În Africa caldă, sub soarele blând, trăia un tânăr pe nume Kofi. Kofi mergea pe drum și cânta încet: „La, la, la”. Savană era mare. Iarba foșnea, foșnea.
Kofi avea un mic calabash cu apă. În sat, bunica i-a spus: „Apa e dar. Dă și altuia.” Kofi a dat din cap: „Da”.
Pe drum, Kofi a văzut un pui de elefant. Puiul era mic și prăfuit. Kofi s-a apropiat încet. „Bună”, a zis Kofi. „Bună”, a răspuns puiul. Kofi a pus calabashul jos și a dat puțină apă. Puiul a băut, a băut, apoi a stropit cu trompa: plici, plici. Kofi a râs: „Ha-ha”.
Apoi au mers împreună. Au mers, au mers, ca în cântec. Au găsit un copac cu fructe dulci. Kofi a luat unul, puiul a luat unul. Au mâncat încet.
În sat, Kofi a spus: „Am împărțit.” Bunica a zâmbit: „Așa e bine.”
Morala: Când dai cu inimă bună, bucuria vine înapoi, ca un cântec.
