Capitolul 1: Oglinda din podul bunicii
Într-o zi luminoasă de vară, Mara, o fetiță de șapte ani cu ochi căprui și păr ciufulit, a mers la bunica ei pentru a petrece câteva zile la țară. Bunica avea o grădină plină de flori, o pisică jucăușă pe nume Motanul Nelu și o casă veche cu un pod misterios unde Mara nu fusese niciodată.
Într-o după-amiază, pe când soarele bătea leneș prin geamurile mari, Mara a auzit un zgomot ciudat venind din pod. Curioasă, a urcat tiptil pe scara veche, care scârțâia la fiecare pas. În pod era întuneric, dar o rază de soare își făcuse loc printre scânduri și lumina un colț. Acolo, Mara a văzut o oglindă mare, cu ramă de lemn sculptată, prăfuită și acoperită pe jumătate de o pătură.
— Oare ce caută oglinda asta aici? a șoptit Mara, suflând praful de pe ea.
Când s-a privit în oglindă, Mara a simțit ceva ciudat. Nu era ca orice altă oglindă; imaginea ei părea să zâmbească mai larg decât ea însăși și ochii îi sclipeau într-un mod aparte. Deodată, oglinda a început să strălucească ușor și să se coloreze în nuanțe verzi și albastre.
— Uau! Ce lucru magic! a exclamat Mara, privind uimită.
Chiar atunci, prietena ei cea mai bună, Ilinca, a urcat și ea în pod, atrasă de vocea Marei.
— Hei, Mara! Ce-ai găsit acolo? a întrebat Ilinca, privind curioasă la oglindă.
— Nu știu sigur, dar cred că e o oglindă care arată mai mult decât ce se vede pe dinafară, a spus Mara, încercând să-și potolească bătăile inimii.
Ilinca s-a apropiat și ea de oglindă. Când cele două fete s-au uitat împreună, oglinda a început să se schimbe. Acum, pe lângă chipurile lor, se vedeau și niște norișori verzi care pluteau deasupra capului Marei. Ilinca a râs.
— Ce-i cu norișorii ăștia verzi? Parcă ești o broască pe un lac magic!
Mara a zâmbit, dar în sufletul ei a simțit o gâdilitură ciudată. Nu știa ce înseamnă acești norișori, dar era sigură că oglinda ascundea un secret.
Capitolul 2: Norii verzi ai geloziei
Mara și Ilinca au început să petreacă mai mult timp în pod, jucându-se cu oglinda magică. În fiecare zi, oglinda le arăta ceva nou: uneori fluturi colorați, alteori steluțe care dansau deasupra lor. Dar, într-o dimineață, când Mara a urcat singură în pod, a observat că norișorii verzi erau din nou acolo, dar mai mari și mai pufoși.
În acea zi, Ilinca era prea ocupată să vină la joacă. Îi povestise Marei că a primit o păpușă nouă, pe care i-o adusese mătușa ei din oraș. Mara se gândea întruna la păpușa aceea. Fără să-și dea seama, simțea cum inima i se strânge puțin de fiecare dată când își imagina pe Ilinca jucându-se singură cu păpușa nouă.
— Of, mi-aș fi dorit să am și eu o păpușă așa frumoasă, a oftat Mara, privind la norișorii verzi din oglindă.
Deodată, oglinda a început să vorbească, cu o voce blândă și ușor amuzată:
— Mara, ce-i cu norii ăștia verzi care plutesc pe lângă tine?
Mara s-a speriat puțin, dar apoi a zâmbit. Era sigură că oglinda nu i-ar putea face niciun rău.
— Cred că... sunt puțin geloasă, a spus Mara încet, ca și cum ar fi recunoscut cel mai mare secret.
Oglinda a chicotit:
— Geloasă? Ca un motan care vede că altcineva primește mai mult lapte?
Mara a râs la comparație și s-a gândit la Motanul Nelu, care mereu se supăra când bunica îi dădea lapte cățelului vecinului.
— Da, cam așa! Aș vrea să mă joc și eu cu păpușa Ilincăi, dar ea nu m-a chemat, a spus Mara, cu glas stins.
Oglinda a început să-și schimbe culorile: verdele norișorilor s-a amestecat cu albastrul și a apărut un curcubeu mic, doar pentru Mara.
