A fost odată, într-o pădure acoperită cu zăpadă pufoasă ca vata de zahăr, un arici mic și blând, cu nasul roz și ochi ca două mărgele negre. Pe nume era Țepișor. Țepișor locuia sub rădăcina unui brad mare, mereu luminat de stele strălucitoare și licurici jucăuși. Era Ajunul Crăciunului, iar toți prietenii pădurii se pregăteau să sărbătorească împreună.
În adăpostul său călduț, brăduțul era decorat cu conuri sclipitoare și ghinde aurii. Luminile dansau pe pereți, iar clopoțeii atârnau de ramuri, sunând încet, ca o șoaptă de vis: „Clin, clin, clin de sărbători, sub bradul luminat de flori!”
Țepișor avea o mare grijă: focul din vatră, acea magie ce încălzea pe toți, părea să adoarmă. Jarul scânteia slab, iar focul nu mai râdea vesel. Fără foc, atmosfera nu era la fel de caldă și de prietenoasă. „Ce mă fac?” șopti ariciul. „Dacă focul se stinge, cum vom sărbători împreună?”
Afara, fulgii de zăpadă cădeau încet, ca niște îngeri mici, acoperind pădurea cu o pătură albă. Țepișor își înfășură fularul roșu și ieși afară, călcând ușor peste zăpadă, ca și cum ar fi dansat pe nori. Mergea către prietenii săi să ceară ajutor. Bătea la ușa bârlogului unde locuia Veverița Roșcată.
„Veverițo, focul meu adoarme, mă ajuți să-l trezesc?”
„Sigur, Țepișor! Împreună putem face orice!” zise Veverița, punându-i în lăbuțe câteva ghinde uscate, bune de pus pe jar.
Pe drum, se alătură și Bufnițica Înțeleaptă, aducând câteva pene moi, numai bune de mângâiat vatra. „Vom sufla toți pe jar”, spuse ea cu glas blând, „și focul va prinde viață, ca de Crăciun!”
Cei trei prieteni s-au așezat în jurul vetrei. Zăpada bătea în geam ca un clopoțel. „Clin, clin, clin de sărbători, prieteni buni, veniți ușor!” Au pus ghindele pe jar, au aranjat penele și au început să sufle ușor: „Focule, focule, încălzește-ne, luminează-ne, bucură-ne!”
Jarul s-a aprins, scânteile au sărit ca stelele pe cer, iar focul a trosnit vesel. Lumina lui a umplut căsuța cu aur cald. Cei trei prieteni au dansat și au cântat, fericiți că focul era din nou viu.
„Vezi, Țepișor”, a spus Bufnițica, „când suntem împreună și ne ajutăm, orice grijă dispare. Chiar și focul mic devine mare!”
Sub bradul împodobit, prietenii s-au așezat aproape unii de alții. Au ascultat clinchetul clopoțeilor și au privit cum ninge lin, ca într-un cântec de leagăn. „Clin, clin, clin de sărbători, sub bradul cu povești de dor…”
Focul ardea liniștit, iar căldura i-a învelit pe toți ca o pătură moale. În noaptea magică de Crăciun, Țepișor a înțeles că să fii împreună, să ajuți și să fii ajutat, e cel mai frumos cadou. Liniștea s-a așezat ca o zăpadă blândă peste pădure și, sub lumina lunii, toți visau la o nouă zi plină de bunătate.
Noapte bună, dragă pădure, noapte bună, prieteni dragi! Sub bradul luminat, fiecare a adormit cu zâmbetul pe buze, învelit de magia Crăciunului.
