Capitolul 1: O dimineață cu surprize
Soarele abia ieșise de după nori, iar Mara, o fetiță de șapte ani cu păr cârlionțat și ochi vioi, sări din pat direct pe covorul ei pufos cu fluturi colorați. Azi era ziua ei de naștere! Știa asta încă de când deschisese ochii, pentru că simțea un freamăt de bucurie care o gâdila pe la degetele de la picioare.
„La mulți ani, Mara!” auzi dintr-o dată vocea mamei din bucătărie.
Mara alergă repede și găsi masa plină cu clătite sub formă de inimioare, iar tatăl ei încerca să facă un zâmbet din fructe.
— Surpriză! a spus tata, făcând cu ochiul.
— Acum putem să mâncăm? întrebă Mara, privind la siropul de căpșuni.
— Desigur, azi tu decizi totul! îi răspunse mama cu un zâmbet larg.
După un mic dejun dulce și vesel, Mara se gândi la toți cei care aveau să vină la petrecere. Își imagină cum va împărți tortul, cum va dansa și, mai ales, cum va râde alături de prietenii ei.
— Vreau ca azi să fiu și eu o surpriză pentru ceilalți, nu doar eu să primesc daruri! rosti Mara, bătând din palme.
— Interesant! spuse mama. Ce ai în minte, micuțo?
— Vreau să fac o pauză de recunoștință la petrecere! Să mulțumesc fiecărui prieten pe nume, pentru ceva ce îmi place la el!
Părinții se priviră surprinși, apoi zâmbiră. „E cea mai frumoasă idee pe care am auzit-o azi!”, spuse tata și îi făcu un semn cu degetul mare.
Capitolul 2: Pregătiri cu voie bună
Mara își puse rochia preferată cu buline și ieși în curte, unde mama aranja ghirlande colorate. Din colțul grădinii, bunica aranja baloane care se băteau ușor în vânt.
— Bunico, ai văzut ce frumos e cerul? zise Mara, privind spre norii pufoși.
— Da, draga mea, și azi îmi pare că norii zâmbesc doar pentru tine, răspunse bunica cu voce caldă.
Mara începu să caute prin iarbă flori mici să le pună pe masă. O ajută și frățiorul ei, Darius, care avea doar patru ani, dar era foarte priceput la găsit trifoi cu patru foi.
— Uite unul, Mara! Uraaa! strigă Darius, fluturând o frunzuliță minusculă.
— Bravo, Darius! Asta sigur aduce noroc la petrecere!
Peste puțin timp, casa era plină de miros de prăjituri. Mara îi ajută pe mama și tata să pună paharele și farfuriile pe masă, fiecare de altă culoare, pentru că „Petrecerile colorate sunt cele mai vesele!”, după cum spunea bunica.
— Cum crezi că vor reacționa prietenii tăi când le vei mulțumi pe rând? întrebă mama.
— Cred că se vor bucura, spuse Mara, ridicând din umeri. Și eu mă bucur când cineva îmi spune ‘Mulțumesc, Mara!'.
La prânz, Mara își exersa discursurile de recunoștință. Se plimba printre pernele de pe canapea, bombănind ușor: „Mulțumesc, Ana, pentru că mă faci mereu să râd!”, „Mulțumesc, Vlad, pentru că împărțim mereu mărul la pauză!”, „Mulțumesc, Sara, pentru că ești cea mai bună prietenă de joacă!”.
Darius o urmărea cu ochii mari:
— Pot să mulțumesc și eu cuiva?
— Sigur, Darius! Îi poți mulțumi lui Toto, ursulețul tău, pentru că doarme lângă tine!
Cei doi frați izbucniră în râs.
Capitolul 3: Petrecerea începe!
Pe la ora patru, poarta s-a deschis larg, iar prietenii Marei au început să sosească, fiecare cu un cadou colorat, cu funde lucioase și baloane care se zbenguiau de bucurie. Toți s-au strâns în curte, unde ghirlandele se legănau ușor, iar mesele erau pline cu bunătăți.