— Știi, Mara, toți copiii simt uneori gelozie, a spus oglinda. E ca o ploaie scurtă de vară. Dar dacă vorbești cu cineva despre ceea ce simți, soarele răsare din nou.
Mara a dat din cap și a hotărât să-i spună Ilincăi ce simte.
Capitolul 3: Să vorbim despre emoții!
După-amiaza, Ilinca a venit la Mara acasă, ținând strâns de păpușa cea nouă, pe care o chema Sofia. Era îmbrăcată într-o rochiță roz cu buline albe și avea părul lung, împletit în două codițe aurii.
— Uite, Mara, ți-o aduc să te joci cu ea! a spus Ilinca cu un zâmbet larg.
Mara a zâmbit, dar tot simțea un mic nor verde în suflet. S-a hotărât să fie sinceră cu prietena ei.
— Ilinca, pot să-ți spun ceva? a întrebat Mara, jucându-se cu degetele.
— Sigur! Ce s-a întâmplat? a întrebat Ilinca, așezându-se lângă ea pe covor.
— M-am simțit puțin geloasă. Am văzut cât de mult îți place păpușa și mi-aș fi dorit și eu una la fel. Am simțit că nu mai vrei să te joci cu mine, a spus Mara, privind în jos.
Ilinca a râs și a luat-o de mână.
— Vai, Mara! Îmi place să mă joc cu tine cel mai mult! Nu m-am gândit că te-ai simțit așa. Data viitoare, dacă primești tu ceva nou, promit că mă bucur pentru tine și mă joc și eu cu tine!
Mara a simțit că norii verzi se topesc încet, ca înghețata la soare. Au început să râdă amândouă și să inventeze povești amuzante cu păpușa Sofia, Motanul Nelu și o armată de furnici curajoase.
— Știi, Ilinca, cred că oglinda din pod e magică. Mi-a arătat norii verzi ai geloziei și mi-a spus să vorbesc cu tine, a spus Mara, chicotind.
— Poate e o oglindă care vede sentimentele! a spus Ilinca, privind cu ochii mari.
— Sau poate e doar o oglindă care știe că prieteniile adevărate se bazează pe sinceritate! a adăugat Mara și amândouă au izbucnit în râs.
Capitolul 4: Magia prieteniei și a sincerității
În zilele care au urmat, Mara și Ilinca au urcat de mai multe ori în pod. De fiecare dată, oglinda magică le arăta ceva diferit: o dată au văzut baloane colorate, altă dată au văzut inimi care săltau ca niște mingi de tenis. Dar niciodată nu au mai văzut nori verzi.
Într-o seară, pe când strângeau jucăriile, Mara și-a adus aminte de oglinda magică și de cum a ajutat-o să-și înțeleagă sentimentele.
— Ilinca, știi ce am învățat eu? a spus Mara, privind la cerul plin de stele de la fereastră.
— Ce? a întrebat Ilinca, mângâind-o pe păpușa Sofia.
— Că e normal să fim geloși uneori, dar cel mai bine e să spunem cum ne simțim. Așa, totul se rezolvă mai ușor. Și, dacă suntem sinceri, prietenia crește ca o floare în soare!
Ilinca a dat din cap și a zâmbit larg.
— Da, și eu am învățat că dacă împărțim cu prietenii, totul e mai frumos. Chiar și păpușa Sofia pare mai veselă când ne jucăm amândouă cu ea!
Au râs, s-au îmbrățișat și au făcut un pact:
— Promit să fiu mereu sinceră cu tine, chiar și când e vorba de emoții verzi, albastre sau roz! a spus Mara.
— Și eu! a răspuns Ilinca, făcând o piruetă.
În acea noapte, Mara a visat că plutea pe un nor roz, alături de Ilinca, Motanul Nelu și o armată de baloane zâmbitoare. Știa că, orice s-ar întâmpla, prietenia lor era mai puternică decât orice nor verde de gelozie.
Și, de fiecare dată când simțea că un norișor verde se apropie, Mara își amintea de oglinda magică din pod și de vorbele blânde ale Ilincăi. Pentru că, atunci când vorbești despre ce simți, soarele răsare din nou.
