În orașul mic, pe o stradă liniștită, se aprinde o lumină caldă într-o brutărie. Acolo lucrează Mara, brutăreasa. Ea poartă un șorț alb și are mâini blânde, ca niște pernuțe de făină.
În seara asta, Mara pregătește pâinea pentru dimineață. Aerul miroase a vanilie, a lapte cald și a coajă de pâine. În cuptor se aude un „fâs-fâs” liniștit. Mara zâmbește.
„Bună seara, cuptorașule”, spune ea încet.
„Bună seara”, parcă răspunde cuptorul, cald și cuminte.
Pe masă stau saci de făină. Un sac este mare. Alt sac este mic. Un sac e din hârtie groasă. Altul e din pânză. Pe fiecare scrie ceva: „grâu”, „secară”, „porumb”. Mara trebuie să îi sorteze. Adică să îi pună la locul potrivit, frumos și ordonat.
În prag apare o fetiță, Lia, cu ochi somnoroși. Ea vine cu mama ei să ia o chiflă moale pentru acasă. Lia se uită curioasă la saci.
„Ce faci, Mara?” întreabă Lia.
„Sortez sacii de făină”, spune Mara. „Uite, fiecare făină e diferită. Și fiecare face pâinea altfel.”
Lia se apropie. Mara pune un scăunel mic, ca Lia să vadă mai bine.
„Atinge ușor sacul ăsta”, spune Mara.
Lia pune degetele pe sac. „E neted… și rece.”
„Da”, spune Mara. „Făina e fină. Ca o pulbere albă. Dar avem și făină galbenă, din porumb. Și făină mai închisă, din secară.”
Mara ridică un sac mic și îl pune pe raftul de jos.
„De ce jos?” întreabă Lia.
„Pentru că e ușor”, răspunde Mara. „Saci grei punem mai sus, dar nu prea sus. Ca să fie sigur. Brutăreasa are grijă de spate și de mâini. Lucrăm încet și cu atenție.”
Mara ia un sac mare. Îl lovește ușor cu palma. „Puf!”
Un nor mic de făină se ridică. Nu mult, doar cât să danseze în lumină. Lia râde.
„Puf-puf, făină fină,” spune Mara, ca un refren. „Puf-puf, mâini curate.”
Apoi Mara își spală mâinile la chiuvetă. Apa curge ca un șoricel.
„În brutărie, spălăm des mâinile”, explică ea. „Așa păstrăm totul curat. Curat și bun.”
Lia dă din cap. „Curat și bun.”
Mara arată etichetele de pe saci. „Uite, aici scrie ‘grâu'. Din grâu facem pâinea pufoasă. Aici scrie ‘secară'. Din secară facem pâine mai densă, cu gust mai puternic. Și aici e ‘porumb'. Din porumb facem mămăligă sau turtițe galbene.”
„Și care e cea mai bună?” întreabă Lia.
Mara se apleacă lângă ea. „Toate pot fi bune. Depinde ce îți place. Și depinde ce mănâncă oamenii acasă. Unii iubesc pâinea albă. Alții iubesc pâinea neagră. În brutărie, avem loc pentru toate gusturile. Asta înseamnă să fim deschiși. Să încercăm și să respectăm ce aleg alții.”
Lia se gândește. „Eu pot să încerc și secară?”
„Sigur”, spune Mara. „Încercăm puțin, fără grabă.”
Mara deschide un sac de secară. Nu îl răstoarnă. Doar îl deschide cu grijă. Mirosul e cald, ca pământul după ploaie. Mara pune o lingură mică de făină într-un bol.
„Acum vedem”, spune ea. „Făina nu se mănâncă așa, crudă. Dar o simțim cu nasul, o atingem cu degetul. Apoi o folosim în aluat.”
Lia miroase. „Miroase… diferit.”
„Da”, spune Mara. „Fiecare făină are povestea ei.”
În brutărie intră și un băiețel cu bunicul lui. Bunicul vrea pâine fără sare. Băiețelul vrea o chiflă cu susan.
„Se poate?” întreabă bunicul.
„Se poate”, spune Mara. „În brutărie, ascultăm. Și facem loc pentru nevoi diferite.”
Mara scoate dintr-un sertar punguțe mici cu semințe: susan, mac, floarea-soarelui. Le arată Liei.
„Sunt ca niște steluțe mici”, spune Lia.
„Da”, spune Mara. „Și când le punem pe pâine, pocnesc ușor. Crocant-crocant.”
Apoi Mara se întoarce la saci. Îi aliniază ca pe niște prieteni. Grâul la stânga. Secara la mijloc. Porumbul la dreapta. Saci mari jos, saci mici sus. Etichetele la vedere.
„Așa”, spune ea încet. „Ordine și liniște. Ordine și liniște.”
Cuptorul păstrează căldura. Aluatul doarme în boluri, sub cârpe curate. În brutărie e o pace moale, ca o pătură.
Lia cască. „Mara, îmi e somn.”
Mara îi dă o chiflă caldă. „Ia, pentru acasă. Și spune-i patului tău că vine un miros bun.”
Lia ține chifla la piept. E caldă. E moale. „Mulțumesc.”
„Noapte bună”, spune Mara. „Și amintește-ți: puf-puf, făină fină. Puf-puf, mâini curate.”
Lia repetă, foarte încet: „Puf-puf, mâini curate.”
Când Lia pleacă, Mara mai verifică o dată rafturile. Sacii sunt la loc. Cuptorul e blând. Brutăria miroase a pâine și a liniște.
Mara stinge lumina mare și lasă o lampă mică. „Noapte bună, făină. Noapte bună, aluat. Noapte bună, cuptorașule.”
Apoi își pune capul pe o pernă mică din camera din spate, aproape de brutărie. Aude doar un „fâs-fâs” cald, ca o șoaptă. Mara închide ochii. Somnul vine liniștit, ca un nor de făină, alb și moale. Dimineața va mirosi iar a pâine proaspătă.
