Primăvara care se trezește
Ursul Mielușel se trezi într-o zi cu soare blând. Păturica lui de frunze mirosea a ploaie veche. Aerul era cald și aducea sunete: picături care șopteau pe frunze, o pasăre care chițăia de departe și zumzetul mic al albinelor care nu mai aveau frig. Mielușel își întinse labele, întrebându-se ce a adus primăvara în pădure.
Mersese încet prin iarba verde. Oamenii nu erau acolo; doar prieteni de-ale lui: veverițe care săreau, un arici ce aduna frunze moi, și o broscuță care-l privi dintr-un tufiș. Totul părea mai viu. Mielușel simți pe botișor miros de pământ ud. Atingea flori mici cu vârful labelor. Era cald și liniștitor.
Atelierul de grădinărit
În mijlocul poienii se afla centrul de joacă al pădurii, o căsuță cu băncuțe din trunchiuri. Acolo era un atelier de grădinărit. Animalele se adunaseră să învețe să planteze semințe. Mielușel era atent. Nu spunea mult, doar asculta cu urechile mari. Era foarte tolerant cu toți: lăsa pe alții să meargă primii la ghivece, zâmbea când o veveriță scăpa o pălărie de paie.
O bufniță înțeleaptă suflă un vers dintr-un poem despre anotimpuri. Vocea ei era ca o povară ușoară de frunze. Toți tăcură și ascultau. Versurile spuneau despre iarnă care doarme, despre zăpada care fuge și despre soare care deschide petale. Mielușel își ținu respirația ca să nu piardă niciun cuvânt. Simțea cum poemul face ca pământul să pară mai moale, mai prietenos.
Poemul spuse: "Primăvara cântă cu picături, cu flori și cu mâini care plantează." Mielușel simți că fiecare cuvânt atinge o rădăcină. Apoi, cu labuțele, ajută la sâmburele de măr. Îl pune în pământ, îl acoperi ușor. Pământul mirosea a nou. O furnică trecu în grabă, lăsând pe lăbuțe un fir de iarbă.
Pasi mici, mari minuni
Ziua curgea ca o plimbare lentă. Mielușel învăță să ude cu o stropitoare mică. Apa făcea pete lucioase pe frunze. Un fluture ateriză pe nasul său, ușor ca o păpădie. Mielușel zâmbi în interior. Simți cum inima îi bate încet, fericită.
La atelier, fiecare plantă avea o poveste. O broască povesti despre broscăriile preferate, o veveriță spuse despre nucile care cresc, iar bufnița repetă poemul, mai încet, ca o rugăciune prietenoasă. Mielușel asculta de fiecare dată cu ochii mari și cu urechile deschise. Când un pui de iepure plângea pentru că nu știa unde să-și pună ghiveciul, Mielușel îi arătă locul lângă un trandafir mic. Nu vorbea mult, dar gestul lui era cald.
Primăvara îi învăța pe toți răbdarea. Semințele nu cresc peste noapte. Mielușel învăță să aștepte. Atingea cu grijă pământul și îl netezea de pietricele. Își imagina că semințele au somn și că pentru a le trezi trebuie vorbite cu blândețe. Uneori punea o frunză deasupra ca păturică. Uneori cânta încet un mic cântecel fără cuvinte.
Soarele coborî încet și lumină deveni aurie. Mirosea a flori și a lemn cald. Mielușel privea răsuflarea pădurii. Simțea iarba sub burtă și o briză care îi mângâia părul. Totul era sigur. Totul era prietenos.
Seara și gândul blând
Când se făcu seară, animalele plecară încet spre adăposturi. Mielușel se așeză pe o stâncă rotundă și privi cerul schimbându-și culorile. O stea mică apăru. Era o zi plină de mirosuri și de sunete blânde. Mielușel își aminti poemul despre anotimpuri. Îl auzi din nou, de data aceasta doar în inima lui, ca ecoul unui clopoțel.
El se simți mândru că a plantat ceva. Nu era mare lucru — doar o sămânță acoperită cu pământ. Dar gândul că va deveni floare sau copac îl făcu să zâmbească. Știa că trebuie să asculte pământul, vântul și prietenii. Ascultarea îi dăruise curajul să ajute.
Înainte de a închide ochii, Mielușel se șopti cu blândețe: «demain, la nature aura encore changé». Acele cuvinte erau calde ca o pătură. Le purtă în inimă ca pe o promisiune liniștitoare. Știa că mâine va fi iar o altă plimbare, cu alte mirosuri, alte sunete, alte culori. Și știa că el va fi acolo, cu urechile deschise, gata să asculte și să aibă grijă.
Noaptea venise blândă. Vântul aduse un ultim cântec — un murmur de frunze care spuneau "odihnește-te". Mielușel închise ochii fericit, știind că primăvara continuă să se trezească, ușor, pas cu pas.
