Capitolul 1: Purcelușul care voia să poarte pălărie
Într-o dimineață foarte roz, pe o pajiște moale și verde, Purcelușul Rozaliu s-a trezit cu o idee năstrușnică. „Astăzi vreau să port pălărie!” a spus el cu glas vioi, sărind din patul lui de paie. Purcelușul Rozaliu era un purceluș mic, cu urechi clăpăuge și o coadă spiralată ca un arc de jucărie. Îi plăcea să râdă și să se joace în noroi, dar niciodată, niciodată, nu purta pălărie.
Așa că Purcelușul Rozaliu a pornit spre prietenul lui, Broscoiul Pistruiat – care știa totul despre modă și pălării. Pe drum, Rozaliu a întâlnit o ceată de gâște care dansau conga. „Vrem și noi pălărie!” strigau ele vesel. Dar Rozaliu s-a grăbit spre Broscoiul Pistruiat, fiindcă abia aștepta să vadă cum arată cu pălărie.
La iazul mov, Broscoiul Pistruiat stătea pe o frunză de nufăr, cu o pălărie uriașă din frunze de mentă. „Bună, Rozaliu! Ce veste roz ai pentru mine?” a spus Broscoiul, făcând o piruetă.
„Vreau și eu o pălărie!”, a spus Purcelușul, sărind de bucurie.
„O pălărie? Pentru un purceluș? Hmm, trebuie să respecți REGULA NR. 11: Pălăria trebuie să aibă cel puțin trei pene de curcubeu și o clopoțică zgomotoasă!” a spus Broscoiul, foarte serios.
Rozaliu a clipit de trei ori. „Trei pene curcubeu și un clopoțel? E cam mult zgomot pentru urechile mele!”
Broscoiul a râs: „Așa e regula la noi! Haide să căutăm pene și clopoței. E o aventură!”
Capitolul 2: În căutarea penelor curcubeu
Rozaliu și Broscoiul au pornit la drum. Pășeau prin iarbă, cântau și râdeau. „Pene curcubeu, pene curcubeu, unde sunteți voi?” strigau amândoi, dar penele nu răspundeau.
Dintr-odată, s-au întâlnit cu o vulpe portocalie care vindea înghețată de noroi. Vulpea avea o pălărie cu fulgi de popcorn. Purcelușul a întrebat: „Vulpiță, ai cumva pene curcubeu?”
Vulpea a zâmbit: „N-am pene, dar am înghețată care face burtica să cânte!” Rozaliu a încercat, iar burtica lui chiar a început să cânte: „Do-re-mi, do-re-mi, vreau o pălărie!”
Au râs cu toții, dar pene tot nu aveau. Au mers mai departe și, deodată, au zărit un stol de papagali colorați care făceau gimnastică în vârful unui copac. „Papagali, papagali, aveți pene curcubeu pentru pălăria mea?” a întrebat Rozaliu.
Papagalii au râs și au făcut o piruetă. „Ține, purcelușule! Primești trei pene dacă sari într-un picior și cânți ‘Oda pălăriei'!”
Rozaliu a sărit, a cântat și a primit penele curcubeu. Broscoiul a bătut din palme: „Bravo, Rozaliu! Acum mai lipsește clopoțelul zgomotos!”
Capitolul 3: Clopoțelul pierdut și întâlnirea cu Ariciul Încurcat
Purcelușul și Broscoiul au pornit să caute clopoțelul. Pe drum, au dat peste Ariciul Încurcat, care avea pe spate o mie de clopoței. Ariciul era tare amețit, pentru că fiecare clopoțel suna altfel.
„Ariciule, pot să am un clopoțel pentru pălăria mea?” a întrebat Purcelușul.
Ariciul a strănutat și clopoțeii au zăngănit. „Sigur, dar trebuie să respecți REGULA NR. 22: Cine vrea clopoțel de la mine trebuie să spună ‘piure-piure', să se învârtă de trei ori și să sară ca o vrăbiuță!”
Rozaliu a râs, Broscoiul a râs, chiar și Ariciul a râs! Dar Rozaliu a făcut tot ce trebuie: „Piure-piure!” s-a învârtit și a sărit ca o vrăbiuță. Ariciul i-a dat un clopoțel sclipitor.
Acum, Rozaliu avea pene, avea clopoțel și era gata să își facă pălăria mult visată!
Capitolul 4: Ziua cea mare a pălăriei și surpriza finală
Cu Broscoiul și Ariciul, Rozaliu și-a construit pălăria: penele curcubeu stăteau aranjate ca un evantai, iar clopoțelul sclipitor atârna la vârf și făcea ZING-ZANG-ZUNG la fiecare pas.
„Uau, ce pălărie amuzantă!” a zis Broscoiul.
„E cea mai gălăgioasă pălărie din lume!” a chicotit Ariciul.
„E pălăria perfectă pentru un purceluș curajos!” a declarat Rozaliu, fericit.
Tocmai atunci, au apărut gâștele care dansau conga. „Vrem și noi pălărie! Vrem și noi pălărie!” cântau ele.
Rozaliu s-a gândit, și-a dat jos pălăria și a spus: „Hai să o purtăm pe rând! Azi e ziua pălăriei pentru toți prietenii!”
Și toți, unul câte unul, au purtat pălăria: Broscoiul s-a simțit ca un rege, Ariciul a dansat fără să se mai încurce, vulpea a vândut înghețată cântând, iar gâștele și-au făcut conga cu pălăria pe cap.
La final, pălăria a ajuns iar la Rozaliu. Toți prietenii au aplaudat și au râs. Pălăria era amuzantă, gălăgioasă și… puțin prea mare pentru capul unui purceluș, dar era perfectă! Pentru că în lumea lor, chiar și cele mai trăsnite visuri puteau deveni adevărate, cu puțină joacă și multă, multă prietenie.
Și din ziua aceea, pe pajiștea roz, pălăriile, penele curcubeu și clopoțeii veseli n-au lipsit niciodată. Iar Purcelușul Rozaliu a știut că orice pălărie e mai veselă când e împărțită cu prietenii!
