Capitolul 1: Marele Somn al Bufniței Blănoase
A fost odată ca niciodată, într-o pădure plină de copaci înalți și iarbă moale, un băiețel pe nume Tohanu. Tohanu era un băiețel vesel, cu păr ciufulit ca penele de vultur și ochi strălucitori ca două licurici. El nu era un băiețel oarecare. Tohanu era fiul unui vechi zeu uitat, Zeul Norilor Pufoși, dar nimeni nu-și mai amintea de acest zeu. Nici măcar Tohanu nu știa exact ce înseamnă să fii fiu de zeu.
Tohanu locuia într-o colibă mică, lângă un pârâu care cânta tot timpul. Oricând deschidea fereastra, auzea susurul apei și cântecul păsărilor obraznice. În fiecare dimineață, Tohanu se trezea devreme, se întindea bucuros, apoi își punea penele de corb pe cap și își lua toba magică.
- Bună dimineața, pădure! striga el.
- Bună dimineața, Tohanu! îi răspundeau copacii, foșnind din crengi.
Într-o zi, când soarele era galben ca o plăcintă cu dovleac, Tohanu a simțit că se va întâmpla ceva magic. Pădurea era mai verde ca niciodată, iar pârâul cânta mai tare. Dintr-o dată, dintr-un copac gros, a apărut o bufniță blănoasă, cu ochi mari și albaștri ca cerul după ploaie.
- U-hu! Salut, Tohanu! a spus bufnița, clipind încet.
- Bună, Bufniță! Ce faci aici?
- Am venit să îți spun un secret. Ești pregătit?
Tohanu a dat din cap. Bufnița s-a apropiat și a șoptit:
- Ești moștenitorul Zeului Norilor Pufoși. Trebuie să găsești Norul Pierdut și să aduci din nou ploaia pe câmpie!
Tohanu a clipit tare. Nici nu știa că există un Nor Pierdut!
- Cum găsesc Norul Pierdut? a întrebat el.
- Cu ajutorul prietenilor! a spus bufnița, rotindu-și capul.
Tohanu era puțin speriat, dar și foarte curios. Știa că orice aventură e mai ușoară dacă ești atent și ai grijă de tine. Și mai știa că nu trebuie să plece niciodată fără toba lui magică și penele de corb. Așa că le-a pus în rucsac, a salutat bufnița și a pornit la drum.
Capitolul 2: Dansul Broscuțelor Și Povestea Veveriței Zburătoare
Tohanu mergea prin pădure, urmărind urmele lăsate de bufniță pe pământul umed. La fiecare pas, pădurea i se părea tot mai veselă. Crenguțele cântau, frunzele foșneau și dintr-o dată, dintr-un tufiș, a apărut o broscuță mică și verde ca un bob de mazăre.
- Țup! Țup! Unde mergi, Tohanu? a întrebat broscuța.
- Caut Norul Pierdut, a zis Tohanu. Trebuie să aduc ploaia pe câmpie!
Broscuța a dat din cap și a sărit pe o frunză mare.
- Dacă vrei să găsești Norul, trebuie să dansezi cu noi, broscuțele! Numai așa norii te vor recunoaște.
Tohanu a râs. Îi plăcea să danseze! S-a așezat pe malul pârâului și a început să bată toba. Broscuțele au sărit și au dansat în jurul lui, cântând:
- Țup, țup, nor pufos, vino să ne joci frumos!
- Țup, țup, ploaie lină, toată lumea să se-ncline!
Tohanu a repetat versurile, vesel și plin de bună dispoziție. Broscuțele au sărit și mai sus, iar o rază de soare s-a oprit exact pe capul lui Tohanu.
Din copac, o veveriță zburătoare s-a dat în spectacol. Avea o coadă lungă și roșcată, și ochi jucăuși.
- Tohanu, ai dansat foarte frumos! a zis veverița. Eu pot zbura până la nori. Vrei să te duc mai aproape de Norul Pierdut?
- Da, te rog! a zis Tohanu, fericit.
Veverița l-a urcat pe spatele ei și a zburat printre ramuri, sus, sus, până la primul nor pufos. Dar acolo era doar un nor somnoros care sforăia.
- Acesta nu e Norul Pierdut, a spus veverița. Trebuie să mergem mai departe!
Tohanu a mulțumit veveriței și a coborât încet pe o creangă. Știa că trebuie să fie atent, să nu alunece. Apoi a pornit mai departe, cu toba în rucsac și penele de corb la brâu.
