Capitolul 1: O dimineață cu gust de pizza și... magie!
Într-o dimineață obișnuită de marți, Vlad, un băiat de 9 ani cu ochi vioi și păr ciufulit ca o periuță de dinți, s-a trezit cu o poftă nebună de pizza. Nimic neobișnuit până aici, doar că era ora 7:00 dimineața, iar mama lui încă nu pornise nici măcar cafetiera, darămite cuptorul pentru pizza. Vlad s-a frecat la ochi, a sărit din pat și, cu pași repezi, s-a dus direct în bucătărie.
– Mamăăă, pot să mănânc pizza la micul dejun? a întrebat el, cu vocea încă somnoroasă.
Mama, ocupată să caute lingurița de zahăr pierdută printre borcanele de dulceață, l-a privit amuzată:
– Vlad, pizza la micul dejun? Poate la prânz, dragule!
Vlad a oftat, s-a așezat la masă și, din plictiseală, a început să deseneze cu degetul pe aburul de pe geam. Dintr-o dată, a simțit o gâdilitură ciudată în buric, ca și cum o pisică invizibilă l-ar fi mângâiat cu coada.
– Hm, asta-i ceva nou, a murmurat el.
Deodată, în fața lui, pe masă, a apărut o felie de pizza aburindă. Vlad a clipit de trei ori, nevenindu-i să creadă. Apoi, ca orice băiat isteț, a încercat să repete minunea:
– Vreau o pizza cu ciocolată și jeleuri!
Puf! Pizza cu jeleuri și ciocolată a apărut instant. Vlad a izbucnit în râs. Era clar: avea puteri magice! Dar nu orice fel de puteri, ci puterea de a materializa orice îi trecea prin cap... dar numai dacă era ceva absurd.
– Dacă aș putea să fac să apară un dinozaur cu pălărie? a șoptit el încercător.
În secunda următoare, un dinozaur roz, cu o pălărie uriașă de soare, a apărut direct pe balcon, mâncând liniștit dintr-un cactus de plastic.
Vlad a țipat de bucurie. Universul lui devenise brusc mult mai interesant. Dar nici nu știa ce urmează...
Capitolul 2: În lumea de sub covor
După ce s-a săturat să comande pizza și să adune dinozauri pe balcon, Vlad a decis să-și verifice papucii. Când și-a băgat piciorul în papucul stâng, a simțit că alunecă! A căzut cu totul, dar nu pe podea, ci... într-un tunel multicolor, plin de luminițe care dansau ca niște licurici cu burtici fosforescente.
– Uuu, unde sunt? s-a întrebat Vlad, plutind ca o pană.
Tunelul s-a terminat brusc și Vlad a aterizat într-o lume complet absurdă. Pavajul era din jeleu, copacii aveau frunze în formă de linguri, iar pe cer pluteau pești cu ochelari de soare.
– Bun venit în Subcovoria! s-a auzit o voce pițigăiată.
În fața lui a apărut un hamster uriaș, pe role, cu o cravată portocalie. Hamsterul s-a prezentat:
– Eu sunt domnul Morcovel, primarul Subcovoriei! La noi, regulile sunt simple: poți merge doar pe vârfuri, poți vorbi doar în rime și, dacă vrei să zbori, trebuie să porți o pălărie ciudată.
Vlad a început să râdă. S-a ridicat pe vârfuri, a încercat să vorbească în rime, dar tot ce i-a ieșit a fost:
– Mă cheamă Vlad, nu-s prea fad... Hmm, merge!
Deodată, o bătrânică cu aripi de fluture a trecut pe lângă el, zburând pe o umbrelă mov.
– Salutare, Vlad! Să nu mănânci niciodată jeleul din stânga, că te face să vorbești doar în limba broaștelor, l-a avertizat ea.
– Notat! a zis Vlad, cu ochii mari de uimire.
A pornit mai departe, hotărât să descopere toate ciudățeniile locului.
