Capitolul 1 – O zi cu vânturi ciudate pe platou
Pe platoul înalt, unde vântul suflă mereu și iarba se apleacă în valuri verzi, trăia un iepure pe nume Lino. Avea blana albă ca norii de primăvară și urechile lungi, mereu ciulite la orice sunet ciudat. Într-o zi, Lino ieșise devreme să culeagă trifoi, dar vântul aducea cu el mirosuri și sunete noi, necunoscute.
Deodată, ceva strălucitor coborî printre nori, aterizând nu departe, în spatele unei stânci. Lino se opri, cu nasul tremurând: „Ce-o fi asta? Un ou uriaș? O frunză de metal?” Curios, dar și puțin speriat, Lino se apropie încet, ascuns printre ierburi.
Când ajunse aproape, văzu o sferă argintie. Pe ea era desenat un simbol ciudat: două linii curbate ce se întâlneau într-o inimă. Lino privi fascinat. „Oare ce înseamnă?” își spuse el.
Capitolul 2 – Întâlnirea cu vizitatorii stelelor
Deodată, o trapă s-a deschis și din sfera argintie au ieșit trei creaturi mici, verzi, cu ochi mari și zâmbete largi. Pur tau costume strălucitoare și aveau urechi ascuțite ca niște frunze de salcie. Lino se ascunse după un smoc de iarbă, dar una dintre creaturi îl zări și îi făcu semn cu mâna.
„Salutare!” spuse creatura, încercând să pronunțe cuvintele cât mai clar. „Noi suntem Zilu, Pru și Dalo. Tu ești locuitorul acestui platou vântos?”
Lino își făcu curaj și ieși din ascunzătoare. „Eu sunt Lino. Sunteți... extratereștri?”
Pru râse și spuse: „Așa ne spuneți voi. Noi venim de pe planeta Firi și călătorim prin galaxie ca să cunoaștem prieteni noi.”
„Și… simbolul de pe nava voastră? Ce înseamnă?” întrebă Lino curios.
Dalo tresări: „Asta e semnul nostru de pace galactică. Îl desenăm peste tot unde vrem să ne facem prieteni.”
Capitolul 3 – Lecția despre simbolul păcii
Zilu scoase din rucsacul său o tabletă luminoasă, pe care apăru simbolul văzut de Lino. „Vrei să înveți ce înseamnă și cum îl recunoști?” întrebară extratereștrii.
Lino dădu din cap entuziasmat. Pru desenă simbolul în nisip, explicând: „Vezi? Două linii, ca două lăbuțe, care se unesc într-o inimă. Oriunde vezi acest semn, înseamnă: ‘Aici e loc de prietenie și înțelegere'.”
Lino încercă și el să deseneze cu o crenguță în nisip, dar vântul începu să șteargă repede urmele. Extratereștrii râseră: „Pe planeta Firi, vântul e și mai năzdrăvan. Dar simbolul nostru rămâne mereu în suflet, nu pe pământ.”
Lino simți o căldură plăcută în piept. „O să țin minte, promit! Și o să-l arăt și altor animale de pe platou.”
Capitolul 4 – Misterul luminilor albastre
Dintr-o dată, cerul se umplu de lumini albastre. Nava extratereștrilor începu să vibreze. Dalo făcu ochii mari: „E semnalul că trebuie să plecăm! Dar mai avem timp de o ultimă joacă?”
Lino zâmbi larg. „Sigur! Să jucăm ‘Urechile ascunse'!” Toți se ascunseră printre tufele ce foșneau în vânt, chicotind. Zilu se împiedică de o piatră și toți rămaseră nemișcați de râs.
Apoi, extratereștrii începură să urce din nou în sfera lor argintie. Lino le făcu semn din lăbuță: „Să reveniți! Și să nu uitați că aici aveți prieteni.”
Pru îi lăsă lui Lino o mică pietricică albastră cu același simbol al păcii. „Ori de câte ori ai nevoie de ajutor sau prieteni, strânge pietricica în lăbuță și gândește-te la noi.”
Capitolul 5 – Urma care se pierde în vânt
Când nava s-a ridicat și a dispărut printre nori, Lino s-a uitat în urma ei. Pe sol, acolo unde sfera stătuse, vântul începuse deja să șteargă semnul păcii desenat în nisip. În câteva clipe, urma dispăru cu totul, luată de vântul de pe platou.
Lino ținea strâns pietricica albastră și, privind spre cer, știa că unii prieteni nu rămân mereu aproape, dar amintirea lor și lecțiile bune nu dispar niciodată, oricât de tare ar bate vântul.
Cu inima plină de bucurie, Lino porni spre vizuina sa, hotărât să împărtășească cu toți prietenii lui de pe platou ce învățase: chiar și în mijlocul necunoscutului, prietenia și empatia luminează drumul.
