceva în comportamentul lor care v-a părut neobișnuit?"
"Nu cu adevărat", răspunse Vasile, "dar am observat că Raluca a fost cam agitată și a ieșit de mai multe ori din cameră."
Maria își ridică sprâncenele și își notă: Raluca. "Voi vorbi cu fiecare dintre ei", spuse Maria. "Nu vă faceți griji, domnule Ionescu, voi afla unde a dispărut colierul."
Capitolul 3: Interogările
Maria a început să-i interogheze pe membrii familiei. Ana, sora domnului Ionescu, a fost prima. "Ana, ai observat ceva neobișnuit în acea seară?"
Ana clătină din cap. "Nu, totul părea normal. Doar că Raluca a fost un pic mai tăcută decât de obicei."
Mai departe, Raluca a intrat în birou, puțin încordată. "Nu am nicio idee unde ar putea fi colierul, doamnă Popescu", zise ea. "Am ieșit din cameră doar pentru că am vorbit la telefon cu prietena mea."
Maria îi analiză expresia, încercând să descopere vreo fisură în povestea ei. "Prietena ta ți-a spus ceva important?"
"Nu, doar vorbe obișnuite", răspunse Raluca, evitând contactul vizual.
Maria se opri pentru o clipă. "Ai spus că ai vorbit de mai multe ori. Prietena ta locuiește aproape?"
Raluca păli puțin. "Da... locuiește destul de aproape."
Maria își notă această informație. "Îți mulțumesc, Raluca. Te anunț dacă am nevoie de altceva."
Următoarele interogări au fost mai puțin revelatoare. Mihai doar râse și spuse că, dacă ar fi vrut colierul, l-ar fi cerut pur și simplu bunicii. "Ea nu poate refuza un chip ca al meu", spuse el ghiduș, făcând-o pe Maria să zâmbească.
Capitolul 4: Piesa Puzzle-ului
Maria se întoarse la birou cu notițele sale. Raluca părea să fie cea mai suspectă, dar nu avea dovezi concrete. În timp ce reflecta, un mesaj poposi în inboxul său. Era de la un prieten din poliție, care îi trimisese o listă cu toate apelurile telefonice ale Ralucăi din acea seară. Maria citi și observă că toate apelurile au fost făcute către un singur număr. Curiozitatea o împinse să verifice cui aparține acel număr.
Rezultatul o surprinse. Numărul era înregistrat pe numele unei firme de consignație de bijuterii. Maria se ridică brusc, hotărâtă să rezolve misterul.
A doua zi, se duse la firma respectivă și îl întrebă pe proprietar despre Raluca. Bărbatul dădu din cap și zâmbi. "Da, am vorbit cu ea. A vrut să afle valoarea colierului. Am întrebat-o dacă dorește să-l vândă, dar a spus că a întrebat doar din curiozitate."
Maria și-a notat aceste informații și se întoarse la familia Ionescu.
Capitolul 5: Soluția
Familia Ionescu era adunată din nou, de data aceasta la cererea Mariei. "Am aflat unde este colierul", anunță ea, provocând o undă de șoc printre cei prezenți.
"A fost Raluca în cele din urmă?", întrebă Ana, aproape șoptit.
Maria zâmbi ușor. "Raluca nu a furat colierul, dar a fost cea mai aproape de a-l tolomaci pe proprietar."
Toți se uitau cu ochii mari la ea, iar Maria explică cum Raluca a decis să afle valoarea colierului și a lăsat obiectul la firma de consignație dintr-o simplă curiozitate.
"Ieri, am ridicat colierul de la consignație. Înțeleg că nu a fost o intenție rea din partea Ralucăi, așa că am ales să vă explic în această manieră. Totuși, v-ar fi ajutat mult dacă ați fi fost sinceră de la început", zise Maria privind fix către Raluca.
Raluca, rușinată, îi mulțumi Mariei și își ceru scuze familiei. Tensiunea dispăru, iar Maria se retrase, mulțumită că a reunit familia și că rezolvase cazul.
Pe drumul de întoarcere, Maria zâmbi. Și pentru ultima dată în cariera ei, rezolvase un caz cu succes. În curând, se va bucura de pensionare, dar nu înainte de a savura o ultimă ceașcă de cafea în biroul care-i fusese casă atâta vreme.