Capitolul 3: Concursul de râs și mingea care cântă
Pe aleea principală din Subcovoria, Vlad a dat de o mulțime de ființe adunate în jurul unei scene din bezele. Un arici cu mustăți lungi ca niște sfori anunța cu voce tare:
– Începe concursul de râs! Cine râde cel mai absurd, câștigă mingea care cântă!
Toți s-au așezat în cerc. Primul a încercat dinozaurul cu pălărie, care a scos un răget subțirel, ca o vioară dezacordată. Toți au râs, dar Vlad a știut că poate mai mult.
Când i-a venit rândul, Vlad a făcut o grimasă atât de caraghioasă, încât i s-au sucit urechile, a scos limba, și a început să cânte „Mă mărit mămucă, mă mărit” pe ritm de hip-hop, imitând o găină. Toată lumea s-a tăvălit de râs. Chiar și ariciul și-a răsucit mustățile de veselie.
– Avem un câștigător! a strigat domnul Morcovel, dându-i lui Vlad mingea care cântă.
Mingea era verde, cu buline mov, și, când Vlad a sărit cu ea, mingea a început să cânte „Frunzuliță de pătrunjel, Vlad sare ca un miel!”.
Deodată, mingea a sărit din mâinile lui și a început să fugă singură, cântând și făcând tumbe. Vlad a pornit după ea, râzând cu gura până la urechi.
– Stai, mingiuță! Nu te duce la jeleurile din stânga! a strigat el.
Mingea nu l-a ascultat și s-a rostogolit direct în stânga, unde, desigur, era o baltă de jeleu interzis.
– Acum să vezi! a suspinat Vlad, ridicând din umeri.
În clipa aceea, mingea a început să cânte doar „Croac-croac, croac-croac”, iar Vlad a simțit că nu mai poate vorbi decât... broaștește!
– Croac-croac, croac! a scos el, încercând să spună „Ce ciudat!”.
Toți din jur au izbucnit în râs, inclusiv bătrânica cu aripi de fluture, care i-a adus o pălărie cu ciucuri.
– Pune-ți pălăria și sari de trei ori pe loc, și poate-ți revii! a sfătuit-o ea.
Vlad a făcut întocmai și, ca prin magie, și-a recăpătat vocea normală.
– Uau, ce regulă ciudată! a exclamat el.
– Asta e Subcovoria, aici totul e pe dos! a râs domnul Morcovel.
Capitolul 4: Regina Baloanelor de Săpun
După aventura cu mingea cântăreață, Vlad a pornit mai departe, să exploreze. Pe un deal de frișcă, a descoperit un castel uriaș, construit din baloane de săpun care nu se spargeau niciodată. La poartă îl aștepta un motan cu monoclu și pantofi de lac.
– Bine ai venit la castelul Reginei Baloanelor de Săpun! a anunțat motanul.
– Pot să intru? a întrebat Vlad curios.
– Numai dacă rezolvi ghicitoarea: Ce zboară fără aripi, dansează fără picioare și se sparge fără să doară?
Vlad a zâmbit larg:
– Balonul de săpun!
Poarta s-a deschis cu un „poc” sonor, iar Vlad a intrat în castel. Totul era rotund, lucios și alunecos. Pe tron, o regină în rochie din spumă de baie îl privea cu ochii mari.
– Bun venit, Vlad! Am nevoie de ajutorul tău: baloanele mele nu mai vor să plutească, ci vor să meargă la școală! Poți să le convingi să se întoarcă pe cer?
Vlad s-a apropiat de baloane, care stăteau cuminți pe bănci, scriind cu cretă pe table:
– Balon + Balon = Baloane fericite.
– Hei, baloanelor, nu vreți să dansați pe cer? a întrebat Vlad.
– Nu! Noi vrem să învățăm tabla înmulțirii și să devenim matematicieni! au răspuns baloanele în cor.
Vlad s-a gândit rapid. A scos mingea cântăreață și a început să sară cu ea, cântând un cântec inventat pe loc:
– Dacă vrei să fii rotund,
Sari în sus și plutește-n vânt!
