Capitolul 1: O veste care face inima să bată mai tare
Într-o dimineață luminoasă de primăvară, Vulpița Rina se trezi cu soarele mângâindu-i blănița portocalie. Își întinse lăbuțele, căscă lung și își ridică urechile, gata să înceapă o nouă zi plină de aventuri. Pe masa mică din colțul vizuinii, găsi o scrisoare cu miros de flori de câmp. Era de la doamna Bufniță, învățătoarea din pădure.
Rina deschise scrisoarea cu lăbuțele ei stângace și citi cu voce tare:
„Dragă Rina, ai fost aleasă să reprezinți clasa la Concursul de Inventat Povestioare! Ne vedem la amiază în poiana mare. Cu drag, Doamna Bufniță.”
Ochii Rinei se măriră de uimire. Ea? Să reprezinte clasa? Oare nu era vreo greșeală? În același timp, simți cum inima îi bate repede-repede, iar obrajii i se înroșiră sub blăniță. Rina nu mai fusese niciodată aleasă pentru ceva atât de important! Simți un fior ciudat, ca și cum ar fi înghițit un curcubeu.
— Mamă, mamă! strigă Rina veselă, alergând spre bucătărie.
— Ce s-a întâmplat, puișor de vulpe? întrebă mama, zâmbind și amestecând în oala cu supă de legume.
— Am fost aleasă să particip la Concursul de Inventat Povestioare! Nu-mi vine să cred!
Mama o îmbrățișă strâns.
— Sunt foarte mândră de tine, Rina! Știam eu că imaginația ta va aduce bucurie tuturor.
Rina simți cum i se încălzește inima. Era ceva nou și plăcut. Oare asta era mândria? Zâmbi larg, cu dantura ei albă și ascuțită, și își spuse că va face tot posibilul să nu dezamăgească pe nimeni.
Capitolul 2: Emoții care scot la iveală curajul
Drumul spre poiana mare era plin de triluri de păsări și miros de iarbă proaspătă. Rina păși cu grijă, încercând să nu se gândească la toți ochii care vor fi ațintiți asupra ei. Pe drum, se întâlni cu prietenul ei, Iepurașul Dodo, care ronțăia o morcovelă.
— Hei, Rina! Ce faci cu scrisoarea aia strălucitoare? întrebă Dodo curios.
— Am fost aleasă la concursul de povești, răspunse Rina, încercând să nu pară prea entuziasmată.
— Uau! Asta-i grozav! O să le povestești despre aventura cu nucile dansatoare? Sau poate despre ciupercile care țipă când le atingi?
Rina râse. Ideile lui Dodo erau mereu trăsnite.
— Nu știu încă ce poveste să aleg, dar vreau să fie ceva special. Și… să nu mă încurc!
— Dacă te încurci, fă ca mine: gândește-te la ceva amuzant și o să uiți de emoții! Să vezi ce mândră o să fii când vei termina!
Rina simți din nou acea căldură în piept. Poate că emoțiile nu erau așa de rele. Poate că puteau să o ajute să fie curajoasă. Zâmbi recunoscătoare și porni mai departe, cu Dodo sărind vesel pe lângă ea.
Ajunsă în poiană, Rina văzu animăluțele adunate în cerc, cu doamna Bufniță pe o creangă, privind atentă. Fiecare concurent urma să inventeze o poveste pe loc, din trei cuvinte alese la întâmplare. Rina își simți coada tremurând. „Oare voi fi la înălțime?” se întrebă.
Când i-a venit rândul, doamna Bufniță trase din pălăria ei trei cuvinte: „căpșună”, „umbreluță” și „balon”.
Rina se gândi câteva clipe, apoi începu, cu glas clar și puțin tremurat la început:
— Într-o zi, o căpșună curajoasă a pornit la plimbare cu umbreluța ei galbenă, dar s-a trezit că zboară pe un balon uriaș de săpun…
Animăluțele chicotiră, iar Rina, văzând că povestea le place, deveni tot mai sigură pe ea. Imaginația ei țopăia de bucurie, iar emoțiile se transformară într-un curaj molipsitor.
Capitolul 3: Cum să fii mândru și să dăruiești bucurie
Când povestea s-a terminat, întreaga poiană izbucni în aplauze. Rina simți cum îi cresc aripi invizibile. Nu doar pentru că spusese o poveste frumoasă, ci pentru că reușise să-și învingă teama și să-și folosească emoțiile ca să creeze ceva minunat.
Doamna Bufniță coborî lângă ea și îi șopti:
— Rina, ai arătat tuturor cât de frumos este să fii mândru de ceea ce ești și de ceea ce poți face! Felicitări!
Rina simți din nou acea căldură dulce în piept. Nu era doar fericită, ci și mândră. Iar mândria asta nu era gălăgioasă sau lăudăroasă, ci blândă, ca o păturică pufoasă care o încălzea dinăuntru.
După concurs, prietenii au venit să o felicite. Dodo i-a adus un buchet de flori, iar ariciul Momo i-a desenat un portret cu cretă colorată.
— Rina, ești eroina noastră! strigă Dodo.
Rina râse și le mulțumi tuturor.
— Știți ce am descoperit azi? Că e bine să fii mândru de tine, dar și să folosești emoțiile ca să-ți dai curaj. Și că, dacă ajuți și pe alții să se simtă mândri, bucuria e și mai mare!
— Ai dreptate, spuse doamna Bufniță. Emoțiile ne ajută să creștem și să strălucim, fiecare în felul său.
În acea seară, Rina se întoarse acasă și povesti mamei tot ce trăise. Mama o ascultă cu ochii strălucind de bucurie.
— Sunt foarte mândră de tine, puișor! Dar cel mai mult mă bucur că tu ai învățat să fii mândră de tine însăți.
Rina adormi cu zâmbetul pe buze, visând la noi povești și la curcubeul de emoții care îi colora inima. Acum știa: orice s-ar întâmpla, poate folosi mândria ca pe o superputere blândă, care o ajută să fie mai curajoasă, mai bună și mai veselă în fiecare zi.
