Prima vizită a doctoriței Mara
Într-o seară liniștită de primăvară, când stelele abia începeau să licărească pe cer, doctorița Mara își lua halatul alb, moale ca un nor, și se pregătea să meargă la spital. Mara era medic pediatru și avea o voce caldă, care îi liniștea pe toți copiii, chiar și pe cei mai speriați.
Înainte să plece, Mara își mângâie pisica tigrată, Luna, care torcea pe covor. „Rămâi cuminte, Luna! Mă întorc când toți copiii vor visa frumos,” îi șopti ea zâmbind.
Când ajunse la spital, Mara găsi în sala de așteptare o fetiță cu păr sclipitor, pe nume Ilinca. Micuța tușea ușor și strângea de mână o păpușă îmbrăcată în roz. Mama Ilincăi părea îngrijorată, dar Mara le întâmpină cu un zâmbet larg:
— Bună seara! Eu sunt Mara, doctorița de noapte. Hai să vedem ce ne supără, spuse ea cu voce blândă.
Ilinca se uită curioasă la stetoșcopul care atârna ca o fundiță de gâtul Marei.
— Ce-i acela? întrebă fetița.
— Acesta e stetoșcopul meu magic. Cu el ascult inimioarele copiilor, ca să mă asigur că bat frumos, ca niște clopoței, îi explică Mara.
Aventura cu virusul invizibil
Mara o pofti pe Ilinca să urce pe patul acoperit cu o păturică albastră, moale ca cerul de vară. Cu mișcări line, îi ascultă pieptul și îi lua temperatura cu un termometru galben, ca o rază de soare.
— Mara, de ce tușesc? întrebă Ilinca, strângând păpușa aproape.
Mara îi zâmbi:
— Uneori, niște musafiri mici, numiți viruși, intră în corpul nostru. Sunt atât de mici, încât nu îi vedem cu ochiul liber, dar ei pot să ne facă să tușim sau să ne curgă nasul.
— Sunt răi virușii? întrebă Ilinca, puțin speriată.
— Nu sunt răi, dar nici nu le place să fie alungați. Corpul nostru are soldăței curajoși, numiți celule, care luptă cu virușii. Noi, medicii, ajutăm soldățeii să fie mai puternici, uneori cu medicamente, alteori cu odihnă, apă și mâncare sănătoasă, spuse Mara, desenând cu degetul niște cercuri imaginare în aer.
Ilinca râse:
— Și păpușa mea are soldăței?
— Sigur că da! Toți avem, doar că la păpuși sunt invizibili de două ori, glumi Mara.
— Cum putem să nu lăsăm virușii să ne viziteze prea des? întrebă Ilinca.
— Spălându-ne pe mâini cu apă și săpun, strănutând în cot și stând acasă când suntem răciți, îi explică Mara. Și, cel mai important, să ne odihnim bine și să râdem mult!
O noapte liniștită la spital
După ce Ilinca primi siropul dulce recomandat de Mara, se cuibări lângă mama ei pe un pat mic, cu perne pufoase. Mara trecu să vadă și alți copii, iar peste tot unde mergea, vocea ei șoptită aducea liniște, ca o adiere de vânt cald.
Pe hol, Mara întâlni un băiețel cu pijama verde care se temea de injecții.
— Nu o să doară, promit! Știi, acul e ca o furnicuță care trece rapid și abia o simți, îi spuse Mara, ținându-l de mână.
— Îmi dai o poveste? întrebă băiețelul.
— Desigur! Povestea unui virus care a vrut să stea la noi, dar soldățelii l-au gonit cu apă, somn și multă veselie, șopti Mara, iar băiețelul chicoti și uită de frică.
În salonul luminat blând de o veioză, Mara închise ochii pentru o clipă și ascultă liniștea. Copiii dormeau, mamele le vegheau, iar vântul foșnea în copaci, ca un cântec de leagăn.
Căpșorul pe pernă, somn ușor
Când ora de vizită se termină, Mara se întoarse la Ilinca pentru a o verifica încă o dată.
— Cum te simți, Ilinca? întrebă Mara.
— Mai bine, răspunse fetița cu ochii somnoroși. Pot să dorm aici, cu păpușa mea?
— Sigur, draga mea. Ia să-ți aranjez perna, spuse Mara, și cu mișcări moi, îi potrivi perna sub căpușor, exact cum îi plăcea Ilincăi. Perna era moale, nici prea sus, nici prea jos, ca un nor pufos numai bun de vise frumoase.
— Mulțumesc, Mara, șopti Ilinca, închizând ochii. Ești ca o zână a nopții.
Mara zâmbi și-i cuprinse mâna mică:
— Și tu ai fost foarte curajoasă. Noapte bună, vise cu soldăței veseli!
În timp ce Mara ieși din salon, știa că a făcut o lume puțin mai bună în acea noapte. Cu vorbe blânde, grijă și perne bine aranjate, Mara aducea liniște și sănătate, ca o stea care luminează drumul copiilor spre vise colorate.
Și astfel, sub lumina stelelor, spitalul adormi liniștit, știind că doctorița Mara veghează cu inima deschisă și cu brațele gata să aline orice supărare.
