Capitolul 1: Un mister la ora prânzului
Era o zi luminoasă la Grădinița “Curcubeu”. Toate jucăriile erau la locul lor, iar copiii râdeau în timp ce colorau. Domnul Tudor, detectivul satului, trecea pe lângă gardul grădiniței, cu pălăria lui maro și o lupă agățată la buzunar. Îi plăcea să vadă lucrurile mici pe care alții nu le observau.
Deodată, dinspre sala mare s-a auzit un strigăt. Era doamna educatoare:
— Of, unde a dispărut ursulețul Maricel? Era pe raft, lângă cuburi! Acum nu mai e!
Copiii s-au strâns în cerc. Toți iubiseră ursulețul cu fundiță roșie. Era jucăria preferată a tuturor. Fără el, sala părea mai tristă. Domnul Tudor s-a apropiat încet, aplecat, privind pe sub mese și printre perne.
— Poate e sub scaun! a spus Alex.
— Sau în dulap! a spus Maria.
Detectivul a clipit ușor și a spus:
— Haideți să căutăm împreună! Dar trebuie să fim atenți la orice mic detaliu. Orice diferență poate fi importantă. Să ne gândim pe rând: cine l-a văzut ultima dată pe Maricel?
Fiecare copil și-a amintit ce făcuse. Maria a spus că l-a pus pe raft după ora de poveste. Vlad a zis că s-a jucat cu el dimineața. Nimeni nu-și amintea să-l fi luat după prânz.
Domnul Tudor a luat un carnețel și a început să scrie. Și-a notat ora la care copiii ieșiseră în curte și când s-au întors la masă. Apoi a privit la raft. Acolo rămăsese o păturică mică, dar fără ursuleț.
— Să vedem, a spus el. Ursulețul a dispărut între ora de poveste și masa de prânz. Cine a intrat în sală în acest timp?
Copiii au dat din umeri. Nimeni nu părea să știe.
Capitolul 2: Vecina curioasă și firul misterului
Când domnul Tudor încerca să reconstituie ce s-a întâmplat, pe coridor s-a auzit un clinchet. Era doamna Mariana, vecina de lângă grădiniță. Era cunoscută pentru ochiul ei ager. Îi plăcea să observe tot ce se întâmpla pe stradă.
— Bună ziua, domnule Tudor! Ce faceți aici cu toții?
— Buna ziua, doamnă Mariana! Avem un mister de rezolvat. A dispărut ursulețul Maricel. Poate ați văzut ceva?
Doamna Mariana s-a oprit și a zâmbit.
— Chiar mă uitam pe fereastră, ca de obicei. La un moment dat, am văzut o pisicuță portocalie care a intrat pe ușa lăsată întredeschisă. M-am mirat, pentru că nu era pisica noastră, ci una cu o zgardă verde.
Domnul Tudor a notat imediat. O pisicuță portocalie cu zgardă verde! Poate ea a intrat în sala mare. Pisicile sunt curioase, îi plac jucăriile moi.
— Copii, a văzut cineva o pisicuță azi?
— Da! a strigat Vlad. Am văzut o codiță la colțul covorului, dar am crezut că mi se pare.
Domnul Tudor s-a gândit. Oare pisicuța să fi luat ursulețul? Sau doar s-a jucat cu el?
— Haideți să căutăm urme! spuse detectivul. Priviți pe jos, sub rafturi, poate găsim ceva.
Toți copiii au privit atent printre jucării. Maria a strigat:
— Uite, aici sunt niște fire portocalii!
Era un fir de blană moale, prins de cuierul mic. Domnul Tudor l-a luat cu penseta:
— Avem un indiciu! Să urmărim urmele pisicuței!
Capitolul 3: O nouă pistă și surpriza
Domnul Tudor a mers cu copiii după firele portocalii. Pe hol, lângă ușa spre curte, era o urmă mică de noroi. Afară, iarba era turtită, ca și cum cineva alergase acolo. Sub tufă, ceva roșu strălucea timid. Toți s-au apropiat încet.
— Uite fundița ursulețului! a spus Alex.
Sub tufă, într-un cuib mic de frunze, stătea ursulețul Maricel, cu o pisicuță portocalie lângă el. Pisicuța îl ținea cu lăbuțele și torcea liniștită.
— Priviți, pisicuța a crezut că ursulețul este puiul ei! a spus domnul Tudor. E bine, Maricel nu a pățit nimic!
Copiii au râs cu ușurare. Pisicuța s-a uitat la ei și a dat din coadă. Domnul Tudor s-a uitat atent la locul cuibului: erau și câțiva fulgi. Poate pisicuța adunase acolo toate lucrurile moi pe care le găsise.
— Să o ajutăm pe pisicuță să-și găsească jucăria ei, ca să nu mai ia ursuleți, propuse Maria.
— Sau să îi facem un culcuș în curte, cu jucării vechi, spuse Vlad. Așa va fi fericită și ea, iar Maricel va rămâne cu noi!
Toată lumea a fost de acord. Au făcut repede un coș mic cu pernițe, iar pisicuța a venit să îl miroase, curioasă.
Capitolul 4: Sala liniștită și bucuria regăsirii
În sala mare, copiii au pus ursulețul la loc pe raft. Toți s-au așezat în cerc, iar domnul Tudor a închis carnetul cu un zâmbet.
— Bravo, mici detectivi! Ne-am folosit de ochii ageri, am ascultat ce spun martorii și am urmat indiciile. Am rezolvat misterul împreună!
Maria a spus:
— Mie mi-a plăcut să caut urme!
— Iar mie să ascult ce a povestit doamna Mariana, spuse Vlad.
— Fiecare a ajutat, spuse detectivul, iar Maricel e iar cu noi pentru că nu ne-am dat bătuți.
Pisicuța portocalie a intrat și ea, s-a uitat la copii, apoi a mers direct la noul ei culcuș. S-a ghemuit acolo și a început să toarcă. Copiii au aplaudat.
Sala părea din nou luminoasă, caldă și sigură. Ursulețul era la locul lui, iar copiii au învățat că, atunci când lucrează împreună, orice mister poate fi rezolvat. Domnul Tudor le-a făcut cu ochiul:
— Țineți minte, mici detectivi: răbdarea și atenția fac ca lumea să fie mai bună!
Și ziua s-a încheiat cu râsete, povești și inimi liniștite.
