Prima seară de iarnă
A fost odată o fetiță mică, de trei ani. O chema Mara. Avea ochi ca două picături de cer și obraji ca două mere coapte. Era seară de iarnă. Ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii. Bradul verde zâmbește. Lumânările licăresc ca stelele.
Mara ținea în brațe un ciorap roșu, moale și cald. Ciorapul era ca o mică pătură pentru vise. Pe ciorap era cusut un fulg alb ca zahărul pudră. Mara dorea să atârne ciorapul, ca să vină bucuria de Crăciun. Vroia să îl pună frumos, la fereastră.
„Vreau să atârn ciorapul,” spuse Mara cu o voce mică, dar curajoasă.
„Hai, draga mea,” zise mama. „Îl punem împreună. Uite, fereastra ne așteaptă.”
„Și eu ajut,” râse tata. „Vindem zâmbete și lipim speranțe.”
Toți au mers încet spre fereastră. Ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii. Bradul verde zâmbește. Lumânările licăresc ca stelele.
Mara s-a uitat în sus. Fereastra era un cer mic. Pervazul era un nor mic. Era sus pentru mâinile ei mici. A simțit un pic de greu în picioare, ca o piatră mică într-un pantof. Dar mama i-a zâmbit. Tata a adus un scăunel albastru, tare ca un ursuleț prietenos. Mama a ținut scăunelul cu palmele, ca două aripi. Totul a fost sigur și liniștit.
„Pot, pot, pot,” șopti Mara, ca un clopoțel.
„Poți,” spuse tata. „Suntem aici.”
Mara a urcat încet pe scăunel. Scăunelul a stat cuminte. Mâinile ei mici au ridicat ciorapul. Ciorapul a mirosit a iarnă dulce și a povești. Mara a agățat ciorapul pe un mic cârlig. Ciorapul a stat un pic strâmb, ca un zâmbet jucăuș.
„E bine așa,” spuse mama. „Un zâmbet aduce alt zâmbet.”
Ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii. Bradul verde zâmbește. Lumânările licăresc ca stelele.
Ciorapul cu vise
Mara s-a dat jos de pe scăunel. A bătut din palme. Ciorapul roșu era acolo, la fereastră. Parcă era un steag mic pentru o țară a bunătății. În el, Mara a pus o portocală mică, ca un soare. A pus și un biscuițel rotund, ca luna. Și a pus un desen al ei: o inimă roz, simplă, veselă.
„Pentru Moșul, pentru spiriduși, pentru prietenie,” spuse Mara încet.
„Ce frumos,” zise mama. „Când dăruiești, inima ta crește.”
Tata a adus un clopoțel mic de argint. „Pentru noroc,” zise. Clopoțelul a făcut „cling”, ca o bulă de lumină. Ciorapul a clinchetit ușor, ca un peștișor de sunet.
Bradul din colț era înalt și liniștit. Avea globuri roșii, aurii și verzi. Avea beteală ca o râu de lumină. Lumânările erau flori de foc blând. Bradul șopti, sau poate așa părea, fiindcă flăcările se legănau: „Bunătate, bunătate.” Ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii. Bradul verde zâmbește. Lumânările licăresc ca stelele.
Mara s-a așezat pe covor. Și-a pus palmele peste inimă, ca un pui sub aripă. A închis ochii un pic. A zis o dorință mică, clară și luminoasă, ca o mărgea: „Să fie toți bine. Să fie lumină bună. Să fie zâmbet.”
„Așa este,” spuse mama. „Lumina ta ajunge departe.”
„Și când ninge încet,” adăugă tata, „se aud poveștile.”
Mara a cântat încet, ca un colind mic: „Ninge, ninge, fulg ușor, cling-cling spune-un clopoțel. Bradul verde, bun și dor, lumânare, mică stea.” A repetat cântecul, moale, ca o pătură. Ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii. Bradul verde zâmbește. Lumânările licăresc ca stelele.