Dacă vrei să fii isteț,
Zboară sus, nu sta pe bănci!
Baloanele au început să chicotească, să se umfle de râs și, într-un final, au zburat fericite pe fereastră, dansând și desenând curcubee pe cer.
Regina l-a aplaudat:
– Mulțumesc, Vlad! Ești un adevărat magician al absurdului!
– Cu plăcere! a zis Vlad, făcând o plecăciune caraghioasă.
Capitolul 5: Marea întâlnire cu Șeful Broccoli
În timp ce ieșea din castel, Vlad a fost prins într-o ploaie de confetti și sclipici. Dintr-o dată, totul s-a întunecat și s-a trezit într-o pădure unde copacii aveau capete de broccoli și trunchiuri de morcovi.
Dintr-un tufiș a apărut Șeful Broccoli, un broccoli cu mustață și o sabie de plastic.
– Vlad! Ai încălcat regula numărul 7: Ai râs prea mult fără să porți șosete pe mâini! a tunat Șeful Broccoli.
Vlad a izbucnit în râs, dar și-a dat seama că aici regulile erau foarte stricte și foarte... fără sens.
– Ce pedeapsă primesc? a întrebat el serios.
– Trebuie să faci un dans al morcovilor în timp ce reciți poezia „Oda unei cepe triste” și să porți o pălărie de pepene pe cap!
Vlad a acceptat provocarea. A început să danseze, să recite poezia inventată pe loc:
– Ceapă tristă, nu mai plânge,
Morcovii dansează, lumea-i pe fugă!
Pepene pe cap, mă simt ca un rege,
În Subcovoria, totul se-ntâmplă cu fugă!
Toți copacii-broccoli au început să aplaude cu frunzele, iar Șeful Broccoli a râs atât de tare, încât i-au căzut mustățile.
– Bravo, băiete! Ești primul care a reușit să mă facă să râd din 1900 toamna! a spus el.
Vlad a primit drept recompensă un bilet magic, valabil pentru orice dorință absurdă.
Capitolul 6: Întoarcerea acasă și surpriza finală
Cu biletul magic în buzunar, Vlad s-a gândit ce dorință să-și pună. Ar fi putut să aducă o armată de dinozauri cu pălării sau să transforme toți broccoli în vată de zahăr. Dar s-a gândit că, totuși, îi era dor de casa lui, de mama și de... pizza adevărată.
– Îmi doresc să mă întorc acasă, dar să pot păstra un pic din magia Subcovoriei! a rostit el.
Imediat, un vârtej colorat l-a învârtit ca pe un titirez și l-a azvârlit direct în camera lui, fix în papucul stâng. S-a ridicat buimac, și primul lucru pe care l-a văzut a fost... dinozaurul roz cu pălărie, care îi făcea cu ochiul din balcon.
Vlad a râs cu poftă. Pe birou, mingea care cânta stătea cuminte, iar pe pervaz, un balon de săpun îi trimitea bezele.
Mama a intrat în cameră, mirată de râsetele lui Vlad:
– Ce s-a întâmplat, Vlad? De ce râzi așa?
– Mamă, cred că am nevoie de o pizza... cu broccoli și baloane de săpun! a glumit el.
Mama a dat din cap, zâmbind, fără să știe că, de fapt, Vlad tocmai se întorsese din cea mai absurdă și amuzantă aventură din viața lui.
De atunci, Vlad a păstrat mereu un pic de magie în buzunar. Când era prea serios, își punea pălăria de pepene și dansa dansul morcovilor, iar când voia să râdă, mingea cântăreață îl acompania cu cele mai caraghioase melodii. Știa că, în orice zi plictisitoare, un pic de absurd și multă bucurie pot transforma lumea într-un loc extraordinar.
Și dacă vi se pare că ați văzut, într-o zi, un dinozaur roz cu pălărie pe balconul unui bloc, să știți că Vlad e pe aproape și pregătește următoarea lui aventură!
