În satul cald, sub soare blând, trăia o femeie pe nume Amina. Amina avea ochi calzi. Amina avea zâmbet blând. Amina mergea pe potecă. Amina cânta. Copiii ascultau.
Într-o zi, Amina auzi vântul. Vântul spunea: „Hai să mergem la râu.” Amina răspunse: „Hai!” Ea puse coșul. Ea puse o pâine. Ea plecă.
Pe drum, Amina întâlni o pasăre. Pasărea spuse: „Cânt cu tine?” Amina spuse: „Da.” Pasărea cântă. Cântecul e mic. Cântecul e cald. Cântecul face pe toți să zâmbească.
Ajunse la râu. Râul luci. Râul șopti. Amina se aplecă. Ea văzu o broască mică. Broasca avea ochi mari. Broasca spuse: „Eu vreau să sar sus.” Amina spuse: „Hai să încercăm.” Ea lua broasca în palme. Broasca sări. Toți râseră.
Pe mal era o femeie bătrână. Femeia avea inima bună. Ea zise: „Nu am pâine.” Amina dădu o felie. Femeia zâmbi. Zâmbetul încălzi ziua.
Copiii veneau. Ei aduseră flori. Flori colorate. Flori mici. Amina luă o floare. Ea puse floarea pe cap. Copiii aplaudau. Amina râdea. Râsul curgea.
Seara coboară ușor. Stelele aprinseră. Amina se întoarse la sat. Ea duse povești. Ea duse cântec. Copiii se culcară ușor. Mama le spuse o poveste mică. Amina stătea lângă foc. Focul făcea lumini blânde.
În sat, toți erau buni unii cu alții. Fiecare dădu ce avea. Fiecare zâmbi. Noaptea fu lină. Vise pline de soare și de cale.
Morala: A da un zâmbet și un ajutor mic face lumea caldă.