Ana a fost prima care a țopăit spre Mara:
— La mulți ani! Am făcut eu brățara asta pentru tine! E mov, culoarea ta preferată!
— Mulțumesc, Ana! O pun chiar acum! a spus Mara veselă.
Vlad apăru purtând un zmeu cu dungi albastre:
— Zboră tare, să știi!
— Abia aștept să-l încercăm! îi răspunse Mara.
Sara i-a adus o carte cu multe ilustrații și o broșă în formă de floare.
— Când citești, să te gândești și la mine, a șoptit ea.
Petrecerea era în toi: copiii dansau pe iarba verde, săreau coarda, jucau șotron și se jucau de-a v-ați ascunselea printre tufele de trandafiri. Bunica le povestea glume cu iepurași și toți râdeau de se prăvăleau pe jos.
La un moment dat, Mara ținu mâna sus și spuse:
— Atenție, toată lumea! Am o surpriză pentru voi! Vreau să facem o pauză de recunoștință.
Toți copiii se opriră din joacă, curioși. Darius sări în sus:
— Eu știu ce e aia! Mulțumești cuiva pentru ceva!
Mara începu să spună, cu glas limpede și blând:
— Mulțumesc, Ana, pentru râsetele tale și pentru brățara mov. Mulțumesc, Vlad, pentru că împărțim mereu felia de tort și pentru zmeul tău albastru. Mulțumesc, Sara, pentru că mă asculți mereu și pentru cartea frumoasă. Mulțumesc, Darius, pentru că ești cel mai vesel frățior!
Pe rând, i-a numit pe fiecare, spunând ceva bun despre el sau ea. Chiar și Ursulețul Toto a primit mulțumiri și o mică aplauză generală.
— Ce idee minunată! spuse Sara, emoționată. Îți mulțumim și noi, Mara, pentru că ești cea mai bună prietenă!
— Și pentru că ai cel mai gustos suc de portocale! adăugă Vlad.
Toți au râs și s-au îmbrățișat. Bunica le-a dat câte o prăjitură în formă de stea ca sărbătoarea să fie și mai dulce.
Capitolul 4: Seara magică și liniștită
Când soarele începu să apună, părinții au aprins ghirlandele cu beculețe, iar curtea s-a luminat ca într-o poveste veselă. Copiii s-au adunat pe pătură, sub un copac bătrân, ascultând povești de la bunica.
Tata a adus tortul, cu lumânări scânteietoare. Mara a suflat în ele, iar toată lumea a aplaudat. Darius a cerut încă o felie de tort „doar ca să fii sigur că e la fel de bună”, iar prietenii au râs din nou.
După ce toți au mâncat pe săturate, fiecare copil a primit câte o fundiță colorată și o poveste scurtă scrisă de Mara pe o hârtie mică. Fiecare poveste avea câte o bucurie despre prietenia lor.
Pe la final, Mara s-a așezat pe iarbă, privind cerul unde se aprindeau primele stele.
— Ce zi frumoasă a fost! susură ea.
— Da, Mara, și totul datorită ție! îi șopti mama, îmbrățișând-o.
— Mulțumesc pentru tot! Pentru râsete, baloane și tort! Mulțumesc că sunteți aici cu mine!
Prietenii s-au îmbrățișat, iar fiecare a plecat acasă cu sufletul plin de bucurie.
Înainte să meargă la culcare, Mara s-a uitat încă o dată la cadouri, la brățara mov, la carte și la zmeul albastru.
S-a gândit la toți cei care au fost acolo și la mulțumirile pe care le spusese. Știa că, oricând ar fi ziua ei, bucuria adevărată vine din a împărtăși și a spune „mulțumesc”.
Apoi s-a cuibărit în pat, sub păturica ei cu fluturi, și a adormit cu un zâmbet larg, visând la prietenii ei și la următoarea petrecere plină de voie bună.