Capitolul 3: Povestea Bătrânului Sturion Și Râsul Nevăzutului
Tohanu a ajuns la un lac albastru, unde apa era atât de limpede încât putea să vadă peștii cum dansează. Pe mal, un sturion bătrân, cu mustăți lungi ca niște fire de iarbă, îl aștepta.
- Bună, Tohanu! a zis sturionul, clătinându-și coada.
- Bună, Bătrâne Sturion! Cauți și tu Norul Pierdut?
- Eu nu caut. Eu păzesc lacul și spun povești. Dar știu cine te poate ajuta.
Tohanu s-a așezat lângă sturion și a ascultat.
- În fiecare noapte, Norul Pierdut vine să se joace cu Nevăzutul, spiritul râsului. Dacă vrei să-l găsești, trebuie să-l faci pe Nevăzutul să râdă.
Tohanu și-a amintit că zeul tatălui său iubea râsul. Așa că a scos toba, a început să cânte și să spună glume.
- De ce nu fuge niciodată ploaia de vânt? Pentru că are umbrela!
Sturionul a râs, broscuțele au râs, veverița a râs. Dintr-o dată, au apărut niște bule mari de săpun care pluteau peste lac. Dintr-o bulă a ieșit Nevăzutul! Era un spirit jucăuș, cu părul albastru și pantofi mari, galbeni.
- Hahaha! Ai un umor grozav, Tohanu! a chicotit Nevăzutul. Pentru că m-ai făcut să râd, îți spun un secret: Norul Pierdut stă ascuns deasupra Copacului Cântăreț.
Tohanu a sărit în picioare, a mulțumit tuturor și a pornit spre Copacul Cântăreț. Știa că trebuie să fie atent, să nu fugă prea repede și să nu se rătăcească.
Capitolul 4: Întoarcerea Norului Pufoș Și Sărbătoarea Curcubeului
Tohanu a mers, a mers și iar a mers. A urcat pe dealuri verzi și a trecut printre tufe pline de fluturi colorați. Când a ajuns la Copacul Cântăreț, a auzit o melodie veselă:
- Ziua bună, Tohanu! a cântat copacul, scuturându-și frunzele.
- Ziua bună, Copacule! Ești gata să aduci Norul Pierdut acasă?
Copacul a scuturat o ramură. Deodată, deasupra lui, a apărut un nor pufos, alb și dulce ca vata de zahăr. Norul s-a uitat la Tohanu cu ochi mari și blânzi.
- Salut, moștenitorule! a spus norul, plutind încet.
- Salut, Norule! Te rog să aduci ploaia pe câmpie! Oamenii și animalele au nevoie de apă.
Norul a dat din cap. S-a învârtit de trei ori, a tras adânc aer în piept și a început să picure. Ploaia era caldă și blândă, ca o mângâiere. Toți au ieșit din ascunzători: broscuțele au sărit în bălți, veverița s-a dat pe liane ude, iar bătrânul sturion a făcut valuri mari pe lac.
Tohanu a bătut din palme, fericit. A dansat sub ploaie, a cântat la toba lui magică și a strigat:
- Mulțumesc, Norule! Mulțumesc, prieteni! Acum pădurea va fi mereu verde și veselă!
Din nori a apărut un curcubeu mare, cu toate culorile lumii. Toți au început să danseze sub culorile curcubeului, să cânte și să râdă. Bufnița blănoasă a venit din nou și a spus:
- Bravo, Tohanu! Ai fost curajos, amuzant și ai avut grijă de tine și de prietenii tăi. Ești un adevărat moștenitor!
Tohanu a zâmbit. Știa că, atunci când ai grijă de tine, ești atent și nu uiți să te bucuri, magia vine mereu.
De atunci, în fiecare zi, Norul Pierdut se întoarce și aduce ploaia, iar Tohanu își aduce aminte să fie prietenos, vesel și curajos. Și pădurea, și pârâul, și broscuțele, și veverița, și bătrânul sturion, și toți ceilalți trăiesc fericiți și în siguranță, în lumea lor plină de magie și hohote de râs.
Și dacă vreodată vei merge prin pădure și vei auzi un cântec vesel și o toba care bate, să știi că acolo e Tohanu, moștenitorul Zeului Norilor Pufoși, care are grijă de toată lumea, cu bunătate și bucurie.
