Partea 1
În Pădurea cu Frunze Sclipitoare era zi de carnaval. Panglici colorate atârnau între copaci, baloane rotunde săltau ușor, iar peste tot se auzea: „La-la-la! Pa-pa-pa!” Animăluțele râdeau și dansau, cu măști vesele pe bot.
Mara, o maimuțică mică, purta o pălărie cu pene albastre. În brațe ținea un tambur roșu, cu două bețe de lemn. Tamburul era frumos, dar suna cam… „poc-poc” și „pâc-pâc”, ca o ploaie grăbită.
Mara s-a oprit lângă o ghirlandă de flori și a șoptit:
„Tamburule, dragule, vreau să cânți clar. Vreau să cânți pentru carnaval!”
Tamburul a răspuns parcă, tremurând ușor: „Bum… bum… hm.”
A venit iepurașul Dodo, cu o mască de stea.
„Ce faci, Mara?”
„Îl acord. Vreau să sune ca o inimă fericită: bum-bum, bum-bum.”
Dodo a dat din urechi.
„Atunci hai să-l ajutăm! La carnaval, toți ajutăm.”
Au pornit prin mulțime. Pe lângă ei treceau vulpițe cu fuste în dungi, arici cu pălării mici, și o broască ce făcea clopoței: „cling-cling!”
Partea 2
La colțul aleii, ursulețul Moș Martin avea un stand cu miere. Deasupra scria cu litere mari: „DULCE-DULCE!”
Mara a bătut ușor în tambur: „poc… poc…”
Moș Martin a zâmbit.
„Tamburul tău e cam moale. Ai încercat să strângi pielea?”
Mara a clipit.
„Pielea? Cum o strâng?”
Moș Martin i-a arătat niște șnururi de pe margine.
„Tragi puțin, încet-încet. Ca atunci când legi un șiret.”
Dodo a numărat: „Unu… doi… trei!”
Mara a tras ușor de șnururi. Tamburul a zis: „bum!”
Mara a mai tras puțin. Tamburul a zis: „BUM!”
Mara a râs.
„Aaa! Se trezește!”
Atunci a apărut o bufniță bătrână, cu o eșarfă mov, plină de sclipici.
„Huuu, ce muzică! Dar pentru un sunet bun, ai nevoie și de liniște mică între bătăi.”
Mara a încercat: „BUM… BUM…”
Bufnița a dat din cap:
„Așa, așa. Pauză mică, apoi iar. Ca pașii la dans.”
Deodată, o ploaie de confetti a căzut dintr-un copac. Nu era ploaie rece, ci hârtie ușoară, colorată. Mara a ridicat tamburul și a bătut ritmic:
„BUM… BUM… BUM-BUM!”
Animăluțele au început să bată din lăbuțe: „pa-pa-pa!”
Partea 3
Seara, în mijlocul poieniței, s-a aprins o lampă mare ca o lună galbenă. Orchestra animalelor era gata: când le miști."> clopoței, fluiere, castaniete din ghinde. Mara era în față, cu tamburul ei acordat.
Dodo a șoptit:
„Ești pregătită?”
Mara a spus blând:
„Da. Tamburul meu e fericit acum.”
A bătut: „BUM… BUM…”
Apoi mai vesel: „BUM-BUM! BUM-BUM!”
Toți au dansat. Vulpițele se învârteau, aricii făceau pași mici, iar broasca sărea pe ritm: „hop-hop!”
Moș Martin a strigat:
„Muzica ta e ca mierea: dulce!”
Bufnița a adăugat:
„Și ca stelele: clară!”
Mara a făcut o reverență mică. Tamburul strălucea în lumină, roșu și cald. În jur era un zumzet bun, ca un cântec de leagăn, dar de carnaval.
La final, animăluțele s-au așezat pe iarbă. Confettiul se odihnea ca niște petale.
Mara și-a lipit urechea de tambur.
„Mulțumesc, tamburule.”
Tamburul părea să răspundă încet:
„Bum… bum…”
Ca o inimă liniștită.
Și carnavalul a continuat, vesel și blând, până când luna a zâmbit de sus, iar Pădurea cu Frunze Sclipitoare a adormit în muzică.