Apoi a privit pe geam. Afară, zăpada era ca laptele cald. Casele erau dulăpioare cu panglică albă. Cerul era o pernă albastră. Un pisoi alb a trecut prin zăpadă, ca o minge pufoasă. Mara i-a trimis un gând bun: „Să-ți fie călduț, pisoiule.”
„Vrei să aprinzi încă o lumânare?” întrebă mama.
„Da,” spuse Mara. „Pentru bunici. Pentru prieteni. Pentru tine și tata.”
Au aprins o lumânare mică. Flacăra a dansat încet, ca un elf perfecționist. A luminat ciorapul. A luminat ochii Marei. Totul era cald și sigur.
Dimineața luminoasă
Noaptea a venit ușor, ca o pătură moale. Mara s-a culcat în patul ei. Păturica ei era cu steluțe. Ursulețul ei stătea lângă ea. „Noapte bună, ciorap roșu,” șopti Mara. „Noapte bună, brad. Noapte bună, lumânare.” Ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii. Bradul verde zâmbește. Lumânările licăresc ca stelele.
A adormit repede. A visat că fulgii sunt pene ușoare. A visat că bradul îi cântă: „Bunătate, bunătate.” A visat că ciorapul se umple cu râsete. Totul era calm. Totul era bine.
Dimineața a intrat în cameră ca un pisic de lumină. Mama și tata au deschis ușa încet. „Bună dimineața, raza noastră,” spuse mama.
Mara a sărit ca un iepuraș mititel. A fugit la fereastră, cu pași de clopoțel. Ciorapul roșu era acolo. Era mai plin. Nu foarte plin, dar îndestulat ca o inimă fericită. În el era o mandarină nouă, o stea din lemn, un clopoțel mai mare, și o carte mică cu poze. Era și un bilet mic, scris cu litere rotunde, prietenoase: „Mulțumesc pentru inimă. Zâmbetul tău e lumină. Fii mereu bună. Cu drag, un prieten al iernii.”
„E pentru mine,” spuse Mara. Ochii ei au strălucit ca două lumânări. „Și pentru noi toți,” zise tata.
Au mâncat mandarina împreună. Coaja a mirosit a soare. Au sunat clopoțelul: „Cling, cling.” Bradul a foșnit, ca un bunic blând: „Bravo, Mara.”
„Ce învățăm azi?” întrebă mama.
Mara a zâmbit mare. „Când pui un ciorap cu drag, vine binele. Când dăruiești, primești zâmbete. Și când ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii, e pace.”
Tata a dat din cap. „Așa este. Micile mâini fac fapte mari, cu ajutor și cu răbdare.”
Mara a luat steaua din lemn. A atins bradul cu ea, ușor. „Pentru speranță,” spuse ea. Steaua a luminat ca o scânteie bună. Lumânările au clipit ca niște ochi prietenoși. Ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii. Bradul verde zâmbește. Lumânările licăresc ca stelele.
Apoi au strâns la piept cartea cu poze. Au citit pe canapea, sub o pătură groasă. Mama a citit rar, ca un cântec. Tata a ascultat și a zâmbit. Mara a ascultat și a visat. Visele au fost ușoare, ca fulgii.
Când povestea s-a terminat, Mara s-a uitat din nou la ciorap. Ciorapul era acolo, liniștit. O parte din el era plin. O parte aștepta zile noi. Mara a bătut din palme. „Mâine pun o steluță de hârtie. Și un gând bun pentru toți copiii.”
„Da,” spuse mama. „Fiecare zi e o lumină nouă.”
„Și fiecare zâmbet e un clopoțel,” zise tata.
Mara a închis ochii un moment. Și-a lipit obrazul de mâna mamei. „Sunt fericită,” spuse ea simplu.
Afara, zăpada a mai căzut puțin. În casă, aerul a fost cald și bun. Ninge încet, cling-cling, bat clopoțeii. Bradul verde zâmbește. Lumânările licăresc ca stelele. Și pacea a stat acolo, ca o pătură albă, moale, peste toate inimile.
