Capitolul 1: Șoricelul și punctul care nu stă locului
Într-un circ plin de animale, cu cortul dungat ca o bomboană uriașă, trăia Mitu, un șoricel gri cu mustăți ca două virgule și cu o pălărioară roșie mereu un pic strâmbă. Mitu avea o misiune foarte serioasă, atât de serioasă încât părea caraghioasă: să găsească centrul exact al pistei.
„Nu doar centru… centrul exact-exact!” spunea el, în timp ce ținea o sfoară, o riglă prea mare pentru el și o cretă albă pe care o târa ca pe o sanie.
În mijlocul pistei, reflectoarele scânteiau, iar publicul încă nu venise. Doar culisele forfoteau: un urs căra un tambur, o girafă se tot lovea de ușă și își cerea scuze ușii, iar un papagal repeta: „Liniște! Liniște!… adică gălăgie frumoasă!”
Mitu a tras o linie, a măsurat, a mai tras una și a oftat.
„Centrul se ascunde de mine. E timid. Sau… are picioare.”
Capitolul 2: Sculptorul de baloane și stelele care se lipesc de nas
Din culise a apărut Pufi, un pinguin sculptor de baloane, cu un șorț plin de pompe și baloane colorate. Își ținea ciocul ridicat ca un maestru al artei și… un balon în formă de girafă îi stătea agățat de aripă, ca un animal de companie.
„Cauți ceva?” a întrebat Pufi, suflând un balon care a scos un „poc!” și i-a sărit lui Mitu pălărioara de pe cap.
„Centrul exact al pistei,” a zis Mitu, scuturându-și urechile. „Și după aceea trebuie să decorez pista… cu stele!”
„Stele? Perfect!” Pufi a făcut din trei baloane galbene o stea uriașă. Apoi a mai făcut una. Și încă una. A treia i-a ieșit cam… cartof.
„E o stea… cu personalitate,” a declarat el.
Mitu a râs. „O stea care a mâncat prea multe gogoși.”
Au început să lipească stele peste tot pe marginea pistei, iar unele se lipeau unde nu trebuia: o stea i s-a lipit lui Mitu de nas și arăta ca un semn de exclamare galben. Pufi a făcut una mică și i-a pus-o pe cioc, ca să fie „mai cosmic”.
„Acum arătăm ca două comete,” a zis Mitu.
„Două comete cu treabă,” a corectat Pufi, serios, dar cu ochii sclipind.
Capitolul 3: Compasul din spaghete și marele „aproape”
Ca să găsească centrul, Mitu a inventat un compas special: două bețe de mătură legate cu o sfoară și… un bol cu spaghete, ca să nu-i fie foame la calcule. Doar că spaghetele au fost o idee prea bună.
A venit Lala, o lamă acrobată, și a zis: „Mitu, ai nevoie de ajutor? Eu pot să merg pe sfoară și să văd de sus!”
„Da! Dar nu mânca spaghetele, sunt… instrumente!” a spus Mitu.
Lala a mirosit bolul. „Instrumente delicioase.”
În timp ce Mitu măsura distanțe, Pufi încerca să facă o linie dreaptă din baloane subțiri, dar baloanele se încăpățânau să fie… șerpi. Unul a alunecat și l-a gâdilat pe ursul care trecea cu tamburul. Ursul a izbucnit în râs și tamburul a făcut „BUM!” singur, ca un hohot.
Mitu a tras o cruce mică pe jos cu creta. „Aici e centrul!”
Atunci a trecut pe lângă ei o elefanțică dansatoare, Dodo, și cu o singură mișcare de trompă a ridicat creta ca pe un pai.
„Ups! Am crezut că e o gustare pentru trompă.”
Crucea s-a șters. Mitu a rămas cu gura mică.
„Centrul a fugit din nou!”
Pufi i-a pus o mână-aripă pe umăr. „Nu a fugit. Doar s-a ascuns sub… bucuria generală.”
Lala a coborât de pe sfoară și a zis: „Eu zic că centrul e acolo unde râdem cel mai tare.”
„Dar eu am nevoie de exact!” a suspinat Mitu. Apoi a clipit. „Sau… poate exactul e mai ușor când nu sunt singur.”
Capitolul 4: Stelele din hârtie, stelele din baloane și centrul din inimă
Toată trupa s-a strâns în jurul pistei. Girafa a ținut sfoara la înălțime, ursul a bătut încet în tambur ca un ceas, iar Dodo a pus patru conuri mici ca repere, fără să le mai confunde cu gustări.
Pufi a scos baloane aurii, argintii și albastre. „Facem stele de toate felurile! Cine vrea o stea pe coadă?”
Papagalul a strigat: „Eu! Eu! Vreau două, să par mai important!”
Mitu a început să decoreze pista: o stea aici, una acolo, un șir de stele ca o cale lactee care ducea spre mijloc. Pufi a făcut o stea imensă, iar Lala a sărit și a prins-o în aer, ca și cum ar fi prins o felie de lună.
„Acum,” a zis Mitu, „toată lumea ține sfoara. Întindem din patru colțuri și vedem punctul unde se întâlnesc!”
Au întins sforile. S-au încurcat. Papagalul a legat una de propria lui stea de pe coadă.
„Am făcut un nod artistic!” a anunțat el.
Au desfăcut nodul, au încercat din nou, au râs, au mai încercat o dată. În sfârșit, sforile s-au întâlnit într-un punct. Mitu a pus acolo o steluță mică, făcută de Pufi, perfectă, ca un sclipici prins în aer.
„Gata,” a spus Mitu, emoționat. „Centrul exact.”
Dodo a aplaudat cu trompa, ursul a bătut tamburul, iar girafa a încercat să aplaude și ea, dar a atins din greșeală un reflector și a zis politicos: „Scuze, domnule reflector.”
Mitu s-a uitat la steaua din mijloc și a zâmbit larg. „Știți ce e amuzant? Când am căutat singur, centrul tot fugea. Când am căutat împreună, s-a oprit și a zis: «Bun, aici e bine!»”
Pufi a râs. „Centrul are gust de echipă.”
Capitolul 5: Spectacolul, aplauzele și promisiunea
Seara, cortul s-a umplut. Publicul a intrat ca un val de șoapte și popcorn. Când luminile s-au aprins, pista strălucea: stele de baloane, stele de hârtie, stele desenate cu creta, toate ducând spre mica steluță din centru.
Mitu a ieșit primul, cu pălărioara roșie fixată de data asta cu o agrafă (după incidentul cu „poc!”). A mers țanțoș până la steluța centrală și a făcut o reverență.
„Bună seara! Bine ați venit în locul unde se întâlnesc râsetele!”
Pufi a apărut cu un buchet de baloane care, pe rând, s-au transformat: un iepure, o inimă, o coroană, apoi o stea uriașă care s-a ridicat ușor, ca și cum ar fi vrut să prindă tavanul. Lala a făcut o piruetă și a „agățat” steaua de un cârlig, ca pe un ornament de cer.
În culise, Dodo i-a șoptit lui Mitu: „Ai găsit centrul.”
„Da,” a zis Mitu, uitându-se la toți. „Și e mai frumos decât credeam.”
La final, toată trupa a ieșit în cerc, ținându-se aproape. Aplauzele au sunat ca o ploaie de confetti invizibile. Mitu a simțit că steaua din mijloc parcă îi încălzește lăbuțele.
Pufi s-a aplecat spre el. „Mâine facem alte stele?”
„Mâine,” a zis Mitu. „Și poimâine. Promit că ne jucăm din nou. Împreună, chiar în centrul exact.”
