Capitolul 1: Broscuța cu pălărie și pantofii dansatori
Într-o dimineață luminoasă, tocmai când soarele se întindea leneș peste frunzele ude de rouă, Broscuța Oachi își căuta pălăria verde cu buline galbene. Oachi nu era o broscuță obișnuită. Oh, nu! Oachi era singura broscuță din toată pădurea care purta pălărie și vorbea cu ciupercile.
— Unde mi-e pălăria? întreba Oachi, sărind de pe o frunză pe alta.
Ciuperca Rotunjoară, prietena lui Oachi, îi răspunse chicotind:
— Ai lăsat-o pe capul melcului Bubu!
Oachi râse din tot sufletul. Imaginează-ți un melc cu o pălărie mare, verde, cu buline galbene! Părea un rege melc.
— Bubu, dă-mi pălăria, te rog! rosti Oachi, încercând să nu râdă prea tare.
Melcul Bubu era atât de încet, încât pălăria nici nu se clătina pe capul lui.
— Oachi, pălăria ta mi-a dat puteri magice! Acum mă simt ca un melc-fulger!
Dar, înainte să apuce Oachi să spună ceva, din tufișuri apăru un papuc gigantic, roșu, care sălta singur-singurel și cânta:
— Sunt pantoful dansator, cine vrea să danseze cu mine azi?
Oachi ochi pantoful.
— Eu! Eu! strigă broscuța, uitând de pălărie.
Și, uite-așa, Oachi și pantoful dansator au început să sară și să joace peste tot pe lângă iaz. Ciuperca Rotunjoară a început să bată din piciorușele ei mici, iar melcul Bubu, cu pălăria pe cap, încerca să țină ritmul în felul lui melcesc.
— Să dansăm, să dansăm, cu pantoful fermecat! Căci azi e zi de veselie și nimeni nu-i supărat!
Și dansau. Săreau în sus, învârteau pălăria, tropăiau cu papucul, iar toată pădurea râdea de zor.
Capitolul 2: Ochiul magic și limonada cu bule care cântă
După ce s-au săturat de dans, Oachi s-a așezat pe o rădăcină, gâfâind.
— Mi-e sete, spuse broscuța.
Pantoful dansator zâmbi larg.
— Am eu o limonadă specială! Limonadă cu bule care cântă!
Din vârful șiretului, pantoful scoase un pahar mic, galben, plin cu limonadă. Când Oachi a gustat, bulele din limonadă au început să cânte:
— La-la-la! Tra-la-la! Limonada e grozavă! Bea, Oachi, și hai la joacă!
Oachi râdea și râdea, iar din ochii ei mari îi săreau steluțe de fericire. Dar, odată cu limonada, ceva ciudat s-a întâmplat: Oachi a făcut un sughiț atât de puternic, încât i-a sărit un ochi! Dar nu era orice ochi. Era Ochiul Magic de Broscuță. Și ochiul a început să țopăie singur, strigând:
— Ura! Sunt liber! Vreau să văd lumea!
Ciuperca Rotunjoară a sărit în sus de uimire.
— Ochiul tău vorbește!
Melcul Bubu s-a ascuns sub pălărie.
Pantoful dansator se învârtea de râs.
— Ce-amuzant! Ochiul tău vrea să plece în aventură!
Oachi a început să fugă după ochiul său.
— Stai, Ochiule, nu pleca! Cum o să văd fără tine?
Dar Ochiul Magic sărea, sărea, sărea, și povestea devenea din ce în ce mai amuzantă.
— Hai să-l prindem! a spus Ciuperca Rotunjoară.
Și toți, și pantoful, și ciuperca, și melcul, au pornit după ochiul care țopăia și cânta.
Capitolul 3: Ochiul Magic și Umbrela care Plouă cu Prăjituri
Ochiul Magic a sărit până la marginea unui tufiș pufos. Acolo, o umbrelă colorată stătea rezemată de un trunchi. Umbrela era specială: când o deschideai, în loc să plouă cu apă, ploua cu prăjituri!
Ochiul Magic a sărit sub umbrelă și a strigat:
— Prăjituri cu frișcă! Prăjituri cu gem! Prăjituri cu ciocolată!
Și, dintr-odată, a început să plouă prăjituri peste tot. Broscuța Oachi, Ciuperca Rotunjoară, Pantoful Dansator și Melcul Bubu s-au grăbit și ei sub umbrelă.
— Ce ploaie delicioasă! a strigat Oachi, mâncând o prăjitură cu frișcă.
— Vreau și eu o prăjitură! a spus Melcul Bubu, dar pălăria i-a căzut peste ochi și n-a mai văzut nimic.
Ciuperca Rotunjoară s-a pus pe râs.
— Melcule, vezi că mănânci pălăria, nu prăjitura!
Oachi râdea cu gura plină.
Dar, când s-au uitat în jur, au observat că Ochiul Magic nu mai era sub umbrelă. Fugise din nou! A lăsat o urmă de firimituri de prăjituri.
— Să urmăm firimiturile! a spus Oachi.
Și toți au pornit după firimituri, râzând și mâncând prăjituri din mers.
Capitolul 4: Finalul săltăreț și râsul care nu se mai oprește
La capătul urmei de firimituri, Ochiul Magic stătea pe un băț, privind la un balon uriaș care plutea deasupra pădurii. Pe balon scria cu litere mari: „Balul Broscuțelor Săltărețe!”
— Vreau să merg la bal! a spus Ochiul Magic.
Oachi a sărit de bucurie.
— Și eu! Și eu! Dar am nevoie de ochiul meu ca să văd cum dansez!
Pantoful Dansator a făcut o piruetă.
— Balul nu poate începe fără cea mai veselă broscuță!
Ochiul Magic s-a gândit puțin, apoi a sărit direct pe fața lui Oachi, la locul lui.
— Acum suntem din nou împreună, Oachi!
— Mulțumesc, Ochiule! Să mergem la bal!
Toți s-au urcat în balon: broscuța cu pălărie, ciuperca rotunjoară, melcul cu pălărie și pantoful dansator. Balonul plutea ușor și toți cântau cântecul limonadei cu bule:
— La-la-la! Tra-la-la! Limonada e grozavă! Bea, Oachi, și hai la joacă!
Când au ajuns la Bal, au dansat, au sărit, au mâncat prăjituri și au râs până i-a durut burta. Pantoful dansator a făcut cel mai haios dans, Oachi a făcut cele mai mari sărituri, melcul Bubu a dansat încet, încet, iar ciuperca a țopăit și s-a învârtit până a amețit.
La finalul balului, Oachi le-a spus tuturor:
— Ce zi minunată! Am dansat, am băut limonadă care cântă, am fugit după ochiul meu, am mâncat prăjituri din cer și am râs împreună!
Umbrela care plouă cu prăjituri s-a deschis deasupra lor și a mai dat o ploaie dulce, iar toți prietenii s-au prins de mână și au râs și au dansat încă o dată.
Și, de atunci, în fiecare dimineață, Oachi își pune pălăria cu buline galbene, își verifică ochii și întreabă:
— Ce aventură amuzantă ne așteaptă azi?
Și toată pădurea răspunde:
— Să fim veseli, să râdem, să ne jucăm! Căci în pădurea noastră, totul e posibil și nimeni nu-i supărat!
Și povestea se încheie cu broscuța Oachi, cu prietenii ei ciudați și cu o pălărie care zâmbește mereu, pregătiți pentru orice zi plină de râs și voie bună.
