Capitolul 1: Buburuza și tunetul asurzitor
Paul era un băiețel de șapte ani, vesel și plin de curiozitate. Îi plăcea să se joace cu mașinuțele, să picteze cu degetele și să asculte povești despre animale. Într-o zi, în mijlocul verii, norii au început să se adune pe cer ca niște vată de zahăr cenușie. Paul stătea pe podeaua sufrageriei, construind un turn înalt din cuburi colorate. Deodată, o lumină puternică a strălucit pe geam și un tunet asurzitor a zguduit ferestrele.
Paul a tresărit și a scăpat un cub galben, care s-a rostogolit sub canapea. A simțit cum inima îi bate tare-tare, ca un iepure speriat. Mama lui, care făcea ceai în bucătărie, a venit repede lângă el.
— Paul, ești bine, dragule? l-a întrebat ea cu grijă, mângâindu-l pe cap.
— Mi-e frică de tunete și fulgere, a spus el cu glas subțirel. Sunt foarte zgomotoase!
Mama s-a așezat lângă el și l-a luat în brațe.
— Știi, și mie îmi erau frică atunci când eram mică, i-a spus ea zâmbind. Hai să ne ascundem sub păturica albastră și să vorbim despre asta.
S-au băgat amândoi sub păturică, ca doi arici într-o scorbură. Paul și-a acoperit urechile, iar mama s-a prefăcut că ține o umbrelă magică deasupra lor.
Capitolul 2: Descoperirea puterilor magice
— Ce putem face ca să nu mai fie așa de înfricoșătoare furtuna? a întrebat Paul, privind-o pe mama cu ochii mari.
— Putem să încercăm să ne imaginăm că fulgerele sunt niște luminite jucăușe, iar tunetele sunt bătăile tobelor unei orchestre de nori, a zis mama, făcând o față caraghioasă.
Paul a râs și a scos capul de sub păturică doar cât să se uite pe geam. Un fulger a luminat din nou încăperea și un tunet a urmat la scurt timp.
— Dacă aș avea o baghetă magică, aș face să cadă doar bomboane din nori! a spus Paul zâmbind timid.
— Poți folosi imaginația ta ca pe o baghetă magică! i-a spus mama. Hai să numărăm împreună cât durează de la fulger până la tunet. Dacă numărăm tare, poate și norii se sperie și pleacă!
Așa au început să numere împreună: unu, doi, trei… Când tunetul venea, Paul râdea, fiindcă norii nu păreau așa de supărați. Mama i-a arătat că, dacă stă liniștit și respiră adânc, frica se micșorează, ca o balenă care se scufundă încet în apă.
— Hai să facem o listă cu lucruri care ne fac să ne simțim în siguranță, a zis mama. Eu mă simt bine când am lângă mine jucăria mea preferată. Pe tine ce te ajută?
Paul s-a gândit puțin.
— Mă simt mai bine cu iepurașul de pluș și când tu îmi citești povești, a spus el.
Mama a zâmbit larg.
— Atunci, data viitoare, când vine furtuna, vom sta împreună cu iepurașul și vom citi povești, a propus ea.
Capitolul 3: Prietenii curajului
A doua zi, la grădiniță, Paul le-a povestit prietenilor lui despre furtuna de ieri.
— Și mie mi-e frică de oraje! a recunoscut Luca, băiatul cu ochelari verzi. Eu mă ascund sub pernă!
— Eu cânt tare ca să nu mai aud tunetele, a spus Ilinca, făcând o grimasă năstrușnică.
Paul a simțit că nu era singur cu frica lui. Au decis să facă împreună un club al curajoșilor. Fiecare a desenat pe o hârtie ce îi ajută să se simtă bine când este furtună: Luca a desenat o pătură, Ilinca a desenat o broască țestoasă uriașă, iar Paul a desenat pe el, mama și iepurașul de pluș sub o umbrelă mare, colorată.
Când a ieșit din grădiniță, cerul era senin și soarele zâmbea printre nori. Paul și-a privit desenele și a simțit că inima nu îi mai bate repede. Era, totuși, un băiat curajos!
Capitolul 4: Eroul dinăuntrul meu
Seara, în timp ce Paul se pregătea de culcare, a început din nou furtuna. De data asta, nu a fugit sub masă. Și-a luat iepurașul de pluș și l-a chemat pe mama.
— Mama, hai să ne uităm pe geam! Fulgerul e ca un aparat foto care face poze norilor, a spus el râzând.
Mama și Paul au numărat împreună pauzele dintre fulger și tunet. S-au prefăcut că sunt exploratori într-o pădure magică și că fiecare tunet e ursul pădurii care sforăie amuzant.
După ce furtuna a trecut, Paul s-a simțit mândru.
— Cred că sunt mai curajos acum, a zis el.
— Ești foarte curajos, puiule! Curajul nu înseamnă să nu-ți fie frică, ci să găsești moduri de a te simți bine cu frica ta, i-a spus mama.
Paul a zâmbit, gândindu-se că și dacă va mai fi vreodată o furtună, nu va mai fi niciodată singur. Avea prieteni, avea mama și avea propriile puteri magice: imaginația și curajul care creșteau odată cu fiecare tunet trecut.
